Home Actualitate 97 de refugiați au debarcat iar 120 au fost opriți în largul...

97 de refugiați au debarcat iar 120 au fost opriți în largul Mării Negre până la venirea polițiștilor turci care i-au preluat

DISTRIBUIŢI

Azi noapte, în cadrul misiunilor de supraveghere a frontierei maritime, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au interceptat o ambarcaţiune de agrement, la bordul căreia se aflau 97 de persoane care intenţionau să intre ilegal în România.
Totodată, o altă ambarcaţiune cu aproximativ 120 de persoane la bord a fost blocată de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă pe Marea Neagră, în zona comună de patrulare româno-bulgară, nava şi persoanele de la bord fiind preluate de autorităţile turce.

În seara de 08.09.2017, poliţiştii de frontieră din cadrul Sistemului Integrat de Supraveghere la Marea Neagră – SCOMAR au detectat un pescador suspect în Marea Neagră, la aproximativ 24 de mile marine, în dreptul localităţii Sabla (Bulgaria), şi la aproximativ 17 mile marine faţă de frontiera româno-bulgară, care se îndrepta spre apele teritoriale româneşti.

La faţa locului s-a acţionat cu o ambarcaţiune a Gărzii de Coastă, ocazie cu care ţinta a fost identificată în jurul orei 20.30 ca fiind o ambarcaţiune tip pescador având la bord aproximativ 120 persoane. Acestea au transmis mesaje de ajutor, recepţionate de către MRCC Varna – instituţie responsabilă în acest caz, care a declanşat acţiunea SAR (Search and Rescue).

Totodată, au fost informate, prin intermediul Forumului de Cooperare la Marea Neagră, autorităţile de frontieră bulgare şi turce.

La aproximativ 5 mile marine distanţă de marea teritorială, Garda de Coastă a acţionat cu trei nave, reuşind blocarea ambarcaţiunii, până la sosirea  navelor Gărzii de Coastă Turce, care au preluat atât pescadorul, cât şi persoanele.

De asemenea, azi dimineaţă, în jurul orei 7.10, poliţiştii de frontieră din cadrul Sistemului Integrat de Supraveghere la Marea Neagră – SCOMAR au detectat o altă ambarcaţiune în Marea Neagră, la aproximativ o milă marină de frontiera maritimă comună româno-bulgară şi de litoralul bulgăresc,  navigând spre țărmul României.

Garda de Coastă a dispus de urgenţă efectuarea unei misiuni cu o navă pentru identificarea țintei. Ambarcaţiunea suspectă avea la bord mai multe persoane dispuse pe toate punţile, inclusiv pe  suprastructura. S-a declanşat imediat o acţiune de tip SAR, oferind sprijin şi asistenţă  navei aflate în pericol.

Situaţia a fost atent monitorizată de către poliţiştii de frontieră, inclusiv cu ambarcaţiuni gonflabile de viteză pentru asistenţă, cât şi cu echipaje dispuse de-a lungul ţărmului (în cooperare cu I.J.J. Constanta, Brigada Mobila de Jandarmi Constanţa şi poliţişti din cadrul I.P.J. Constanţa) iar în jurul orei 11.30, pescadorul a fost escortat de navele Gărzii de Coastă, în siguranţă, în Portul Mangalia.

La bord se aflau 97 de persoane, care au declarat că sunt cetăţeni din Iran şi Irak (40 bărbați, 21 femei și 36 de copii), care vor fi preluate de polițiștii de frontieră, în vederea efectuării activităților specifice în astfel de cazuri.

Poliţiştii de frontieră continuă cercetările în acest caz, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.