Polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Constanța au ridicat 2,5 kilograme de materie vegetală susceptibilă a avea efecte psihoactive, 500 de grame de marijuana și peste 40 de comprimate de Xanax, cocaină și MDMA, precum și semințe de cannabis, în urma a 24 de percheziții. /9 dintre membrii grupărilor au fost reținuți.
La data de 31 iulie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate din Constanța au efectuat 24 de percheziții domiciliare în județul Constanța, în scopul destructurării unor grupări infracționale organizate specializate în trafic de droguri, formate din 22 de persoane.
La activități au participat și polițiști din cadrul serviciilor de combatere a criminalității organizate porturi maritime Constanța și Tulcea, luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, precum și jandarmi.
Cei în cauză sunt bănuiți că au acționat de la începutul anului 2016, constituindu-se în două rețele de distribuție a drogurilor de risc și de mare risc, respectiv a substanțelor susceptibile a avea proprietăți psihoactive.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate aproape 2,5 kilograme de materie vegetală susceptibilă a avea efecte psihoactive, 500 de grame de marijuana și peste 40 de comprimate de Xanax, cocaină și MDMA, precum și semințe de cannabis.
De asemenea, au fost ridicate peste 3.000 de plicuri autosigilante, cântare electronice, grindere, un pistol cu încărcător, 6 cartușe cu bile, două cartușe pentru armă letală, deținute ilegal, telefoane mobile, medii de stocare, precum și 40.825 de lei și 490 de euro.
În urma administrării probatoriului, 9 persoane au fost reținute, iar ulterior arestate preventiv pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.