Home Actualitate Adina Alberts se pregătește oficial să supravegheze sănătatea populației României

Adina Alberts se pregătește oficial să supravegheze sănătatea populației României

DISTRIBUIŢI

Devenită vedetă tv alături de soțul ei în pandemie, medicul Adina-Magdalena Alberts se reprofilează. După ce a încercat în 2021 să sperie populația să nu se vaccineze și inventând că Pfizer are două seruri, din care doar unul e aprobat de SUA iar în România s-ar face celălalt și apoi s-a victimizat că a fost sancționată de CMB pentru că ar fi prezentat public schema de tratament care funcționa la COVID 19 în plină pandemie, acum Alberts vrea să poată oficial să se ocupe de sănătatea românilor.

Conform contului său de Linkedin Adina Alberts e medic primar de chirurgie plastică la  clinica privată care-i aparține, Care Zone. Firma inițială
pe care funcționa clinica și-a încetat activitatea efectivă în 2014 și a fuzionat în 2016 cu o altă firmă care funcționa la aceeași adresă și care în ultimii doi ani a înregistrat pierderi financiare importante, iar site-ul clinicii a fost închis.

Așa că medicul Adina Alberts a decis să înceapă în 2023 un rezidențiat nou, de 4 ani, în specialitatea sănătate publică și management.

Conform curriculei de pregătire, Sănătatea Publică este ramura medicinii care se ocupă de supravegherea sănătăţii populaţiei, de identificarea nevoilor sanitare ale acesteia, de cultivarea strategiilor care promovează sănătatea şi de evaluarea serviciilor de sănătate.
„Noua Sănătate Publică se ocupă cu identificarea nevoilor de sănătate şi organizarea de servicii de sănătate comprehensive la nivel populaţional, incluzând astfel procesul de informare în vederea caracterizării stării de sănătate a populaţiei şi mobilizarea resurselor necesare pentru a interveni asupra acestei stări. Deoarece esenţa sănătăţii publice este starea de sănătate a populaţiei aceasta include organizarea personalului şi a unităţilor medicale în vederea furnizării tuturor serviciilor de sănătate necesare pentru promovarea sănătăţii, prevenirea bolilor, diagnosticare şi tratamentul bolilor, precum şi reabilitarea fizică, socială şi profesională”, se arată în document.

Ce va studia Adina Alberts în cadrul acestui nou rezidențiat?

STRUCTURA STAGIILOR

Stagii de bază (modulele 1-5)
1 Măsurarea şi evaluarea stării de sănătate şi a determinanţilor săi 5 ½ luni
2 Bioetică 2 săpt
3 Metode de cercetare a serviciilor de sănătate 3 luni
4 Biostatistica şi informatică 2 luni
5 Epidemiologie generală 4 luni
Stagii complementare (modulele 6 -10)
6 Sănătatea ocupaţională 1 lună
7 Igiena mediului în relaţie cu Sănătatea Publică 2 luni
8 Igiena alimentaţiei şi nutriţiei în relaţie cu sănătatea umană 2 luni
9 Igiena copiilor şi tinerilor 1 lună
10 Epidemiologie specială 4 luni
Stagii de profil (11 -14)
11 Bolile cronice ca problemă de Sănătate Publică 2 luni
12 Promovarea sănătăţii şi strategii preventive 3 luni
13 Managementul serviciilor de sănătate şi sociale 6 luni
14 Stagii practice de Sănătate Publică şi Management – se vor efectua activităţi metodologice şi de conducere în unităţi sanitare, institute, Autorităţi de Sănătate Publică Judeţene, Case Judeţene de Asigurări de Sănătate.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.