
În contextul alegerilor pentru Președintele României din anul 2025, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează cu privire la importanța respectării principiilor finanțării campaniilor electorale referitoare la transparenţa veniturilor şi cheltuielilor, la integritatea competiţiei politice şi electorale și la egalitatea de șanse.
În acest sens, AEP aduce la cunoștința publicului că, în perioada campaniei electorale, cheltuielile pentru realizarea materialelor de publicitate politică/materialelor de propagandă electorală sunt suportate exclusiv de beneficiarii acestora, respectiv candidaţi independenţi, partide politice și alianţe electorale.
Orice cheltuială suportată de către alte persoane în numele sau pentru promovarea unui competitor electoral, indiferent de mediul de distribuire (offline sau online), este interzisă și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 25.000 lei, potrivit art. 52 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, contravaloarea sumelor cheltuite de către alte persoane în numele sau pentru promovarea unui competitor electoral, care au constituit obiectul contravenției, se confiscă și se varsă la bugetul de stat.
În perioada campaniei electorale, toate tipurile de materiale de publicitate politică/materiale de propagandă electorală, indiferent de mediul de distribuire (offline sau online), trebuie să respecte prevederile legale cu privire la marcarea și etichetarea acestora.