Adrian Zglobiu, bărbatul care l-a scuipat pe președintele Traian Băsescu, nu va mai fi internat pentru a fi expertizat psihiatric, a decis, luni, Tribunalul Constanța, hotărârea fiind definitivă.
Magistrații Tribunalului Constanța au admis, luni, contestația depusă de avocatul lui Adrian Zglobiu împotriva măsurii luate, joi, de Judecătoria Constanța, prin care bărbatul urma să fie internat în Secția de Psihiatrie de la Palazu Mare pentru a fi expertizat psihiatric, și au decis punerea acestuia în libertate.
Sentința Tribunalului Constanța este definitivă, astfel că Adrian Zglobiu va fi externat din secția de psihiatrie și va putea pleca acasă.
El va fi cercetat în continuare, în libertate, pentru ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Judecătoria Constanța admisese, joi, propunerea de spitalizare formulată, miercuri, de procurorii Parchetului Tribunalului Constanța în cazul lui Adrian Zglobiu, după ce acesta refuzase internarea în Secția de Psihiatrie de la Palazu Mare în vederea examinării de către comisia medico-legală psihiatrică și a hotărât internarea acestuia pentru șapte zile.
Decizia magistraților nu a fost una definitivă și a fost contestată de avocatul lui Zglobiu în termenul legal de 24 de ore de la pronunțare.
Adrian Zglobiu, cel care în 24 mai l-a scuipat pe președintele Traian Băsescu, a refuzat, miercuri, internarea în Secția de Psihiatrie de la Palazu Mare, după ce, inițial, fusese de acord să fie expertizat psihiatric.
Bărbatul a încercat să se sinucidă, în momentul în care un echipaj de Poliție urma să-l ia de la locuința sa și să-l ducă la spital pentru o expertiză psihiatrică.
La vederea polițiștilor care ar fi urmat să îl ducă pe bărbat la expertiza psihiatrică la Secția de Psihiatrie de la Palazu Mare, acesta a fugit în spatele casei și, cu un cuțit, a început să-și provoace răni pe brațe, pe gât și pe abdomen, el fiind imobilizat de unul dintre agenții prezenți.
La fața locului a fost chemată o ambulanță și, după ce a fost pansat, Adrian Zglobiu a fost dus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
Medicii spuneau că bărbatul și-a provocat răni superficiale, care nu îi pun viața în pericol..
Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, din Constanța, l-a scuipat în față, de la o distanță foarte mică, pe președintele Traian Băsescu, în momentul în care acesta a coborât de pe nava școală „Mircea”, la finalul vizitei făcute la bordul vasului după ceremoniile de decorare a bricului, care au avut loc, în 24 mai, în dana de pasageri a Portului Constanța.