Home Actualitate Acțiune de protest față de nepăsarea reprezentanților statului în CA al Telekom...

Acțiune de protest față de nepăsarea reprezentanților statului în CA al Telekom în cazul concedierilor colective

DISTRIBUIŢI

SNTM – SINDICATUL NAȚIONAL TELECOMUNICAȚII MOBILE, afiliat confederației reprezentative la nivel național, BNS – BLOCUL NAȚIONAL SINDICAL, organizează în data de 14.02.2019, începând cu orele 1600, o acțiune de protest în fața Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale din București, Bulevardul Libertății nr. 14.

Protestul are loc ca urmare a miilor de concederi abuzive, mascate obscur si petrecute în ultimii ani, prin care tot mai mulți lucrători au fost concediați, personalul a fost cu mult diminuat, volumul de muncă este înzecit mai mare pentru cei care au rămas salariați în companiile gigantului TELEKOM din România, dar au aceleași salarii mizere, încă de la angajare.

Deși statul român prin Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, are persoane desemnate în cadrul Consiliilor de administrație la nivelul societăților gigantului TELEKOM, deși a fost sesizat de către organizația sindicală despre aspectele menționate, deși ne-am adresat ministerului prin mai multe solicitări, în vederea comunicării deciziilor la care reprezentanții acestuia ar fi trebuit să participe, se pare că, ministerul este părtinitor cu companiile multinaționale, la care este acționar.

Astfel, se prezumă că reprezentanții desemnați în cadrul Consiliilor de administrație, uită faptul că reprezintă interesele statului român și implicit ale noastre, ale cetățenilor români, fiind greu de crezut că reprezentanții MCSI nu au cunoștință de abuzurile care se petrec în companiile gigantului TELEKOM din România, cu atât mai mult cu cât mare parte din Decizii, sunt luate în cadrul Consiliilor de administrație si cu obligația de a fi comunicate în termenul legal, sindicatelor.

Prin protestul de pichetare al sediului MCSI, dorim sa tragem un semnal de alarma asupra abuzurilor existente, a concederilor mascate, dar totodată, asupra desconsiderării prevederilor legale în ceea privește Dialogul social sau cadrul CCM aplicabil, dar și asupra abuzurilor din domeniul relațiilor de muncă, asupra obligării salariaților la prestarea de muncă forțată și neplătită (dovedită de instanțele judecătorești, dar paradoxal, nu și de către instituțiile sesizate cu atribuții de control), a dublului standard de tratament în materie de condiții de muncă și salarizare, precum și asupra aplicării discreționare a prevederilor OUG 79/2017 și limitarea sindicatului să intervină în misiunea legală de apărare a intereselor lucrătorilor (OUG 82/2017) prin care gigantul TELEKOM a creat un mecanism de manipulare a propriilor salariați, dar și o îmbogățire fără justă cauză.

Protestam față de încălcarea legilor, aspecte semnalate instituțiilor abilitate cu atribuții de control și care în decursul timpului nu au făcut nimic concret în apărarea intereselor cetățenilor români, a membrilor de sindicat. Astfel, ne sunt ignorate drepturi fundamentale și nimeni nu îndrăznește în fața multinaționalelor, într-un mod concret, să vegheze asupra demnității noastre umane sau a bunăstării economice, în deplină egalitate ca restul cetățenilor europeni.

1 COMENTARIU

  1. Salarii foarte mici, cei f buni au fost dati afara, au angajat cu studii la mina petrosani, cei care au mai ramas in Bucuresti habar nu au ce inseamna telecomunicatii , DEZASTRU putin spus. Nici nu va inchipuiti cata batjocura si incompetenta!

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.