
Astăzi Laura Codruța Kovesi este citată la ora 13.00 de Adina Florea în dosarul în care este urmărită penal pentru luare de mită.
Conform comunicatului oficial transmis chiar de procuroarea Adina Florea, „în cursul anului 2011, fostul procuror general al PÎCCJ ar fi pretins și primit suma de 268.689,36 lei de la persoana vătămată în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, acte constând în extrădarea unei persoane condamnate, care fusese localizată în Indonezia — Jakarta.”
Adică, ne explică mai jos Adina Florea, procurorul general nu are printre atribuții vreuna privind extrădarea unei persoane, ceea ce ar însemna că extrădarea este un act contrar îndatoririlor sale de serviciu și pentru a îndeplini acest „act contrar”, respectiv extrădarea infractorului Nicolae Popa, i-ar fi cerut lui Ghiță să plătească transportul acestuia din Indonezia către Țiriac Air.
Conform DEX, cuvântul contrar poate fi adjectiv, având sensul de „opus, potrivnic” și de adverb având sensul de „împotrivă, în contra, neconform cu…”. Pentru cei care au uitat, adjectivul însoțește un substantiv arătând o însușire a acestuia, acordându-se cu el în gen, număr și caz, iar adverbul determină sensul unui verb, al unui adjectiv sau al altui adverb, arătând locul, timpul, modul, cauza sau scopul.
Orice elev de generală recunoaște în exprimarea din definiția infracțiunii de luare de mită de a lua bani pentru a îndeplini un „act contrar” atribuțiilor de serviciu, un substantiv – act și un adjectiv – contrar.
Dacă procurorul general avea printre atribuții „neimplicarea în operațiuni de extrădare”, actul contrar ar fi fost desigur, implicarea. Dar Florea a reținut ca faptă îndeplinirea unui act neconform cu atribuțiile de serviciu.
Doar că, așa cum am arătat mai sus, ca să aibă sensul de „neconform cu” în definiția infracțiunii de luare de mită din Codul Penal legiuitorul ar fi trebuit să utilizeze cuvântul contrar ca adverb și nu ca adjectiv.
Așa, după logica asta, oricine primește o sumă de bani pentru ceva ce nu intră în atribuțiile sale de serviciu poate fi acuzat de luare de mită: tipul de la ENEL căruia îi dăm 50 lei să ne schimbe și o garnitură la chiuvetă, un inspector ANAF vecin cu noi la țară care ia 20 de lei să ne aducă și nouă cu mașina personală un sac de grâu la moară, o profesoară de chimie care ne croiește o fustă contra cost etc.
După interpretarea lui Florea, toți acești oameni ar putea fi puși sub acuzare exact ca Laura Codruța Kovesi pentru că au pretins sau primit bani în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare (cu sensul de neconforme cu) îndatoririlor sale de serviciu.
Totodată pretinsul abuz în serviciu al lui Kovesi s-a prescris în termen de 5 ani de la comiterea faptei adică în aprilie 2016 iar acuzația de mărturie mincinoasă, la fel ca în cazul lui Tăriceanu, va cădea la ÎCCJ pentru că orice om, chiar și Kovesi, are dreptul să nu se autoincrimineze cu nimic.
O invatat-o profu’ Tudorel .
Analizà textualà viciatà ! Si adjectiv si adverb cuvântul are aceeasi
semnificatie !
Adina Florea nu a schimbat nimic , a interpretat corect !
Analiza e perfectă. Consultați DEX. Sunt definiții diferite.
Vorbim de lucruri diferite ! Mà refeream la SEMNIFICATIE !
Sintagma OM ÎNALT are acelas sens cu OMUL ESTE ÎNALT !
Si nu care cumva sa insistati pe faptul ca Politia a demontat minciunile lui Ghita, producand documente ca ei au fost cei ce au platit transportul! Si nu cumva sa insistati ca documentele produse de Ghita sunt zero! Si nu cumva sa insistati pe faptul ca nu exista nici o dovada concreta ca Ghita a dat acei bani sau ca un condamnat pentru fapte de coruptie n-ar trebui sa aiba nici o credibilitate pana nu e reabilitat juridic!
Dacă nici noi n-am mai insistat…
Da Irinucă recunosc : m-ai(sunt) depășit .
Am numa 45 de ani de cînd am terminat generala .