DISTRIBUIŢI

Acuzat de presă că a emis ordonanță de urgență pentru a o păstra pe „amica” sa, Marieta Safta în funcția de secretar de stat la ministerul Justiției, Tudorel Toader a menționat astăzi la guvern că „mai avem la MJ doi secretari de stat, două doamne care sunt detașate. Pentru a elimina orice dubiu, una dintre dânsele și-a dat demisia în cursul acestei dimineți.” Deși Toader nu a nominalizat-o pe Safta, se subînțelege că e vorba despre ea, cealaltă judecătoare fiind Mariana Moț, fostă judecătoare la Olt, o apropiată a lui Bercea Mondial și a lui Paul Stănescu. După două ore de la anunțul cu subînțeles, Toader a confirmat că este vorba despre demisia Marietei Safta.
Toader a plimbat-o pe Safta pe bani publici prin toată lumea pe Safta.„ Ministrul Toader a călătorit singur doar primele sale două deplasări din mandatul de ministru, până a adus-o după el, de la CCR, pe Marieta Safta, pe care a instalat-o secretar de stat în martie 2017. De atunci, călătoresc doar împreună. Pe bani publici, desigur, inclusiv în destinații exotice. Dublarea ministrului, la fiecare ieșire, de adjunctul său e considerată de omologii străini un aspect amuzant și exotic, pentru că nicăieri în lume ministrul și secretarul de stat nu au împreună mandat de reprezentare, ci se substituie reciproc; în îndeplinirea mandatului său extern, ministrul având nevoie de aparatul tehnic pentru îndeplinirea atribuțiilor sale și nu de adjunctul său.”, a scris Revista 22.

Modificarea care i se imputa lui Toader ca fiind în favoarea „amicei” se referea la amânarea intrării învigoare până la 30 iunie 2019, adică data finalizării președinție UE de către România a prevederii privind încetarea detașărilor. Toader a explicat: „Avem un principiu că mandatele în curs nu pot fi afectate. Prin urmare, speranța mea ar fi să subliniați diferența dintre a detașa pe cineva și a-l menține pe cel care e deja detașat. La nivelul CSM s-a dat o hotărâre de dată recentă în acest sens în care se stabilește faptul că detașările în curs se mențin până la data expirării lor. Secția de procurori a dat aceeași interpretare. Noi avem de la ministrul justiției asimilați magistrați care sunt detașați în alte funcții publice, la externe și la Bruxelles, unde colegi de-ai mei de la MJ pregătesc dosarele în președinția rotativă a UE. Mai avem la MJ doi secretari de stat, două doamne care sunt detașate. Pentru a elimina orice dubiu, una dintre dânsele și-a dat demisia în cursul acestei dimineți.” a declarat Toader.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.