Degringolada in care afla la ora actuala turismul romanesc nu putea ramane fara urmari. Intentia Autoritatii Nationale pentru Turism de a ocupa circa 400 mp din Pavilionul Central de la Romexpo cu ocazia Targului International de Turism al Romaniei din perioada 22-24 octombrie a starnit o adevarata furtuna in acest domeniu. Faptul ca Autoritatea Nationala pentru Turism si Asociatiile judetene de promovare judetene vor ocupa la Targul International de Turism, din octombrie 2005, o suprafata de peste 400 mp in pavilionul central este considerata de agentiile de turism o decizie aberanta si cu urmari destul de grave.
-Daca autoritatea si Romexpo nu vor reanaliza aplasamentele spatiilor de pe zona centrala, majoritatea agentiilor de turism vor refuza sa mai participe la targul din toamna din Capitala-, se precizeaza intr-un comunicat al ANAT Bucuresti.
Organizarea in toamna a Targului International de Turism se datoreaza in primul rand agentiilor si tour operatorilor din acest sector economic. Decizia ANT si Romexpo privind alocarea unui spatiu de peste de 400 mp in zona centrala a complexului expozitional este considerata de presedintele ANAT Bucuresti, Alin Burcea, ca fiind incorecta.
-Este cel mai vizitat spatiu al complexului si fiind un targ de outgoing, pentru noi vizitatorul este cel mai important. ANT plateste partial, iar celelalte asociatii nu platesc nimic. Este chiar imoral sa participati la targ pe banii nostri. In plus, asociatiile judetene de promovare nu sunt co-organizatori la acest targ. ANAT, ANTREC, OPTBR stau la etajul I, si nu sufera nimeni din aceasta cauza. Va rog sa va reconsiderati punctul de vedere si sa lasati asociatiile de promovare regionala la etajul I si II-, se precizeaza in protestul adresat presedintelui ANT – Marius Sorin Crivtonencu – de catre ANAT Bucuresti. Trebuie precizat ca la ora actuala numarul agentiilor membre ANAT este de circa 800, dintre care aproximativ 80% se afla in Capitala.
Referitor la acest conflict, directorul Departamentului organizare targuri si expozitii din Romexpo, Mariana Dicianu, incearca sa minimalizeze situatia, precizand ca nu poate da deocamdata un raspuns clar, dar spera ca situatia se va rezolva. Ceea ce nu spune doamna directoare este faptul ca la aceasta data trebuia sa se stie exact cine vine la targ si ce spatiu va ocupa. In plus, este de semnalat faptul ca pentru co-organizatori, Romexpo percepe o taxa de 40 de euro pentru fiecare metru patrat de stand, la care se adauga inca 30 de euro pentru amenajarea acestuia.
Daca situatia nu se va rezolva, majoritatea agentiilor de turism au anuntat ca nu vor mai participa la targ. Or, targul de turism fara agentii este ca nunta fara lautari.