Deputatul PNL, Adriana Săftoiu, a prezentat în cadrul Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, un raport privind situația din penitenciare. Același raport a fost înaintat și Biroului Permanent al Camerei Deputaților cu solicitarea dezbaterii în plenul Camerei Deputaților.
Propunerea deputatului liberal are în vedere faptul că în luna Octombrie expiră cele șase luni în care, la recomandarea Curții Europene pentru Drepturile Omului, trebuia stabilit un calendar pentru rezolvarea situației din închisori.
În aprilie acest an, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului s-a pronunțat critic cu privire la situația de detenție din penitenciarele din România care contravin Convenției Europene pentru Drepturile Omului și arată o disfuncționalitate structurală care necesită adoptarea de măsuri generale de către stat.
Prezentăm mai jos conținutul raportului întocmit de deputatul Adriana Săftoiu.
***
RAPORT
privind situația din penitenciare
Prezentul raportul a fost întocmit pe baza informațiilor culese din:
— Dezbaterea publică organizată în data de 21 martie 2017, cu participarea reprezentanților mediului academic și societății civile,
— Vizita la Penitenciarul București — Jilava din data de 27 iulie 2017,
— Vizita la Penitenciarul Rahova din data de 25 august 2017,
— Rapoartele Avocatului Poporului, Domeniul pentru Prevenirea Torturii
— Raportul APADOR-CH — vizita la Penitenciarul Aiud,
— Raportul Comitetului pentru Prevenirea Torturii al Consiliului Europei, 2015
Șansele ca România să continue să fie sancționată de către CEDO sau ca unele țări să refuze extrădarea unor cetățeni români din cauza nerespectării drepturilor omului în executarea pedepselor privative și neprivative de libertate este aproape sigură sau poate cea mai sigură întâmplare a României în relațiile cu alte țări sau instituții internaționale. Din fericire, toate aspectele ridicate în această chestiune sunt rezolvabile într-un termen mai mult decât rezonabil, adică în cel mult șase luni.
Dar, pentru ca să se întâmple, Statul trebuie să renunțe să mai trateze această problemă în mod populist, să își asume măsuri imediate care pot atenua vizibil condițiile din penitenciare, abandonând atitudinea struțului, doar pentru că același Stat nu a rezolvat nici măcar parțial problema autostrăzilor, școlilor, spitalelor.
Statul român încalcă drepturile omului sistematic, însă nu doar de azi, ci de ani buni, și nu doar în această speță. Discuția despre situația din penitenciare e dificil de dus în spațiul public. Pentru oamenii din spatele acelor ziduri cu sârmă ghimpată talgerele balanței atârnă între autostrăzi, spitale, școli și situația lor, considerați și tratați ca infractori pe viață,
imposibil de reintegrat.
A nu avea autostrăzi, învățământ de calitate, spitale sănătoase e o încălcare a drepturilor omului, conform nu doar Constituției noastre, dar și tratatelor pe care ni le-am asumat de a garanta dreptul fiecărui om la viață decentă.
Ce e decent în a parcurge o distanță de 500 de km pe șosele din România în vreo 10 ore?
Tratând sau ignorând problemele cetățenilor din penitenciare, ale persoanelor cu diferite dizabilități, violența domestică, pe motiv că ‘bătaia e ruptă din rai’, rămânem în acel unghi mort ca Stat, ca națiune, ca popor care face posibilă amendarea României de către instituțiile internaționale.
Nu există probleme mai importante și mai puțin importante când vine vorba despre respectarea drepturilor omului. Există probleme egale și fiecare dacă ar rezolva în dreptul lui ceea ce iși asumă prin funcția publică, România s-ar confrunta cu mai puține amenzi pe care nu Statul, ca abstracțiune, le plătește, ci fiecare cetățean. Problematica penitenciarelor și a situației deținuților va fi ameliorată până la rezolvarea definitivă atunci când cei obligați să dea soluții se vor decide asupra situației post-liberare.
Când se va decide asupra acestui lucru se va știi ce se dorește să se întâmple în detenție. Când scopul va fi să reducem recidiva nu să o menținem, cu siguranță situația critică din închisori va fi o excepție și nu o regulă.
