Intrata din 2005 pe mana unor casute postale dubioase, in spatele carora se regasesc o serie de personaje controversate, afacerea -Acces Press- – constituita in septembrie 2002 de cateva zeci de editori de presa (persoane fizice sau juridice) reuniti in actionariatul companiei Grupul Editorilor si Difuzorilor de Presa (GEDP) SA – risca in prezent sa intre in colaps. Unul dintre motivele pentru care afacerea a intrat in colimatorul autoritatilor il constituie faptul ca hotararile municipale prin care -Acces Press- a primit gratuit, pe o perioada de 49 de ani, 1.200 de locatii in toate zonele Capitalei incalca art. 9, lit. 1, al. b din Legea concurentei, care interzice -orice actiuni ale organelor administratiei publice centrale sau locale, avand ca obiect sau putand avea ca efect restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei, in special (…) sa stabileasca conditii discriminatorii pentru activitatea agentilor economici-. Un alt motiv ar fi acela ca, de dragul profitului, actualii actionari ai GEDP SA au admis cu buna stiinta sa incalce prevederile hotararilor CGMB prin care le-au fost atribuite gratuit 1.200 de locatii si au acceptat sa deruleze activitati economice interzise de municipalitate, gen vanzarea unor produse neadmise sau prestarea unor servicii de publicitate prin amplasarea ilegala de panouri publicitare pe chioscuri.
Perfect constienti ca in momentul in care municipalitatea va decide sa repuna afacerea pe fagasul legalitatii -Acces Press- nu va mai fi o -mina de aur-, actualii actionari care au reusit din 2005 sa capuseze GEDP SA (n.r. – prin intermediul unor persoane fizice, -bidoane-, si al unor casute postale din paradisuri fiscale cipriote – GM Invest – 7,69%, Fercell Limited – 6,57%, Radoway Ltd. – 9,9%, Stonecom Tld – 9,9%, Stonitec Ltd. – 9,9%, Delta Asigurari – 9,9% etc) au gandit si pus in aplicare un plan diabolic care sa le permita obtinerea unor sume consistente care ulterior sa fie rostogolite spre paradisuri fiscale cipriote. -Curentul- a intrat in posesia unor documente oficiale care demonstreaza o parte a scenariului prin care actualii actionari ai GEDP SA inteleg sa faca afaceri. Evidentele arata ca in mai a.c. – cu complicitatea unor angajati ai statului – avand girul actionarilor GEDP SA, administratorii companiei au reusit sa puna mana pe o suma de peste 2.300.000 euro (plus TVA) din fonduri publice fara sa faca nimic. Afacerea respectiva, parafata de GEDP SA cu Compania Nationala Posta Romana, a intrat deja in vizorul autoritatilor, fiind un caz clasic de creditare mascata a afacerii -Acces Press-, in spatele careia se regasesc o serie de controversati oameni de afaceri.
Considerata -mina de aur-, -Acces Press- a fost adulmecata in 2005 de un grup de rechini din lumea afacerilor, atunci cand din punctul de vedere al hartiilor afacerea a fost la cheie. Cum-necum, rechinii respectivi au reusit sa se insinueze in actionariatul GEDP SA printr-o metoda ingenioasa (majorare de capital), dar -un pic- ilegala (neanuntarea actionarilor existenti de a se folosi de dreptul lor de preemptiune pentru a participa la majorarea de capital social). Asa se face ca din iulie 2005, desi statutul GEDP SA prevede foarte clar ca niciun actionar nu poate detine mai mult de 10% din capital, compania respectiva (care scriptic are 384 de actionari: 234 persoane fizice si 150 persoane juridice) a ajuns sa fie controlata de un grup restrans de controversati afaceristi -ascunsi- in spatele unor persoane fizice folosite pe post de -intermediari- si ale unor off-shore-uri inregistrate in paradisuri fiscale cipriote (GM Invest – 7,69%, Fercell Limited – 6,57%; Radoway Ltd. – 9,9%, Stonecom Tld – 9,9%, Stonitec Ltd – 9,9%, Delta Asigurari – 9,9% etc).
Odata intrata pe mana capuselor cipriote, hamesiti dupa profit, rechinii care stau in spatele respectivelor casute postale au gandit un plan diabolic care sa le burduseasca conturile, chiar cu riscul de a omori afacerea. Ca atare, ei au agreat sa incalce, constient, prevederilor Hotararilor CGMB prin care retelei -Acces Press- i-au fost atribuite, gratuit, 1.200 de locatii si au acceptat sa deruleze activitati economice interzise de municipalitate, inclusiv servicii de publicitate efectuate ilegal prin intermediul unor panouri amplasate pe chioscurile destinate exclusiv vanzarii presei.
Cunoscand faptul ca mai devreme sau mai tarziu escrocheria va fi observata de catre edilii Capitalei si in acel moment afacerea -Acces Press- va cadea, actionarii GEDP SA s-au gandit sa deruleze sub masca afacerii de distributie a presei si alte afaceri care sa le aduca profituri substantiale, -de rezerva- in caz ca afacerea cade.
Posta, clientul ideal
Cum cea mai buna vaca de muls ramane statul, actionarii GEDP SA s-au orientat, unde credeti (??), spre Compania Nationala Posta Romana. Cunoscand ca societatea condusa de -managerul faliment- Dan Mihai Toader doreste sa realizeze o retea de locatii in care Posta sa presteze catre populatie diverse servicii, administratorii afacerii GEDP SA – sustinuti indeaproape de actionarii societatii – au dat fuga la Posta si au propus o afacere -rentabila-. Insa numai pentru -Acces Press-. Anume, inchirierea pe o perioada de cinci ani catre Posta a unui numar de 100 de chioscuri -Acces Press-, in care compania nationala sa deruleze serviciile mult dorite.
