
În seara zilei de 27/28.11.2017, o ambarcațiune cu aproximativ 60 de persoane la bord a fost identificată, pe Marea Neagră, la o distanță de 35 kilometri față de teritoriul României, pe direcţia localității Eforie. Persoanele în cauză au solicitat ajutorul unei nave comerciale care se afla în zonă, cât și autorităților Române.
Imediat Garda de Coastă a dispus de urgenţă efectuarea unei misiuni de salvare cu două nave ale Gărzii de Coastă și doua nave aparținând A.R.S.V.O.M.
În momentul de față ambarcaţiunea este escortată spre cel mai apropiat port, unde persoanele în cauză vor fi debarcate de către polițiști.
După evaluarea preliminară a stării de sănătate a acestora şi acordarea de asistență medicală de specialitate, se vor derula procedurile specifice în astfel de situaţii, constând în activităţi de triere şi identificare a celor în cauză.
În continuare, poliţiştii de frontieră vor desfășura cercetări sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















