Home Actualitate 53 de refugiați înghesuiți într-un TIR prinși la Nădlac

53 de refugiați înghesuiți într-un TIR prinși la Nădlac

DISTRIBUIŢI

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac, cu sprijinul colegilor de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, au depistat 53 de persoane din Irak, Iran şi Palestina care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunse în interiorul unui TIR încărcat cu butoaie cu miere de albine.

În data de 11.09.2018, în jurul orei 02.00, la P.T.F Nădlac – Nagylak, judeţul Arad, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul român A.A., în vârstă de 46 de ani, la volanul unui autocamion înmatriculat în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, miere de albine pentru o societate comercială din Germania.

Procedându-se la exploatarea datelor din analiza de risc specifică, poliţiştii de frontieră cu sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport.

Astfel, în interiorul camionului au fost descoperite ascunse 53 de persoane, dintre care 32 bărbaţi, 5 femei şi 16 minori, adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 44 de ani, iar copiii între 9 luni şi 17 ani. Cu ocazia verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, Iran şi Palestina, majoritatea solicitanţi de azil în ţara noastră.

La cercetări, aceştia au declarat că doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei, iar şoferul român a susţinut că nu avea cunoştinţă despre faptul că persoanele în cauză sunt ascunse în interiorul mijlocului de transport.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru șoferul camionului, respectiv tentativă trecere ilegală a frontierei de stat față de cele 53 de persoane, la finalizarea cercetărilor urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.