Home Actualitate Administrația Firea a mărit amenda pe mijloacele de transport ale STB fostă...

Administrația Firea a mărit amenda pe mijloacele de transport ale STB fostă RATB la 500 de lei

DISTRIBUIŢI

Noul regulament al Societății de Transport București (STB) prevede o creștere a amenzii pentru neplata unei călătorii, de la 150 la 500 de lei, dar pot plăti jumătate din această sumă, în termen de 15 zile, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Societății de Transport București (STB).

Amenda pentru neplata unei călătorii cu transportul public din București, administrat de Societatea de Transport București, fostă RATB, este de 500 de lei, potrivit noului regulament aprobat recent de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București Ilfov.

Astfel, în curând, călătorii care vor fi depistați fără plata călătoriei vor primi 500 de lei amendă, dar pot plăti jumătate din această sumă, în termen de 15 zile, la direcția de impozite și taxe de care contravenientul aparține.

Călătorii vor avea, în continuare, posibilitatea plății pe loc a suprataxei de 50 de lei.

De asemenea, potrivit noului regulament, călătorii care ocupă cu bagaje încă un loc vor primi amendă 100 de lei pentru neplata unui bilet în plus.

Citește și: Băsescu iese la rampă după ce Iohannis a refuzat propunerile PSD: ‘Nimeni nu îi poate pune pixul în mână președintelui să semneze, nici mama CCR’

„Ocuparea locurilor de pe scaune cu mărfuri sau bagaje fără validarea, în plus, a unui titlu de călătorie la tariful în vigoare la data efectuării călătoriei, pentru fiecare loc ocupat cu mărfurile sau bagajele respective se sancționează cu 100 de lei”, se arată în regulament.

Mai mult, transportarea bagajelor sau obiecelor de dimensiuni mari (lăzi, mobilier, bare metalice) va fi sancționată cu 150 de lei.

Călătorii care vor încălca și următoarele reguli vor fi amendați cu 500 de lei:

„- Împiedicarea în orice mod a personalului cu competenţe, desemnat de către operatorul de transport/ transportatorul autorizat, să-şi exercite atribuţiile de serviciu la bordul vehiculelor de transport în comun, în staţii ori la capetele de linii;

– agresarea fizică sau verbală a personalului cu competenţe, desemnat de către operatorul de transport/transportatorului autorizat, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu la bordul

vehiculelor de transport în comun, în staţii ori la capetele de linii;

– solicitarea de deschidere a uşilor vehiculelor de transport public de persoane, între staţii sau la semafoare;

– angajarea de discutii cu conducatorul vehiculului de transport în comun în timpul circulatiei;

– impiedicarea organelor de control sa-si exercite atributiile, inclusiv refuzul de legitimare;

– călătoria pe scări, pe părţile laterale sau în afara caroseriei vehiculelor;

– Intervenţia neautorizată la aparatele/ instalaţiile vehiculului;

– acţionarea semnalului de alarmă fără a exista un pericol iminent pentru siguranţa vehiculului sau a călătorilor;

– producerea dezordinii în orice mod la urcare, la coborâre sau în interiorul vehiculului;

– lipirea afişelor în interiorul sau exteriorul vehiculului, precum și în stații, cu excepția situațiilor încare asemenea acțiuni sunt realizate în cadrul unor contracte comerciale semnate cu operatorii, cu autoritățile contractante sau cu ADTPBI;

– deteriorarea sau murdărirea sub orice formă a vehiculului;

– desfăşurarea unei activităţi comerciale neautorizate în interiorul vehiculului și în stații;

– fumatul şi consumul de băuturi alcoolice în interiorul vehiculului;

– tulburarea ordinei şi liniştei celorlalţi călători.

– aruncarea de obiecte de orice fel pe fereastra ori uşa vehiculului;”, se arată în noul regulament STB.

 

1 COMENTARIU

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.