Deranjati sa stea mereu la mana distribuitorilor -independenti- de presa, cativa zeci de editori (persoane fizice sau juridice) implicati in mass-media au pus mana de la mana in septembrie 2002 si au constituit o societatea comerciala – Grupul Editorilor si Difuzorilor de Presa (GEDP) SA – al carui scop declarat a fost acela al obtinerii dreptului de exclusivitate in ceea ce priveste distributia retail de presa in Bucuresti, prin intermediul unor chioscuri proprii organizate sub sigla -Acces Press-. Considerata o adevarata mina de aur, afacerea – avand initial un obiectiv generos si un actionariat format din nume grele din mass-media – s-a bucurat, inca inainte de a se constitui cu acte in regula, de suportul neconditionat al Clubului Roman de Presa (CRP), al Patronatului Difuzorilor de Presa, Patronatului Difuzorilor de Presa si Carte, dar si de cel al autoritatilor publice locale din Bucuresti, inclusiv al Primariei Generale. Din nefericire, astazi, la nici patru ani dupa ce a fost constituita, afacerea de difuzare a presei la standarde occidentale gandita initial de fondatorii GEDP SA a fost deturnata de la scopul initial, dupa ce – in ciuda prevederilor statutare ale companiei, care prevad ca niciun actionar nu poate detine mai mult de 10% din capitalul social – controversatii oameni de afaceri Sorin Ovidiu Vintu, Maricel Pacuraru si Hassan Awdi (patron Rodipet SA) au reusit sa preia controlul companiei prin intermediul unor off-shore-uri (Stonecom Limited, Stonitec Limited, Fercell Limited, Radoway Limited) sau persoane fizice. Mai mult, la ora actuala, afacerea de distributie a presei prin intermediul chioscurilor Acces Press risca sa fie aruncata in aer de Primaria Bucurestiului, dupa ce subalternii primarului Adriean Videanu au constatat ca administratorii GEDP SA au incalcat cu buna stiinta hotararile Consiliului General al Municipiului Bucuresti, in sensul ca si-au permis sa deruleze anumite activitati profitabile (n.r. – vanzare de produse altele decat tiparituri – gen tigari, jucari etc, prestarea unor servicii de publicitate prin amplasarea ilegala de reclame pe chioscuri etc) insa ilegale din punctul de vedere al hotararilor aprobate de administratia publica locala a Capitalei. In paralel, afacerea a intrat si sub lupa Fiscului, dupa ce s-a observat ca in toate chioscurile din Capitala ale Acces Press casele fiscale de marcat lipsesc cu desavarsire (desi in acestea sunt comercializate si alte produse decat cele media), fapt ce poate permite sifonarea cu usurinta a unei parti a veniturilor.
Astazi, -Curentul- va prezinta documente si date care demonstreaza modul in care inteleg actualii actionari ai Grupului Editorilor si Difuzorilor de Presa (GEDP) SA sa administreze respectiva afacere si cum au incalcat acestia legea.
Evidentele arata ca la zece luni de la constituirea GEDP SA, urmare a sustinerii de care se bucura Consiliul General al Municipiului Bucuresti (format in majoritate din consilieri PSD), au emis o Hotarare (nr. 202/10 iulie 2003) prin care au aprobat transmiterea in folosinta GRATUITA (!!!), pentru o perioada de 49 de ani, a 1.200 de amplasamente (n.r. – terenuri) proprietatea Municipiului Bucuresti, catre GEDP SA. Hotararea – care a incalcat din start Legea Concurentei (art. 9, lit. 1, al. b, – -sunt interzise orice actiuni ale organelor administratiei publice centrale sau locale, avand ca obiect sau putand avea ca efect restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei, in special (…) sa stabileasca conditii discriminatorii pentru activitatea agentilor economici-) – a prevazut ca predarea respectivelor amplasamente pe care urmau sa fie amplasate chioscuri tip Acces Press trebuia sa se faca etapizat. Tot la momentul respectiv, municipalitatea a mai emis Hotararea 203, prin care s-a aprobat atribuirea propriu-zisa in folosinta gratuita a 300 de amplasamente destinate difuzarii presei, aflate in domeniul public al Municipiului Bucuresti, catre GEDP SA, in vederea realizarii proiectului de interes public -Retea de amplasamente de difuzare a presei in municipiul Bucuresti-. La un moment dat, in 17 mai 2004, Traian Basescu, in calitate de primar al Capitalei, a emis Decizia 355/2004, prin care municipalitatea a aprobat proiectul prototipului de mobilier urban al Acces Press -pentru difuzarea presei si altor tiparituri in Municipiul Bucuresti-, prezentat de GEDP SA. Pentru ca afacerea sa mearga, a mai fost nevoie de un singur pas: stabilirea de catre municipalitate a categoriilor de produse, servicii si panotaj admise a fi operate de reteaua Acces Press. Acest lucru s-a intamplat in 20 mai 2004, atunci cand CGMB a emis Hotararea 97, in care s-au prevazut categoriile de produse, servicii si panotaj admise a fi operate de Acces Press:
– produsele: presa, publicatii de divertisment, casete si CD-uri audio-video; alte tiparituri gen carti, ghiduri/pliante/harti turistice, vederi, timbre, bilete RATB, cartele telefonice, tigari, papetarie, guma de mestecat;
– serviciile de panotaj (in schimbul acordarii de terenuri gratuite pentru amplasarea chioscurilor): panotaj informare comunitara – harti ale municipiului/sectorului cu traseele RATB, afisaj pentru decizii si hotarari ale administratiei municipale si locale;
– serviciile: comert cu produse admise, publicitate media (doar pentru produsele media distribuite de Acces Press) si panotaj/publicitate de interes comunitar (promovarea actiunilor administratiei municipale, locale si ale institutiilor subordonate CGMB).
