
Ștefan Fileață, cunoscut drept ”agresorul de la Nana”, a fost condamnat, miercuri, de Judecătoria Târgu Jiu, la patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost judecat pentru delapidare alături de doi angajați ai Complexului Energetic Oltenia.
În acest dosar, Ștefan Fileață și doi angajați ai Complexului Energetic Oltenia, Marin Vătuiu și Dan Liviu Popescu, au fost implicați într-un furt de fier vechi produs la cariera Peșteana, la începutul acestui an.
Inculpații și-au recunoscut faptele de care au fost acuzați, magistrații condamnându-l pe Fileață la un an de închisoare pentru complicitate la delapidare. Bărbatul mai avea însă o condamnare cu suspendare de trei ani, decisă anul trecut de instanțele de judecată, iar prin sentința de miercuri Judecătoria Târgu Jiu a contopit cele două pedepse în una de patru ani de închisoare, care este cu executare.
”Revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de trei ani închisoare, la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.153/20.06.2013 a Judecătoriei Oltenița, definitivă prin decizia penală nr.2166/25.11.2013 a Curții de Apel București-Secția I penală, pe care o cumulează cu pedeapsa stabilită prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de patru ani de închisoare”, se menționează în decizia instanței. Sentința nu este însă definitivă.
Magistrații i-au respins lui Ștefan Fileață o cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu, fiind menținută starea de arest în cazul său.
Totodată, judecătorii au menținut măsura controlului judiciar în cazul celorlați doi inculpați, ambii fiind salariați ai Complexului Energetic Oltenia. Aceștia au fost condamnați, miercuri, la doi ani de închisoare, executarea fiind înlocuită cu un termen de încercare de patru ani. Cei doi au fost reținuți și arestați după ce polițiștii l-au depistat pe Popescu transportând împreună cu Ștefan Fileață câteva zeci de tone de fier vechi furate dintr-o subunitate a Complexului Energetic Oltenia.
Ulterior, anchetatorii au descoperit că furtul de fier vechi a fost posibil după ce Marian Vătuiu, șef în cadrul subunității respective, i-a ajutat pe hoți să scoată mașinile încărcate cu fier vechi pe poarta subunității.
Cei trei inculpați au fost obligați de instanță să despăgubească CE Oltenia cu suma de 36.447 lei, contravaloarea mărfii furate.
Ștefan Fileață a fost arestat preventiv în 19 ianuarie, fiind eliberat în 14 martie, când judecătorii au dispus măsura controlului judiciar.
În luna mai, bărbatul, a agresat o femeie în timpul unei vizite electorale făcute de Elena Udrea în comuna Nana din județul Călărași, încălcând astfel condițiile eliberării sale, în condițiile în care este recidivist. Din 14 mai, el este în arest preventiv în acest dosar.
Ștefan Fileață a fost, de asemenea, arestat pentru câteva săptămâni în vara anului 2012. El a fost reținut chiar în ziua alegerilor locale, la care a participat în calitate de candidat pentru funcția de primar al comunei Curcani, fiind acuzat că, împreună cu mai multe persoane, a distrus urnele pentru buletinele de vot în mai multe secții de votare din localitate. În urma scandalului, alegerile au fost reluate două săptămâni mai târziu, primar fiind ales Aurică Gazu, candidat din partea USL.