Update 03.09.2024: Cincisprezece persoane au fost reţinute, iar alte şapte au fost plasate sub control judiciar de procurorii DIICOT, în urma celor aproximativ 40 de percheziţii efectuate luni într-un dosar în care sunt investigate infracţiuni de trafic de migranţi.
Polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului General Poliţiei de Frontieră, cu suportul structurilor Gărzii de Coastă, Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu și Centrului de Supraveghere și Control al Trecerii Frontierei Aeroporturi București-Otopeni, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună și în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Pitești și Ploiești și Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, Olt și Brăila, au pus în aplicare 38 de mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţelor Argeș, Dâmbovița, Olt, Prahova și Brăila, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.
Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada ianuarie-iunie 2023, s-a constituit și a acționat, în cadrul unei rute transfrontaliere de trafic de migranți ce includea România (ca țară de tranzit)-Ungaria-Italia, un grup de criminalitate organizată, format din mai mulți cetățeni români aflați în contact direct cu membrii unor grupări transfrontaliere specializate. Aceștia aveau ca scop organizarea și efectuarea de transporturi frauduloase de migranți pe ruta menționată, în schimbul unor sume de bani.
Membrii grupului infracțional organizat, constituit în sistem piramidal, au deținut roluri determinate și au acționat pe mai multe paliere. Astfel, o parte dintre suspecți au coordonat și menținut legătura cu membrii unor rețele transfrontaliere de trafic de migranți și au primit de la aceștia cereri de transport fraudulos a unor migranți aflați pe teritoriul României, în vederea preluării acestora din locații situate în zona de vest și transportării ilegale din România în Italia (la adrese indicate) în schimbul sumei de 1.300 euro pentru fiecare migrant astfel transportat și ajuns la destinație.
Pentru realizarea activității infracționale, suspecții au achiziționat autoutilitare și ansambluri de mari dimensiuni pe care le-au pregătit, prin aranjarea unor mărfuri și modificarea compartimentelor de marfă (amenajarea unor spații speciale) care să ofere posibilitatea ascunderii migranților transportați pentru a nu fi depistați în mod facil în eventualitatea unui control.
Tot pentru asigurarea transporturilor, membrii grupului au identificat și racolat persoane dispuse să conducă autovehiculele, în calitate de șoferi sau antemergători, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 300-500 euro pentru fiecare migrant transportat. Ulterior, după primirea locațiilor unde erau cazați migranții de către membrii grupărilor transfrontaliere, suspecții efectuau predarea acestora către șoferii racolați și îmbarcarea în mijloacele de transport.
Pe lângă asigurarea costurilor privind carburanții, hrana, asigurările și rovignetele, membrii grupului infracțional organizat au pus la dispoziția șoferilor implicați documente de transport (CMR-uri care nu corespondeau realității) și sigilii (în vederea sigilării compartimentului de marfă al autoutilitarelor cu care se transportau migranții) pentru a se crea astfel aparența efectuării unor transporturi rutiere de mărfuri și a se reduce riscul unor controale ale poliției de frontieră.
În acest context și în vederea realizării scopului propus, au fost efectuate mai multe transporturi de migranți de către membrii grupului infracțional organizat, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat pe ruta România-Ungaria-Slovenia-Italia, o parte semnificativă a acestora fiind însă depistată de lucrătorii Poliției de Frontieră Române (610 migranți în 27 episoade distincte), dar și de autoritățile din Ungaria (8 migranți în luna aprilie 2023), Slovenia (20 migranți în luna martie 2023 și 59 în iunie 2023) și Italia (28 migranți depistați în luna iunie 2023) ca urmare a colaborării polițienești și judiciare, dar și prin intermediul ordinelor europene de anchetă și cu sprijinul EUROJUST și EUROPOL.
Este de menționat faptul că ancheta penală aflată în derulare la acest moment, a evidențiat că membrii grupului infracțional organizat au derulat activități de trafic de migranți și în intervalul ianuarie – august 2024, prin folosirea aceluiași mod de operare, remarcându-se o specializare a suspecților în modificarea autovehiculelor de transport cu scopul de a îngreuna depistarea migranților.
Autoritățile au reușit însă oprirea unui număr semnificativ de astfel de transporturi, ultimul la data de 29.08.2024 în Punctul de Trecere a Frontierei Borș II, către Ungaria.
Acțiunea efectuată în prezenta cauză, intitulată generic ”Operațiunea TRAFFIC JAM”, beneficiază de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.
La activitate participă și o echipă mobilă a EUROPOL, care efectuează verificări de tip cross-check în baza de date SIENA a elementelor de interes identificate cu ocazia perchezițiilor domiciliare.
Documentarea cauzei a fost realizată și cu sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul Serviciilor Teritoriale ale Poliției de Frontieră Timiș și Arad.
Suportul de specialitate este asigurat de către Serviciul Tehnic și de Criminalistic din cadrul DIICOT – Structura Centrală și Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.