Incidentele electorale s-au ținut lanț la alegerile locale de ieri. Faptul că este pentru prima oară când primarii sunt aleși într-un singur tur pare că i-a făcut pe candidați și pe susținătorii lor să fie mult mai înverșunați. Spre deosebire de alegerile locale din 2008, numărul violențelor este mult mai mare. Acestea se adaugă neregulilor semnalate la fiecare scrutin, cele mai multe fiind legate de pierderea ștampilei, de buletine găsite gata ștampilate, de persoane decedate trecute pe listele de alegători și tentative de mituire. Față de acest ultim aspect, este pentru prima oară din 1989 încoace, când persoane prinse oferind alegătorilor bani pentru a vota un anumit candidat au fost reținute de polițiști. În total, peste 60 de persoane sunt cercetate penal pentru nereguli în legătură cu procesul de votare. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Administrației și Internelor (MAI), Marius Militaru, a declarat ieri că au fost înregistrate peste 680 de incidente electorale dintre care 229 confirmate, 80 dintre acestea vizând promisiuni de bani în schimbul votului.
Desfășurarea alegerilor l-a făcut și pe președintele Traian Băsescu să remarce frecvența ridicată a incidentelor, afirmând că este îngrijorat de această chestiune. ?ê?£eful statului a dat de înțeles că situația ar putea fi mai gravă decât a putut observa presa și că el deține mai multe informații despre neregulile înregistrate. Judecând după cum s-a desfășurat scrutinul, se pare că prefecții nu l-au ascultat pe premierul Victor Ponta. ?ê?£eful Guvernului le ceruse sâmbătă să nu se uite la partidele de fotbal de la Campionatul European, ci să se concentreze pe organizarea alegerilor și să asigure o „mobilizare totală pentru alegeri corecte și cât mai puține incidente”.
Cele mai multe sesizări au fost pentru incidente din București (141) și județele Argeș (58) și Dâmbovița (46), a precizat purtătorul de cuvânt al MAI. În urma constatărilor la fața locului, oamenii legii au aplicat 78 de sancțiuni, în valoare totală de 51.600 de lei. Au fost constatate, totodată, 83 de fapte penale – 10 cu autori necunoscuți și șapte cu autori cunoscuți -, pentru care sunt cercetate 92 de persoane, potrivit MAI. Polițiștii au constatat, tot în primele nouă ore de la deschiderea urnelor, 70 de infracțiuni la Legea privind alegerea autorităților administrației publice locale, pentru care sunt cercetate 81 de persoane. Pentru încălcarea aceluiași act normativ, au fost aplicate 49 de amenzi, în cuantum de 40.000 de lei, potrivit MAI.
Zeci de cazuri de suspendare a votării
În zeci de secții din țară ieri a fost suspendată votarea, de cele mai multe ori din cauza neregulilor legate de buletinele de vot. La secții din Sălaj, Galați, Dolj, București și Buzău procesul electoral a fost întrerupt mai multe ore după ce ar fi dispărut zeci de buletine de vot. În alt caz, petrecut la o secție de vot din Cluj-Napoca, votarea a fost suspendată o oră, după ce alegătorilor li s-au dat buletine de vot gata ștampilate pentru un candidat. După verificări, s-a constatat că de vină a fost hârtia pe care au fost tipărite buletinele, iar tușul ștampilei „Votat” a trecut prin hârtie pe altă pagină, în chenarul aferent candidaților unii partid. Buletinele respective au fost anulate. De asemenea, în șase secții din Dolj a fost nevoie de renumărarea buletinelor de vot, iar într-o secție din Capitală votarea a fost întreruptă după ce asupra unei persoane din comisia de votare au fost găsite mai multe buletine de vot. Directorul cancelariei prefectului Capitalei, Ivonne Ghiță, nu a precizat dacă buletinele găsite într-o sacoșă la Secția 391 erau ștampilate și nici formațiunea politică din care făcea parte membrul din comisie. Cazul este anchetat de poliție. Cazuri de mituire s-au mai înregisrat în Buzău, iar în Mureș două persoane care au introdus în urnă mai multe buletine au fost reținute pentru 24 de ore.
Bogdan Cristescu