Home Actualitate 7 din 10 români se tem de o potențială criză economică

7 din 10 români se tem de o potențială criză economică

DISTRIBUIŢI

Conform celei mai recente ediții a Barometrului UNSAR– IRES privind Percepția riscului și cultura asigurărilor, 7 din 10 români se arată a fi îngrijorați de o posibilă criză economică care le-ar putea influența situația financiară. Inflația galopantă și războiul din Ucraina sunt următoarele două riscuri majore de care se tem 6 din 10 români. Pe măsură ce înaintează în vârstă, participanții la cercetare exprimă mai multe îngrijorări cu privire la evenimente care țin de mediul înconjurător (fenomene meteo, dezastre naturale).

Evoluția inflației de la începutul anului i-a afectat pe jumătate dintre intervievați, însă proporția celor care au fost afectați foarte mult este în scădere față de 2022, cu 8 pp. Respondenții mai în vârstă, cei cu venituri mai mici și care locuiesc în mediul rural au fost afectați în mai mare măsură.

Mai mult de o treime dintre intervievați declară că veniturile le-au crescut în ultimul an, iar proporția este în creștere cu 10 pp față de 2022. Respondenții cu nivel înalt de educație și cei care locuiesc în mediul urban declară acest lucru în proporții mai mari. În schimb, nu există diferențe față de valul anterior al cercetării cu privire la economisire: 4 din 10 români cred că vor economisi mai mult în următorul an și cei mai mulți declară că și-ar plasa economiile în depozite bancare. Investițiile în imobiliare sunt cea de-a doua variantă pe care peste un sfert dintre ei ar alege-o, urmată de investiția într-o asigurare de viață.

Într-o perioadă marcată de impredictibilitate, în care fiecare dintre noi caută stabilitate financiară și siguranță, asigurările reprezintă o modalitate eficientă de prevenire a dezechilibrelor financiare pe care le poate întâmpina o familie, dar  și o cale către un viitor mai bine protejat financiar. Asigurările oferă o soluție rapidă și eficientă pentru protejarea a tot ceea ce am construit și pentru siguranța noastră și a celor dragi„, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte & Director General al UNSAR.

Barometrul UNSAR- IRES a fost realizat în perioada mai- iunie 2023, pe un eșantion reprezentativ format din 1.015 respondenți cu vârsta între 18- 50 de ani, utilizând metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.