Aspecte constatate
a) Penitenciarul Jilava confirmă fără echivoc cea mai invocată problemă: supraaglomerarea. Numărul deținuților: 1324.
Capacitatea penitenciarului: aproximativ 700 persoane. Celule în care ar trebui să fie maximum 6 persoane, respectând cei 4 mp/persoană, găzduiesc între 18-24 persoane, existând celule cu trei paturi suprapuse. O celulă este prevăzută cu un WC și un duș deservind 18-20 persoane, în anumite situații chiar și 22, existând și situații când un duș si un WC deservesc un culoar întreg de deținuți.
CPT în raportul din anul 2015 (pagina 35) recomandă autorităților române să facă eforturi pentru implicarea în actvități socioeducative sau muncă cu durata de cel puțin 8 ore/zi indiferent de regimul de executare a pedepselor. Din informațiile culese, această recomandare nu a fost pusă în practică, cu exepția comunităților terapeutice din cele doua unități penitenciare. Activitățile culturale și educative pe durata zilei pentru majoritatea deținuților sunt reduse sau chiar inexistente.
Statisticile arată o descreștere continuă, astfel în data de 03.09.2017 un număr de 26.547 persoane se aflau în custodia A.N.P. iar în iunie 30.06.2016 cifra totală era de 28.234. Conform statisticilor, deficitul de paturi s-a redus de la 9.242 locuri (09.08.2016) la 7.408 locuri (09.08.2017).
b) Nici unul dintre penitenciare nu dispune de săli de mese, spațiile pentru activități socio-educative sunt insuficiente, iar curțile de plimbare sunt amenajate mai degrabă ca niste cuști de plimbare. În schimb, ambele penitenciare au spații pentru bibliotecă și săli de sport, iar Jilava deține o bucătărie foarte bine amenajată, la fel și spălătoria.
c) Dincolo de aspectele care țin de logistică, amenajare, dotare, există două aspecte foarte importante: dreptul la muncă al deținuților atât în detenție, cât și post-liberare, precum și deficitul de personal din penitenciare.
Ambele aspecte sunt deficitare și într-o totală dependență. Conducerile penitenciarelor sunt ‘bombardate’ cu cereri din partea deținuților pentru a munci. O parte dintre deținuți sunt implicați în activități interne (bucătărie, grădină, curățenie, spălătorie etc) sau execută diverse obiecte artizanale care au fost sursă de venit în penitenciare până în octombrie 2016 când a fost interzisă, în mod nepragmatic, comercializarea acestor produse.
Foarte puțini însă sunt cei care lucrează în afara penitenciarelor, inclusiv cei din regimul deschis și semi-deschis. Chiar dacă de prestarea unor servicii externe beneficiază atât deținutul, cât și penitenciarul (40% din suma primită îi revine deținutului, 60% penitenciarului, cf. art. 87 Legea 254/2013), situațiile in care deținuții merg la muncă sunt puține. Principala cauză pentru care un număr infim din aceste cereri este onorat e lipsa personalului necesar să asigure escorta. Lipsa resursei umane este reală, dar în egală măsură folosirea personalului nu e întotdeauna rațională. De exemplu, în regimul deschis paza nu este necesară și cu toate acestea penitenciarele, din precauție excesivă, de teama sancțiunilor în caz că un
deținut ar evada, includ escortă chiar și acolo unde legea nu prevede pază.
Situația și mai dificilă apare după perioada post-liberare. șansele ca un deținut să își găsească un loc de muncă sunt minime, fie pentru că nu are nici o calificare, fie din cauza impunerii unui cazier judiciar curat pentru multe ocupații, inclusiv angajarea într-o companie de salubritate.
d) Atât Jilava, cât și Rahova beneficiază de programul Comunitatea terapeutică susținut cu fonduri norvegiene. Recidiva în rândul deținuților care se înscriu în acest program și îl finalizează este relevantă pentru eficiența acestor programe, respectiv la 100 de deținuți recidivează maximum 3 (2 Jilava, 3 Rahova), față de recidiva de aproape 80 la sută pentru cei care își petrec zilele în penitenciare fără a fi incluși în asemenea activități.
e) Din păcate un număr mic de deținuți se înscrie la cursurile școlare.
