Home Actualitate 50 de tone deșeuri metalice, oprite la P. T. F. Călărași

50 de tone deșeuri metalice, oprite la P. T. F. Călărași

DISTRIBUIŢI

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călărași, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Călărași, au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a două mijloace de transport, cantitatea de 49.590 kilograme deșeuri din pilitură și șpan feros, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente de transfer conform prevederile legale în vigoare.

În ziua de 02.06.2021, în jurul orei 12.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călărași au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două ansambluri rutiere, conduse de către doi cetățeni bulgari, în vârstă de 63, respectiv 71 de ani. Aceștia transportau conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din pilitură și șpan feros.

Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor respective, lucrătorii noștri au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Călărași din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în autocamioane erau transportate 49.590 de kilograme deșeuri din pilitură și șpan feros. Deșeurile au fost încărcate în Bulgaria, pentru o societate comercială din județul Călărași.

Totodată, autoritățile de control au constatat faptul că firma importatoare nu deține autorizație de mediu pentru depozitarea deșeurilor, motiv pentru care nu s-a permis accesul pe teritoriul României pentru mijloacele de transport în cauză.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.