Firmele controlate de Constantin Contac, vicepresedintele Consiliului Judetean Botosani, vor continua probabil ca castige miliarde de lei din lucrarile gestionate de Directia Judeteana de Drumuri si Poduri (DJDP), chiar daca SC Transporturi Auto SA si SC Con 2000 SA nu vor mai incheia contracte cu unitatea condusa de Liviu Contac. Desi aceste societati nu vor participa la licitatiile organizate de DJDP, indirect, ele au sanse mari sa castige sume importante de pe urma lucrarilor la drumurile judetene prin intermediari.
Astazi, DJDP Botosani organizeaza cea mai importanta licitatie din acest an, cu obiective de mai multe zeci de miliarde lei. Printre agentii economici care au achizitionat caiete de sarcini nu se inscrie nici unul dintre cei controlati de Constantin Contac. Acest lucru nu inseamna ca aceste societati nu vor mai castiga bani din bugetul DJDP. Ordonanta de urgenta prin care se traseaza noi incompatibilitati alesilor locali interzice firmelor la care ei sunt actionari sa incheie contracte cu institutiile sau unitatile subordonate acestora. SC Transporturi Auto SA (SC TA SA) nu va perfecta nici un alt contract cu DJDP, in schimb, va putea fi luata in subantrepriza de o alta societate, care poate incheia contracte cu Directia de Drumuri. In plus, chiar daca nu vor fi luate in subantrepriza, firmele controlate de Contac tot s-ar putea alege cu ceva bani de pe urma lucrarilor la drumurile judetene, si anume din inchirierea de utilaje sau furnizarea de balast.
Sansele ca aceste lucruri sa se intample sunt destul de mari. In caietul de sarcini alcatuit de DJDP pentru amintita licitatie se solicita expres folosirea agregatelor concasate, ori SC Con 2000 SA este societatea din Botosani care detine cele mai multe agregate de acest tip. De altfel, Con 2000 a castigat, anul trecut, o licitatie prin care DJDP se obliga sa cumpere balast doar de la aceasta societate. Chiar daca firma pe care Contac o controleaza va furniza materiale pentru lucrari la drumurile judetene, acest lucru nu vine in contradictie cu ordonanta mentionata pentru ca unitatea la care este actionar nu incheie contract cu DJDP, ci doar cu societatea careia ii furnizeaza agregatele. Asa s-a intamplat si anul trecut, cand societatea Genesis International din Bucuresti, castigatoarea unei licitatii de circa 60 miliarde lei, s-a aprovizionat cu agregate de la balastiera societatii controlate de Contac si a apelat chiar si la utilajele de transport ale SC TA SA, ceea ce inseamna ca in jur de 50% din banii care au intrat in conturile Genesis International din lucrarile efectuate pentru DJDP au revenit de fapt firmelor Con 2000 si SC TA SA. Societatea Genesis International a cumparat caiet de sarcini si pentru licitatia de azi si, daca va apela din nou la serviciile firmelor controlate de Contac, acesta nu va incalca ordonanta amintita. Si este chiar foarte posibil ca Genesis sa castige licitatia.
-Nu voi refuza sa lucrez ca subantreprenor-
Astfel, cu toata ordonanta care interzice alesilor locali sa mai faca afaceri cu institutiile la care activeaza sau unitatile subordonate acestora, se pare ca membrii familiei Contac au gasit calea spre a castiga in continuare bani de la drumurile judetene. Constantin Contac ne-a spus ca nu stie daca va fi solicitat ca subantreprenor, dar ca, daca se va intampla acest lucru, nu va refuza, mentionand, totodata, ca va furniza agregate si utilaje celor care ii vor cere. -Daca vor veni sa imi ceara si ma voi intelege la pret, le voi da ce imi solicita. Eu de ani de zile am prestat servicii firmelor care au castigat licitatii la drumurile judetene. Sunt societati venite din Bucuresti care participa la licitatie. Aveti impresia ca vor veni cu balastul in spate de acolo?-, explica Constantin Contac.