Instituțiile politice au prevăzute cheltuieli de aproximativ 280 milioane de euro de la bugetul de stat.
Secretariatul General al Guvernului va gestiona 139,2 milioane de euro de la bugetul de stat, potrivit proiectului de buget pe care Guvernul l-a trimis spre consultare sindicatelor și patronatelor.
Parlamentul are, în total, circa 100 milioane de euro, mult mai puțin decât în anul precedent și decât își aprobaseră, după nevoi, senatorii și deputații.
De precizat că bugetul cumulat al celor două Camere ale Parlamentului sau cel cumulat al SGG și al Cancelariei Premierului este incomparabil mai mic decât cel aprobat pentru SRI (de 331 milioane de euro). Cel al Parlamentului este similar cu cel al Academiei Române (care a primit nu mai puțin de 99 mil. de euro), al Ministerului Turismului (circa 100 de milioane euro) și al STS (103 milioane de euro).