In mod surprinzator, conducerea CNPR a agreat, la 26 mai 2005, sa parafeze cu GEDP SA un contract (facsimil 1) prin care inchiria, contra sumei de… 2.639.700 euro fara TVA (facsimil 2), 100 de chioscuri avand fiecare o suprafata de 5,6 mp. Contractul respectiv – semnat din partea Postei de catre directorii Andrei Marinescu (pentru Dan Mihai Toader), Emanoil Lepadatu, Mihaela Hesksch si Cristian Buciu, si din partea GEDP SA de catre Catalin Octavian Gorcea – presedinte, Gina Ionescu – director comercial si Gabriela Stanescu, director logistica – a ridicat mari semne de intrebare inca de la inceput. Unul dintre motive a fost pretul mare pe care Posta a agreat sa-l plateasca drept chirie pentru un metru patrat de chiosc: 4713,75 euro/mp.
Alte mari semne de intrebare vizavi de acest contract au fost perioada mare (150 zile) pe care Posta a agreat-o in contract pentru a intra in posesia chioscurilor, precum si faptul ca Posta a agreat sa plateasca chiria anuala pentru primul an din cei cinci stipulati in contract imediat dupa semnarea contractului.
Cum de s-a ajuns insa la sumele atat de mari pe care Posta a agreat sa le scoata din buzunar? Foarte simplu: GEDP SA a cerut chirie, si Posta a acceptat sa pateasca chiar si pentru alarma amplasata pe fiecare chisoc din cele 100 (!!!).
Contractul arata ca suma platita lunar de Posta drept chirie pentru fiecare chiosc se compune din:
– chirie propriu-zisa – 600 euro (fara TVA);
– chirie spatii publicitare:
a) panou tip city-light – 120 euro (fara TVA) (3 city-lighturi/chiosc)
b) caseta publicitara – 90 euro (fara TVA) (2 casete/chiosc)
c) spatiu expunere – 200 euro (fara TVA) (12 casete/chiosc + 1 brat lateral)
– chirie sistem alarma si servicii monitorizare (!!!) – 70 euro (fara TVA)/luna/chiosc.
Astfel, un calcul simplu arata ca pentru cele 100 de chioscuri, CNPR a scos din buzunar pentru un an o suma de 720.000 euro numai pentru chirie, restul de pana la 2.639.700 euro (fara TVA) reprezentand -publicitate cu discount 50%- (sic!!!).
Ţeapa pe fata
Asa cum am remarcat, afacerea a fost parafata la 26 mai a.c., ceea ce inseamna ca Posta ar fi trebuit sa intre in posesia chioscurilor -Acces Press- cel mai tarziu la data de 26 octombrie a.c. Cu toate acestea, pana acum GEDP SA nu a dat nici un semne de viata, in ciuda notificarilor conducerii Postei, ca ar dori sa-si onoreze contractul pentru care a primit banii in avans pe un an inainte. Conform conducerii Postei, -pana in prezent chioscurile care fac obiectul contractului cu GEDP SA nu au fost predate catre Posta Romana SA-. Chiar daca la un moment dat GEDP SA va da chioscurile catre Posta, vor exista probleme atata vreme cat in respectivele locatii este musai sa se deruleze doar activitati de vanzare presa, nicidecum activitati publicitare sau de facturare. Oficialii Postei spun ca au cunostinta de acest impediment, dar arata ca -la momentul incheierii contractului, GEDP SA s-a angajat sa obtina autorizatiile, aprobarile si hotararile, conform legislatiei in vigoare, necesare indeplinirii clauzelor contractuale, pana la momentul predarii chioscurilor care fac obiectul acestui contract-. Ca afacerea pute si ca actionarii GEDP SA nu au dorit decat sa inhate banii Postei sta marturie faptul ca pana acum nici un oficial al companiei respective nu a facut ceva pentru a obtine de la municipalitate autorizatiile, aprobarile si hotararile legale necesare indeplinirii clauzelor contractului parafat cu compania de stat.
Surse din interiorul GEDPS SA sustin ca la un moment dat actionarii companiei, ascunsi dupa casutele pottale din paradisurile cipriote, ar fi intentionat chiar sa bage afacerea -Acces Press-, aflata in gaura in 2005 – conform evidentelor Ministerului Finantelor, pe gatul Postei, pentru o suma de cateva zeci de ori mai mare decat cea pe care a incasat-o de la societatea de stat fara sa presteze nici un serviciu.
Activitatile permise pentru -Acces Press-
Conform Hotararii CGMB nr. 97/20.05.2004, reteaua -Acces Press- poate opera doar urmatoarele categoriile de produse, servicii si panotaj:
– produse: presa, publicatii de divertisment, casete si CD-uri audio-video; alte tiparituri gen carti, ghiduri/pliante/harti turistice, vederi, timbre, bilete RATB, cartele telefonice, tigari, papetarie, guma de mestecat;
– servicii de panotaj (in schimbul acordarii de terenuri gratuite pentru amplasarea chioscurilor): panotaj informare comunitara – harti ale municipiului/sectorului cu traseele RATB, afisaj pentru decizii si hotarari ale administratiei municipale si locale;
– servicii: comert cu produse admise, publicitate media (doar pentru produsele media distribuite de Acces Press) si panotaj/publicitate de interes comunitar (promovarea actiunilor administratiei municipale, locale si ale institutiilor subordonate CGMB).