Lupta politica intre palatele Cotroceni si Victoria, care dureaza de peste un an, influenteaza extrem de tare si modul in care sunt abordate responsabilitatile in cazul disparitiei lui Omar Hayssam. Ministrul apararii, Teodor Atanasiu, a afirmat ieri, de exemplu, ca -fuga lui Omar Hayssam este o dovada ca inca nu toti romanii isi indeplinesc atributiile de serviciu asa cum se cuvine-, referindu-se la -cei care ar fi trebuit sa aiba grija ca Omar Hayssam sa se afle in Romania si sub observatie-.
Pentru ca fiecare din fractiunile politice incearca sa salveze pielea unora dintre cei implicati in acest scandal, s-a ajuns la situatia hilara ca singurul acuzat, pana acum, de fuga -teroristului numarul unu al Romaniei- sa fie medicul Constantin Tanasescu, de la penitenciarul Rahova.
Medicul – rau, procurorul – baiat bun
Marilena Stancu, purtatorul de cuvant al Ministerului Justitiei, a declarat ieri ca medicul de la Rahova este acuzat de abuz in serviciu si fals intelectual, intr-o sesizare facuta de Administratia Nationala a Penitenciarelor. Sesizarea, determinata de adeverinta eliberata de Tanasescu lui Omar Hayssam, a fost transmisa mai departe, Parchetului Curtii de Apel Bucuresti.
Luni, directorul general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor declara, intr-o conferinta de presa, ca diagnosticul trecut pe adeverinta medicala din 25 aprilie – document care, in parte, a stat la baza deciziei instantei de a-l elibera pe Hayssam – a fost pus contrar faptului ca biletele de iesire de la Institutul Oncologic, emise in 3 si 17 aprilie, nu spuneau nimic despre existenta metastazei. Comisia de disciplina de la Rahova il cerceteaza pe doctorul Tanasescu pentru ca nu a respectat procedurile privind eliberarea de acte medicale catre detinuti, iar Colegiul Medicilor Bucuresti face propria ancheta privind eventuala eliberare a unei adeverinte medicale pe care este inregistrat un alt diagnostic decat cel real al sirianului.
De cealalta parte, procurorul Ciprian Nastasiu – cel care a cerut schimbarea arestului preventiv pentru Hayssam cu interzicerea de a parasi tara – a scapat doar cu eliberarea din functia de sef adjunct al DIICOT, in care fusese numit cu delegatie la inceputul lunii iulie.
Fostul sau sef de la Parchetul Curtii de Apel Timisoara, procurorul general Petru Dungan, i-a luat apararea. -La sfarsitul ultimului an in care a lucrat la noi, a primit calificativul de <foarte bine>, iar activitatea sa a fost apreciata. O dovada a acestui lucru este si faptul ca in anul 2003 l-am si promovat din simplu procuror in sef al Sectiei de urmariri penale din cadrul Parchetului Curtii-, a spus Dungan ieri.
Hayssam, urmarit international
Tot ieri, Biroul National Interpol a transmis Secretariatului General Interpol si statelor membre ale acestei organizatii mandatul de urmarire internationala emis pe numele lui Omar Hayssam de catre Curtea de Apel Bucuresti, cerand arestarea provizorie in vederea extradarii acestuia in Romania.
Intre timp, ziaristii de la cotidianul local -Editie Speciala- de Oltenia au lansat ipoteza, destul de credibila, ca Hayssam a parasit Romania pe la Corabia si ca a ajuns in Siria pe relatia Bulgaria – Turcia. -Potrivit surselor noastre, Hayssam a trecut Dunarea la bulgari spre sfarsitul saptamanii trecute-, afirma cei doi jurnalisti care au investigat subiectul. In materialul lor exista o serie de argumente care fac acest scenariu foarte plauzibil, dar pe care nu le putem expune din lipsa de spatiu.