Fostul premier Adrian Năstase cere Tribunalului București, prin avocații săi, contopirea pedepselor primite prin cele două condamnări definitive, instanța urmând să judece solicitarea prin prisma noilor coduri, pentru că dosarul are primul termen de judecată la începutul lunii februarie.
Avocații lui Năstase au introdus miercuri, la Tribunalul București, o cerere de contopire a pedepselor primite de clientul lor în dosarele cunoscute ca "Trofeul Calității" și "Zambaccian".
În urma judecării acestei cereri, fostul premier ar putea primi un spor de pedeapsă, după contopirea efectivă a pedepselor.
Cazul va fi judecat potrivit prevederilor din noile coduri, cel penal și cel de procedură penală, termenul stabilit pentru debutul dezbaterilor fiind în 3 februarie. Noile coduri intră în vigoare la 1 februarie.
Instanța supremă i-a condamnat în 6 ianuarie, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soția acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. Adrian Năstase a fost încarcerat, în seara acelei zile, la Penitenciarul Rahova.
Fostul premier ar putea să execute mai puțin de un an de închisoare, după condamnarea la patru ani în dosarul "Zambaccian", el putând cere eliberarea condiționată după 16 luni, din care i-ar putea fi scăzute cele opt luni de detenție din dosarul "Trofeul calității", arătau atunci avocații acestuia.
Ar rezulta, astfel, patru ani de închisoare, cu posibilitatea ca judecătorul care va analiza cererea de contopire a pedepselor să aplice, dacă va considera necesar, un spor de pedeapsă.
Dacă pedeapsa în urma contopirii va fi de patru ani (48 de luni), Năstase ar putea cere liberarea condiționată după 16 luni. El are dreptul să ceară liberarea condiționată după ispășirea unei treimi din pedeapsă dat fiind că are peste 60 de ani, preciza pentru MEDIAFAX unul din avocații săi, Viorel Roș.
Ținând cont că a executat deja opt luni de închisoare din pedeapsa de doi ani în dosarul "Trofeul calității", Năstase ar putea cere liberarea condiționată după opt luni.
Avocatul Ion Cazacu arăta în schimb că nu este pregătit la acel moment să facă "calcule matematice" și că doar un judecător de la Tribunalul București poate stabili cu exactitate perioada pe care Năstase urmează să o petreacă în penitenciar ca urmare a condamnării în dosarul Zambaccian.
Fostul premier a fost acuzat în dosarul importurilor din China că, în perioada 2002 – 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct și prin intermediul soției sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China și cheltuielile aferente acestor importuri, precum și contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu și din București.
În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, tot de instanța supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calității". El a fost încarcerat în 26 iunie 2012 și pus în libertate la 18 martie 2013, după ce Tribunalul București a admis cererea lui de eliberare condiționată.
Olga Dumitrescu