De vreo doi ani, AEROSTAR Bacau a devenit tinta unor atacuri menite sa-i saboteze contractele semnate cu beneficiari din strainatate. Articole comandate in presa internationala, amenintari fatise, presiuni politice facute asupra beneficiarilor, sunt doar cateva metode prin care se incearca -sabotarea- contractelor obtinute de compania bacauana. Recent pe piata a fost aruncata pe piata o informatie, menita parca a testa reactiile: cum ca in presa din Zagreb ar fi aparut articole care criticau contractul dintre AEROSTAR Bacau si Ministerul croat al Apararii. Neconfirmata, informatia poate fi insa utila, ca punct de plecare, pentru o privire de ansamblu a pozitionarii AEROSTAR Bacau pe piata internationala. Astfel, nu va fi prea greu de realizat ca AEROSTAR are nevoie de protectie, chiar si la nivel politic, atat in tara, cat si in strainatate, mai ales ca este una dintre unitatile strategice ale industriei militare romanesti. Insa atacurile indreptate impotriva sa vin din partea unor -puteri-, atat de la est (rusii), cat si de la vest (americanii sau vest-europenii).
Rusii – deranjati de MiG-urile modernizate de AEROSTAR
Pentru ca avioanele de vanatoare sunt extrem de scumpe, tot mai multe tari prefera sa-si modernizeze vechile aparate, decat sa cumpere unele noi. In momentul de fata, AEROSTAR Bacau are capacitatea de a moderniza aparate MiG-21 la preturi si calitate net superioare fabricantului rus, datorita liniei tehnologice ELBIT. In aceste conditii, evident, concurenta ruseasca este dispusa la orice pentru a bloca contractele companiei romanesti. Rusilor li se pare inadmisibil ca o companie care lucreaza sub licenta cumparata de la ei sa le -fure-, de exemplu, contractul cu indienii, cu care ei, de decenii bune, au avut relatii mai mult decat excelente. Or, romanii si-au -permis- sa le repare indienilor agregate, sa le reconditioneze complet avioanele si sa le livreze piese de schimb. India, care fabrica sub licenta MiG-21, a inceput propriul ei program de modernizare a aeronavei, insa acesta, pe langa faptul ca a intarziat doi ani, a facut posibila cheltuirea a 300% din suma alocata la inceput. Aparitia MIiG-21 Lancer, scos de AEROSTAR Bacau, i-a pus pe ganduri pe indieni care, vazandu-i performantele, incep sa si-l doreasca tot mai mult. Rusii si-au mai tradat iritarea si la un salon de aviatie de la Berlin, unde au amenintat ca-i vor da pe romani in judecata. Batalia este dura, pe viata si pe moarte, daca ne gandim ca piata nu este una chiar lipsita de importanta: cea din fostul CAER si tarile arabe, detinatoare de MiG-21.
Americanii -propun- aparate F-15 si F-16
Acum, ca suntem membri NATO, suntem obligati nu numai sa respectam embargourile impuse de aceasta organizatie, dar, teoretic, concuram de la egal la egal, chipurile -amical-, cu ceilalti membri ai aliantei, chiar daca impotriva noastra se mai fac unele presiuni politice atunci cand ii calca pe bataturi pe unii sau pe altii. Inca de acum cativa ani, cand Romania se lupta sa obtina invitatia de aderare la NATO, AEROSTAR Bacau incerca sa incheie un contract cu Ministerul croat al Apararii, pentru modernizarea a 12 aparate MiG-21. Contractul era cat pe-aci sa fie aruncat in aer cand secretarul de stat american de atunci, controversata Madeleine Albright, a facut o vizita la Zagreb, sugerandu-le croatilor sa achizitioneze aparate F-16.
Din fericire, croatii nu au cedat presiunilor americane, alegand solutia optima. Un alt proiect, prin care romanii deranjeaza atat Estul, cat si Vestul, este MiG-29 Sniper. Pentru contracararea acestui proiect, deja s-au initiat unele mutari. IADS, concernul european care colaboreaza la realizarea Sniper-ului, a initiat in urma cu trei ani un proiect, avandu-i ca parteneri pe rusi, pentru prelungirea resursei avionului MiG-29 SMT. Tot IADS le-a oferit ungurilor, contra 66 milioane de dolari, posibilitatea de a le moderniza 14 aparate MiG-29, in detrimentul AEROSTAR. Ungurii au mai fost -survolati- si de americani, care incercau sa le bage in hangare avioane F-15. In cele din urma, anul trecut, AEROSTAR a reusit semnarea unor contracte cu Ungaria, Egipt si Bangladesh. O alta lovitura consta in faptul ca, incepand cu luna martie a anului in curs, AEROSTAR a devenit partenerul pe care STORK AEROSPACE l-a ales pentru a dezvolta activitatea diviziei sale FOKKER AEROSTRUCTURES B.V. in domeniul fabricatiei de componente si subansambluri destinate productiei de aviatie (piese din aluminiu cu grosimi foarte mici).
Prima batalie din razboiul pentru Croatia a fost castigata de romani
Revenind la contractul dintre AEROSTAR si Ministerul croat al Apararii, putem spune ca batalia dintre competitori a fost castigata de romani. AEROSTAR Bacau a obtinut dreptul de a moderniza MiG 21, apartinand Fortelor aeriene croate, in urma unei licitatii organizate in noiembrie 2002. Valoarea contractului este de 8,2 milioane de dolari. Uzina de avioane din Bacau a concurat cu firme renumite din Israel si Rusia. Printre acestea se numara si societatea israeliana ELBIT, partener la AEROSTAR in programul de modernizare a MiG-urilor armatei romane. Oferta AEROSTAR a fost aleasa pe criteriul celor mai bune servicii la cele mai bune preturi. Aceleasi operatiuni facute de firma israeliana, de exemplu, ar fi costat in jur de 100 milioane de dolari. In luna mai a acestui an, primele doua aparate MiG modernizate la AEROSTAR au fost predate oficial de Ministerul Apararii din Croatia fortelor lor aeriene. Conform contractului, exista posibilitatea de a fi extins pentru alte 12 aparate MiG-21 BIS. Or, tocmai aici poate interveni concurenta, prin diferite metode de obstructionare a prelungirii acestui contract. De altfel, specialistii sustin ca singura amenintare care planeaza asupra societatii o reprezinta -concurenta straina-.