Mihai Cristian Dide, protestatarul care aproape săptămânal intră în conflict cu Jandarmeria și este amendat de angajații instituției, și-a depus dosarul de angajare la această instituție. Dide spune că vrea să prezinte, astfel, care sunt criteriile de angajare la Jandarmerie.
„Mi-am depus actele de angajare la Jandarmerie, chiar la sediul central, iar azi (joi, n.r.) mă duc la vizita medicală, care se face tot la ei. Posturile pentru care sunt elegibil sunt de îngrijitor de clădiri, muncitor necalificat și îngrijitor animale grajd”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cristi Dide.
Prostestatarul spune că motivul pentru care vrea să se angajeze la Jandarmerie este acela de a arăta care sunt, de fapt, procedurile de încadrare în această instituție.
„Pur și simplu vreau să văd cât de riguroasă este Jandarmeria atunci când angajează oameni și care sunt procedurile și criteriile de angajare în această instituție”, mai susține Mihai Dide.
Mihai Cristian Dide este unul dintre cei mai vocali protestatari Rezist, care a avut cele mai multe conflicte cu Jandarmeria. Dide s-a legat chiar și de gardul Guvernului – s-a urcat să protesteze într-un copac și a fost ridicat și amendat de zeci de ori.
Ultima acțiune a lui Dide a avut loc săptămâna aceasta la Ministerul Justitției, unde a aruncat cu vopsea roșie pe scările acestei instituții, în semn de prostest față de crima de la Mediaș, faptă comisă de un recidivist eliberat în urma recursului compensatoriu și bineînțeles că vigilenții urmași ai milițienilor l-au luat pe sus.