Home Actualitate Agresorul vărului lui Lucian Bute, cercetat pentru omor calificat

Agresorul vărului lui Lucian Bute, cercetat pentru omor calificat

DISTRIBUIŢI

Dosarul deschis la Parchetul Judecătoriei Galați, ce avea ca obiect vătămarea corporală a vărului lui Lucian Bute, a fost declinat la Parchetul Tribunalului Galați, acuzația schimbându-se în tentativă de omor calificat, după ce examenul medico-legal a arătat că viața victimei a fost pusă în pericol. Decizia de declinare a competenței de instrumentare a dosarului a fost luată ca urmare a faptului că examinarea medico-legală a conturat existența unui traumatism cranio-cerebral grav cu contuzie cerebrală, fractură occipitală și traumatism facial, ce au pus în primejdie viața victimei, informează Parchetul Instanței Supreme. Vărul lui Bute, Gelu Bute, în vârstă de 23 de ani, a fost bătut duminică dimineață de mai multe persoane, în fața discotecii din localitatea gălățeană Pechea, el ajungând la spital în stare foarte gravă, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean Galați, Nicolae Bacalbașa.  
Acesta a adăugat că tânărul a fost lovit cu pumnii și cu picioarele de zece persoane, iar în prezent este în stare gravă și urmează să fie operat. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Galați, Cristina Tatulici, a confirmat faptul că tânărul aflat în stare gravă a fost victima unei agresiuni, spunând că poliția a declanșat o anchetă în acest caz. În plus, se așteaptă examinarea medico-legală pentru încadrarea juridică a faptei.

Teodora Kim

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.