În Jilava s-au înscris 82 de deținuți în clasele primare si au promovat 48, iar pentru finalizarea cursurilor liceale s-au înscris 61 si au promovat 43.
f) Penitenciarele, din activitatea deținuților care realizau diverese obiecte artizanale, obțineau venituri proprii prin comercializare. În acest moment, comercializarea produselor este interzisă, deși acest tip de activitate aducea beneficii atât penitenciarului, cât și deținuților.
g) Unele recomandări din Raport CPT elaborat în urma vizitei din anul 2015 nu au fost puse în practică de autoritățile române. Câteva exemple: acordarea aceluiași număr de vizite, indiferent de regimul de executare și fără dispozitiv de separare pentru toate regimurile, cu excepția situațiilor bine determinate când pot exista conflicte cu vizitatorii (un caz de discriminare a persoanelor cu pedepse lungi doar pe baza duratei sentinței), sau escortarea permanentă a deținuților de către mascați la regimurile restrictive, suspendarea dreptului de vizită dacă deținutul a fost sancționat cu izolarea.
h) Unitățile penitenciare cazează persoane care sunt încadrate la regimuri de executare diferite și care, conform legislației, au un grad diferit de libertate de deplasare. Această situație conduce la situația în care nu există o diferență importantă în interiorul penitenciarului între regimurile semi-deschis si deschis. Sistemul de pază și de acces în interiorul penitenciarului nu este diferit între Penitenciarul Jilava (regim deschis și semideschis) și Penitenciarul Rahova (regim închis și deschis și regim de maximă siguranță — risc pentru siguranța penitenciarului).
Faptul că nu fiecare unitate penitenciară este profilată pe un singur regim, așa cum se întâmplă în alte țări, are și un alt efect — structura de personal și numărului angajaților nu este diferit între unitățile cu regim restrictiv și cele mai permisive.
i) Sistemele de video conferință cu instanțele nu sunt folosite în mod curent și această situație conduce la un număr important de transferuri între unitățile penitenciare și escorte pentru prezentarea deținuților la instanțe. Din informațiile culese, sistemele sunt operaționale și, deși s-au făcut investiții, acestea nu au condus la reducerea costurilor cu prezentarea deținuților la instanțe (și turismul penitenciar ca urmare a cauzelor fictive). Din informațiile primite, instanțele refuză să folosească sistemele de video conferință.
Soluții:
A. Supraaglomerarea
1. După modelul ‘vrem o țară ca afară’, legislația țărilor avansate în respectarea drepturilor omului (Germania, Olanda, UK, tările nordice etc) pot fi un bun reper. În momentul când o persoană este condamnată (există excepții în funcție de gravitatea faptei, dar aplicabile pentru regimul deschis și semi-deschis) este plasată în arest la domiciliu până când se eliberează un loc in penitenciar.
2. Reducerea limitelor speciale ale pedepselor privative de libertate, în cazul infracțiunilor care nu implică violență și pentru cele cu un prejudiciu până la o anumită limită.
— Conform Raportului Consiliului Europei, România are una dintre cele mai mari durate a pedepsei cu închisoarea, având o medie de 37,8 luni, media europeană fiind de 9,5 luni. De asemenea, conform datelor statistice furnizate de ANP, în luna iunie 2016 din totalul de 28.234 persoane încarcerate, un număr de 12.445 persoane erau condamnate la o pedeapsă cu durată de peste 5 ani (aproape 50% din populația carcerală la acel moment).
3. Utilizarea și eficientizarea măsurilor și sancțiunilor comunitare
Înlocuirea anumitor pedepse custodiale de scurtă durată cu pedepse alternative non custodiale. De asemenea, se pot introduce printr-o serie de alte măsuri și sancțiuni comunitare, în cazul infracțiunilor fără violență și pentru pedepse de maximum 3 ani: executarea pedepsei la domiciliu cu monitorizare electronică sau executarea prin muncă în folosul comunității.
