Home Actualitate Afacerile Postei Romane, scapate de sub control

Afacerile Postei Romane, scapate de sub control

DISTRIBUIŢI

Legile interpretabile si interesele meschine din jurul anumitor companii de stat oculteaza afacerile de milioane de dolari care se desfasoara in umbra. Actele normative care au fost emise in ultimii ani nu reusesc sa fie aplicate decat in mica parte. Asa se intampla la Compania Nationala Posta Romana unde orice tentativa de investigatie este tot timpul stopata de diferite personaje. In momentul in care un directoras de sezon de la o companie a statului face o astfel de tentativa, lucrurile sunt cum sunt, dar daca tentativa de a ascunde adevarul vine din partea unui minister, problema se schimba radical. Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei a aratat recent ca a ramas in urma in ceea ce priveste transparenta si a refuzat sa prezinte informatii de interes public.

In acest timp, o multime de alte companii nationale asemanatoare CNPR lucreaza -la vedere-, chiar daca unele au activitate in domeniul apararii nationale sau al energiei.

Caracterul de autoritate contractanta al Companiei Nationale Posta Romana este extrem de discutabil, conducatorii acestei institutii incercand din rasputeri sa scape de o asemenea calitate. Miza este reprezentata de transparenta in ceea ce priveste afacerile ce se desfasoara in jurul CNPR. Directorul companiei, Marius Macovei, a declarat la deschiderea Congresului International al Uniunii Postale Universale ca nu este obligat sa publice in -Monitorul Oficial- nici un fel de contract de achizitie pe care il face si nici macar nu este obligat sa anunte intentia de a cumpara lucrari, servicii sau bunuri.


Toate aceste tentative de ascundere a locurilor spre care se scurg banii firmei la care actionar este statul sunt sustinute chiar de ministerul care exercita drepturile de proprietate in numele Romaniei si care, conform Anexei la HG 371/1998, este Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiilor. Aceeasi anexa defineste CNPR ca fiind o societate nationala pe actiuni de interes public.

Ministrul Adriana Ticau a sarit in ajutorul conducatorilor Companiei Nationale Posta Romana. Fosta secretara de stat a incalcat insa o lege ce nu are loc de interpretare si se refera la dreptul la informare publica. Daca CNPR se poate ascunde in spatele faptului ca nu intra sub incidenta legii privind accesul la informatii, acelasi lucru nu mai poate sa fie facut de ditamai ministerul. Cu toate acestea, in momentul in care am solicitat la MCTI o anexa a unei hotarari guvernamentale, refuzul a venit mai mult decat categoric: -C.N. Posta Romana este o societate comerciala care functioneaza dupa normele stabilite de Legea 31/1991. Intrucat bugetul CNPR priveste activitatea financiara a acestei societati comerciale, prin incalcarea acesteia s-ar incalca principiul concurentei loaiale-, se arata in comunicatul MCTI care spune ca reprezentantii acestui minister nu cunosc nici macar legile elementare din domeniul lor de activitate.

Principala problema a acestui raspuns al MCTI se refera la faptul ca prin Decizia 88/2004 a Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatiilor (n.r. – institutie din subordinea Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiilor) Posta Romana era desemnata ca fiind -furnizor de serviciu universal in domeniu, deci implicit nu are concurenta.

Neintelegeri intre lege si MCTI

Raspunsul ministerului condus de Adriana Ticau blocheaza, practic, orice tentativa de a vedea ce afaceri se desfasoara in spatele Companiei Nationale Posta Romana. Practic, interpretand Ordonanta de Urgenta a Guvernului 60/2001, precum si Legea 212/2002 privind transparenta in ceea ce priveste achizitiile publice, institutia condusa acum de Marius Macovei a scapat de incomoda postura de a publica achizitiile pe care le face in -Monitorul Oficial-, reusind astfel sa nu fie supusa nici unui control din partea societatii civile.

Totodata, refuzul ministerului de resort de a face public bugetul aprobat de guvern ridica o multime de semne de intrebare cu privire la motivele care stau in spatele acestei decizii.

Acest lucru se petrece in conditile in care juristii din subordinea Adrianei Ticau au trimis un comunicat de trei pagini in care au insiruit o multime de motive si interpretari in incercarea de a arata ca CNPR nu trebuie sa isi faca publice afacerile. -Interpretarea sistematica a tuturor prevederilor de mai sus conduce la concluzia ca Posta Romana este o societate comerciala de interes public care desfasoara activitati… in scopul obtinerii de profit-, se arata in comunicatul MCTI conform caruia, din cauza ca CNPR are ca scop obtinerea de profit, scapa de incidenta OUG 61/2001. Insiruirea de cuvinte a subalternilor domnisoarei Ticau sunt contrazise de lege. Art. 1 din Anexa HG 371/1998 spune ca obiectul principal de activitate al CNPR este -administrarea, dezvoltarea, exploatarea serviciilor de posta si colaborarea cu organizatii similare din strainatate-, nicidecum comertul cu aceste servicii.

Alte companii nationale respecta legea

In afara de CN Posta Romana, alte companii isi publica in -Monitorul Oficial- anunturile de participare la licitatie si achizitie de produse, lucrari sau servicii. CN Administratia Porturilor Maritime, Compania Nationala a Huilei, Compania Nationala de Investitii, CN Cai Ferate SA sau Transelectrica sunt numai cateva exemple de institutii cu structura asemanatoare cu cea a CNPR, dar care nu au nimic de ascuns si lucreaza -la vedere-. Chiar si Compania Nationala Romtehnica care se afla in subordinea MApN si produce arme, nu ascunde afacerile pe care le face in stilul abordat de conducerea de la Posta.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.