Preşedintele interimar al României, d-l Nicolae Văcăroiu, a găsit cu cale, încă de la prima sa intervenţie publică, să declare că riscul deficitului extern este enorm în situaţia în care a ajuns acesta. Declaraţia a fost făcută în contextul evocării proiectului domniei sale, ca, în calitatea pe care o are, să se întâlnească săptămânal cu primul ministru, cu preşedinţii celor două Camere parlamentare şi cu guvernatorul Băncii Naţionale pentru a stabili agenda priorităţilor, printre cele economice numind precis deficitul extern, al cărui risc este enorm!
Nu puţini s-au repezit să taxeze această declaraţie ca fiind de natură să afecteze leul, mai ales în condiţiile actuale de provizorat politic, dacă nu chiar de instabilitate politică. Motive pentru care s-a dat sentinţa că declaraţia ar fi nepotrivită!
Din păcate pentru autorii unor asemenea sentinţe, d-l Văcăroiu are perfectă dreptate. Şi mai şi ştie ce spune! Deficitul extern, în situaţia în care a ajuns, prezintă într-adevăr un risc enorm. Este riscul de a determina o cădere bruscă şi severă a leului, extrem de nocivă pentru economie. Şi, încă şi mai rău, de a arunca, la limită, România în încetare de plăţi externe, cu pericolul – de-abia acesta distrugător! – de a o scoate din joc de pe piaţa investiţiilor şi afacerilor. D-l Văcăroiu este economist şi realizează mai articulat riscurile, iar dacă va induce, în proiectatele întâlniri cu factorii de decizie din domeniu, măcar câteva măsuri care să detensioneze situaţia, nu va putea fi decât în interesul ţării.
Ceea ce se dovedeşte deosebit de important este perspectiva din care vorbeşte d-l Văcăroiu, căci, după cunoştinţele noastre, domnia sa nu este importator şi nici legat anume de nişte importuri, spre deosebire de alţi oficiali români – am putea spune prea mulţi şi prea importanţi -, care fie sunt importatori ei înşişi, fie sunt legaţi de grupuri de interese cu afaceri de importuri. Pe aceştia din urmă importurile îi îmbogăţesc şi îi imbogăţesc, cu cât importurile, indiferent de natura acestora, sunt mai abitir stimulate prin diferite facilităţi, mai mult sau mai puţin incredibile, dar îndeosebi prin aiuritoarea apreciere artificială a leului. Nu întâmplător, toţi aceştia tac în legătură cu deficitul extern şi aprecierea artificială a leului, care adânceşte nenatural deficitul extern, sau chiar vorbesc de bine despre toate acestea, deşi fac rău ţării. Pentru domniile lor, ţara nu contează însă, ci doar buzunarele proprii! Paroxismul este atins tocmai când asemenea persoane taxează poziţiile împotriva aprecierii artificiale a leului ca subminând, vezi Doamne!, prestigiul şi forţa monedei naţionale! Şi aceasta numai şi numai pentru că aprecierea artificială a leului le aduce domniilor lor profituri peste profituri, nemeritat şi fără eforturi!
Poziţiile de susţinere a aprecierii artificiale a leului – cu corolarul lor, atitudinea de noncombat faţă de aceasta – nu poate produce însă vreo surpriză într-o ţară care a ajuns, tocmai prin politicile de încurajare a importurilor şi de subminare a producţiei şi exporturilor naţionale, un rai al importatorilor, unde toţi îmbogăţiţii tranziţiei sunt importatori şi unde îmbogăţiţii din exporturi (chiar dacă prin devalizări de avuţie naţională, cum este cazul lemnului) îi numeri abia pe degete!
S-a ajuns clar în situaţia în care măcar oprirea aprecierii artificiale în continuare a monedei naţionale să fie de bun augur pentru economie. Iar o depreciere a leului ar putea reduce riscul imens pe care deficitul extern îl prezintă pentru viitorul acesteia. Dincolo de încetarea practicii de a se realiza ţintele de inflaţie pe seama aprecierii leului şi deci adâncirii deficitului extern, ar trebui să se purceadă, prin intervenţii pe piaţă, la inducerea unei deprecieri treptate a leului, în fond pentru a elimina pericolul ca aceasta să se producă violent la un moment dat. Căci, de intervenit, tot va interveni! Iar dacă s-ar reuşi ca efecte de depreciere a leului să se obţină prin simple declaraţii, în locul unei costisitoare politici a Băncii Naţionale de intervenţie pe piaţă, ar însemna că declaraţia d-lui Văcăroiu a fost nu doar potrivită, dar şi salutară!