Luând în considerare extinderea competențelor Serviciilor de probațiune în administrarea acestor măsuri și sancțiuni comunitare, ca urmare a noilor modificări legislative pe de o parte, precum și gradul de încărcare cu cazuri al unui consilier de probațiune, resursa umană extrem de redusă comparativ cu numărul de cazuri și complexitatea activității, bugetul insuficient alocat pe de altă parte, este necesară luarea unor măsuri care să facă posibilă funcționarea optimă a acestor servicii:
— Angajări masive de personal, infrastructură și resurse materiale adecvate sunt de urgență maximă, altfel există pericolul unei implozii a Sistemului de Probațiune, care va afecta puternic situația din sistemul penitenciar prin reîntoarceri în sistem, datorită nerespectării măsurilor și obligațiilor impuse de instanță (supraaglomerarea penitenciarelor).
— Trecerea unor pedepse de la închisoare suspendată sub supraveghere (infracțiunile rutiere, de exemplu) la amenda penală.
Scurtarea perioadelor de supraveghere pentru a reduce numărul de persoane aflate in evidențele probațiunii.
— Crearea unui Department special în cadrul Serviciilor de probațiune, care sa se ocupe de post-detenție, având în vedere că persoanele liberate necesită o asistență complexă.
— Subcontractarea de servicii, pentru a compensa lipsa de personal.
4. Schimbarea regulilor de stabilire a pedepsei, în cazul concursului de infracțiuni și în cazul recidivei.
Conform Noului Cod Penal, dacă se pronunță numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, ajungându-se astfel la o pedeapsă finală foarte mare. Astfel, în cazul unor infracțiuni de furt în concurs se poate ajunge la o pedeapsă de 10 ani sau peste.
5. Regândirea fracției și a condițiilor pentru liberare condiționată. (Noul Cod Penal, în vigoare din 2014 prevede condiții mai grele de obținere a liberării condiționate față de vechiul Cod Penal).
Propun ca liberarea condiționată să se dispună dacă persoana condamnată a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, indiferent dacă durata acesteia este sub 10 ani sau mai mare de 10 ani.
6. Respectarea de către organele judiciare a caracterului excepțional și, totodată, caracterul subsidiar al arestului preventiv în raport cu celelalte măsuri preventive neprivative de libertate. Astfel, va scădea numărul persoanelor arestate preventiv aflate în custodia penitenciarelor (1.337 persoane în 2016).
7. Construcția de penitenciare noi și reprofilarea unităților existente.
Construcția de penitenciare este necesară, pentru că multe unități sunt vechi si greu de întreținut. Construcțiile nu sunt adaptate standardelor în vigoare și nu ajută la respectarea drepturilor omului.
Ar trebui să se ajungă la un consens cu privire la modul în care vrem să arate sistemul de executare a pedepselor privative de libertate. Un sistem care și-a dovedit eficiența este construcția de unități penitenciare specializate pe regimuri de siguranță care să fie unități separate unele de altele, astfel încât să fie ușor de administrat. Gruparea de unități cu regim diferit în proximitate va conduce la reducerea costurilor de administrare (management unic, servicii de achiziție, depozitare, parc auto, bucătărie, altele comune), dar va permite aplicarea prevederilor legale privind fiecare regim.
Însă prioritate în construcția de penitenciare ar trebui acordată unităților cu regim deschis (după modelul halfway houses) și cu regim semideschis (cu capacitate mică de 100 — 200 de locuri, proporțională cu numărul de locuitori din fiecare județ. Pentru unități noi cu regim deschis, 30 — 70 ar putea satisface nevoile. De exemplu, în acest moment nu există penitenciare în județele Călarași, Teleorman, Vâlcea, Suceava, Neamț.
Notă: Conform situațiilor publicate de ANP în iunie 2016, din cele 26.152 persoane condamnate definitiv se aflau în regim semi-deschis 10.356 persoane, iar în regim deschis 2183.
Dacă facilitarea reintegrării sociale este o prioritate, atunci existența de unități în fiecare județ care să permită contactele între viitorii liberați și comunitatea în care vor veni este necesară și urgentă.