-Bidoanele-
In 2005, cand afacerea deja prinsese contur, CGMB a emis Hotararea 60, prin care s-a mai atribuit Acces Press restul de 900 de amplasamente (cu exceptia celor situate in statiile RATB) pana la cele 1.200 atribuite prin Hotararea 202/2003. Surprinzator, imediat dupa ce afacerea a fost oferita -la cheie- din punct de vedere al hartiilor, o parte a actionarilor GEDP SA a agreat sa gireze majorarea capitalului social (pana la 6.057.900 RON) in beneficiul unor persoane controversate. Asa se face ca prin respectivele majorari de capital social, in actionariatul GEDP SA au aparut o serie de persoane juridice si persoane care servesc ca paravane pentru o serie de oameni de afaceri controversati, precum Sorin Ovidiu Vintu, Maricel Pacuraru sau Hassan Awdi (patronul Rodipet – companie concurenta a retelei Acces Press), care au mirosit afacerea (n.r. – este listata la BVB la categoria -necotate-, iar capitalizarea bursiera a companiei e de circa 12,2 milioane euro).
Asa se face ca, desi statutul companiei prevede ca niciun actionar nu poate detine mai mult de 10% din capital, in iulie a.c., desi compania avea, scriptic, 234 actionari persoane fizice si 150 actionari persoane juridice, cei care controlau afacerea erau tandemul Vintu – Maricel Pacuraru (prin intermediul GM Invest – 7,69%, Fercell Limited – 6,57%; Radoway Ltd. – 9.9%, Stonecom Tld – 9,9%, Stonitec Ltd – 9,9%, Delta Asigurari – 9,9%, dar la un moment dat concentrase 45% din actiuni) si Hassan Awdi (30%) – care s-a infiltrat in actionariatul companiei ca decident semnificativ, atat in nume personal, cat si prin persoane fizice sau juridice (Rodipet SA).
-Contractul- cu PMB, incalcat cu buna-stiinta
Odata cu schimbarea actionariatului, administratorii GEDP SA (care a devenit o societate care inchiriaza chioscuri Acces Press societatilor de difuzare in regim de franciza) au admis incalcarea Hotararii 97, in care municipalitatea a prevazut categoriile de produse, servicii si panotaj admise a fi operate de Acces Press. Astfel, in chioscurile Acces Press au aparut la vanzare jucarii ori pe chioscuri – in urma unei intelegeri cu Splendid MediaZece – au aparut reclame (ex. – Vodafone) aducatoare de profit, care incalca aprobarile date de PMB. Mai mult, desi au primit gratuit pe 49 de ani de la primarie terenul pe care sunt amplasate chioscurile, Acces Press a -uitat- sa presteze servicii de panotaj pentru urbe (informare comunitara). Ca tacamul sa fie complet, actionarii GEDP SA au -omis- sa doteze Acces Press cu case fiscale de marcat, desi reteaua vinde si alte produse decat cele media, pentru care legea impune bon fiscal.
PMB si ANAF au remarcat aceste aspecte si au demarat o serie de controale care ar trebui sa se finalizeze cu anularea hotararilor prin care s-a acordat GEDP SA, gratuit, 1.200 de locatii in Bucuresti.
Bani in vant
Desi in 2005 GEDP SA a inregistrat o gaura de 486.129 RON (la o cifra de afaceri de 5.550.560 RON), actionarii societatii au agreat in aprilie a.c. sa-i acorde directorului general al companiei, Gorcea Octavian (n.r. – care este si presedintele CA; a fost numit in locul lui Sorin Rosca Stanescu), o indemnizatie lunara neta de 25.000 RON.