Concursul a fost câștigat de prietenul lui Cordoș, chirurgul toracic Horia Sîrbu, făcut medic primar de către Rafila cu încălcarea legii și care chiar în ziua în care a fost instalat ilegal din Germania la vârful UMF-istan și-a luat concediu un an, cu aprobarea ilegală a rectorului Viorel Jinga, mare amator de încălcarea legii.
Chirurgia toracică îngropată de Horvat, Cordoș, Sinescu și Jinga
Cinci luni mai târziu, Horia Sîrbu a demisionat din UMF lăsându-l cu ochii în soare pe Viorel Jinga (foto stânga) care s-a exprimat de mai multe ori că dacă nu ar fi chiar bătător la ochi ar desființa această specialitate, singura abilitată în a opera cancerul de plămân și alte patologii chirurgicale din zona toracică. De desființat nu a desființat-o dar disciplina este opțională, spre deosebire de obiectul Marketing.
Adică poți deveni medic fără treci pe la chirurgie toracică dar nu se poate fără Marketing. Cutremurător pentru o țară în care cancerul de plămân are cea mai mare rată dintre toate aceste boli incurabile, respectiv 17% la bărbați, depășindu-l pe cel de prostată, conform raportului Comisiei Europene din 2022 „Starea Sănătății în UE”.
În toată lumea și în restul UMF-urilor din țară, chirurgia toracică este disciplină obligatorie, cancerul de plămâni făcând ravagii la nivel planetar. Numai Jinga, Sinescu & Co au optat pentru menținerea ca opțională a acestei specialități, de importanță crucială, ca să-l acopere ani de zile pe profesorul Ioan Cordoș care a condus catedra de la UMF București fără a avea această specialitate, cariera universitară a acestuia având la bază o adeverință falsă. Detalii în articolul Fără rezidențiat în chirurgie toracică și înregistrat returnând mita după decesul pacientului, Cordoș se apără cu invitațiile din străinătate.
Are și Claudiu Nistor vreo adeverință falsă?
Luni, 24 aprilie, ora 9 urmează să aibă loc în Secţia Clinică de Chirurgie toracică de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila” examenul pentru obținerea titlului de medic specialist. Comisia de concurs este condusă de „Prof. dr. Nistor Claudiu-Eduard”(foto dreapta), un conferențiar care nici măcar nu e abilitat să conducă doctorate. Adică nu doar că NU este profesor universitar, dar nici nu îndeplinește măcar condițiile de a fi.
Șase ani au muncit rezidenții pentru a putea deveni medici specialiști de chirurgie toracică și acum documentele lor de examen vor apărea semnate cu calități închipuite ale unor persoane inconștiente care nu se gândesc la consecințe.
Jinga avea de ales un șef de comisie din cei câțiva conferențiari, cel mai mare grad didactic rămas, care activează în România în această specialitate. Ca să nu dea explicații de ce l-a ales pe unul sau pe altul, Jinga l-a pus în comisie, cu titlul de profesor, pe inconștientul Nistor care s-a complăcut în această situație infracțională.
UMF-istan e stat în stat
De altfel, aceasta nu este singura ilegalitate pe care Nistor o comite. Pe 10 ianuarie anul acesta am publicat articolul Concurs cu dedicație în UMF-istan pentru finul lui Cîrstoiu care va figura că operează simultan în două spitale
Informația noastră a fost confirmată atunci când, după câteva zile, finul lui Cârstoiu, doctorul Rădulescu Iulian Mihai angajat la SUUB a câștigat concursul de cadru didactic universitar la Spitalul Militar. Cum suprapunerea programului de lucru a fost interzisă din octombrie 2022, am adresat lui Jinga, Rădulescu și Nistor întrebarea legitimă dacă la Spitalul Militar nu este niciun post vacant de chirurg toracic, informație confirmată de conducere, înseamnă că Rădulescu nu se va putea transfera de la SUUB și atunci cum se va afla el simultan în două săli de chirurgie situate la 2 km una de alta?
Niciunul nu a răspuns prin urmare putem concluziona rezonabil că Nistor îl pontează în fals pe Rădulescu la Militar în intervalul orar 7-14. Adică abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și fals intelectual în formă continuată pentru Nistor și complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și fals material în înscrisuri oficial pentru Rădulescu, așa cum face DNA încadrările în cazuri similare, de exemplu, AICI.