B. Dreptul la muncă
1. Aplicarea prevederilor Legii 254/2013 art. 38 (3) privind participarea la activități în afara penitenciarului fără supraveghere a deținuților din regim deschis va conduce la creșterea numărului de persoane deținute care muncesc.
2. Prestarea de muncă remunerată cu rezultate pozitive ar trebui pentru regimul deschis să permită cel puțin o dată pe lună obținerea recompensei cu permisii de 2 zile.
Și în cazul celor ce prestează muncă remunerată cu rezultate pozitive recompensa cu permisiunea de a părăsi penitenciarul (2 zile in weekend) ar trebui acordată în mod periodic.
3. Pentru persoanele aflate în regim semideschis trebuie modificată Legea 254/2013 art 37 (4) în sensul că supravegherea se va face de către angajator (care va avea obligația de a anunța penitenciarul imediat ce părăsirea locului de muncă a fost constatată).
4. Dezvoltarea de parteneriate cu angajatori.
În cazul unor unități penitenciare, cum ar fi Penitenciarul Gherla sau Mărgineni, care au avut fabrici de mobilă în incinta unității penitenciare, rezolvarea blocajelor datorate falimentului Regiei Multiproduct ar permite acestor unități să dezvolte parteneriate cu angajatori care ar putea folosi aceste terenuri și forța de muncă existentă în aceste unități penitenciare cu regim de maximă siguranță sau închis ceea ce ar asigura o stabilitate a forței de muncă. Astfel se poate asigura implicarea în muncă a unui număr sporit de deținuți, fără a asigura o excortă în afara penitenciarului.
5. Cursurile de calificare gratuită ar trebui să fie accesibile deținuților în orice moment al executării pedepsei și nu doar cu 9 luni înainte de liberare, așa cum prevede în acest moment legislația. Astfel, persoana calificată are posibilitatea de a învăța meseria în care s-a calificat pe durata executării pedepsei, crescându-i șansele de a fi angajabil după liberare.
C. Programe de reabilitare/programe școlare
1. Extinderea programelor de tipul Comunitatea terapeutică
2. Extinderea și încurajarea deținuților de a participa la activități sociale
Obiectivul ar trebui să fie: implicarea în activități zilnice de reabilitare (muncă, educative, terapeutice) a tuturor persoanelor deținute, pe o perioadă de 8 ore.
3. Încurajarea deținuților de a se înscrie și finaliza cursurile școlare
Un procent important dintre persoanele condamnate la pedepse privative de libertate au abandonat școala și nu au promovat un număr de ani școlari care să le permită obținerea/participarea la un curs de calificare și astfel să aibă posibilitatea de a se angaja în domeniul în care s-a calificat realizind astfel venituri mai consistente decât cele din munca necalificată. Pentru realizarea acestui traseu în executarea pedepsei, trebuie ca școlarizarea să fie inclusă ca o măsură obligatorie în ‘Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică’ realizat în perioada de carantină
(de la începutul executării pedepsei). Tot în Planul individualizat trebuie incluse ca obligatorii programele terapeutice ce se adresează comportamentului antisocial care a condus la comiterea de infracțiuni.
Astfel, se pun bazele pentru prevenirea recidivei, iar studiile pe plan internațional arată că deținuții care au participat la programe de școlarizare ce au condus la creșterea nivelului de educație, urmate de cursuri de calificare și angajare (pe durata executării pedepsei), au avut șanse sporite de reintegrare socială și de a nu mai comite o nouă infracțiune.
Pentru a crește atractivitatea școlarizării, ar trebui modificată Legea 254 art. 96 lit. d) în sensul creșterii numărului de zile cîștigate, de la 30 de zile la 45 pentru absolvirea unui an școlar.
Trebuie create condițiile ca toate clasele de învațământ obligatoriu să fie asigurate pentru persoanele private de libertate.
În situațiile când nu există personal specializat în unitatea penitenciară pentru asigurarea activităților educative sau terapeutice, achiziția de servicii trebuie să fie folosită. În acest moment, achizițiile de servicii în domeniul socio-educativ și terapeutic se fac în mod sporadic/ocazional, deși pot fi mai ieftine decât angajarea de personal calificat (care nu este specializat pe programe specifice și trebuie pregătit).
