Avocatul Cristian Iordanescu, presedintele Baroului Bucuresti, sustine ca alegerile organizate in vederea desemnarii noii structuri a Consiliului Superior al Magistraturii au fost fraudate. Iordanescu a afirmat, la sfarsitul saptamanii, in cadrul unei dezbateri organizate de Grupul pentru Dialog Social, ca dovada fraudei consta intr-un proces-verbal care a ajuns necompletat la Bucuresti. Presedintele Baroului Bucuresti a adaugat ca a vazut personal procesul-verbal respectiv, care venea de la Curtea de Apel Valcea si care nu continea decat semnaturile votantilor, fara a se preciza rezultatul votului din circumscriptia respectiva. Cum la dezbaterea de la sediul GDS a participat si ministrul justitiei, Monica Macovei, aceasta si-a notat cele reclamate de Iordanescu, dar nu si-a exprimat insa public intentia de a declansa o ancheta in acest sens.
Alegerile pentru CSM au avut loc la sfarsitul anului trecut si au starnit extrem de multe dezbateri data fiind candidatura unor oameni nu tocmai -curati-.
In urma alegerilor desfasurate in luna decembrie a anului trecut, au fost alesi ca membri al CSM patru judecatori de la Curtile de apel; doi judecatori de la tribunale si tribunalele specializate; un judecator de la judecatorii; un procuror de la Parchetele de pe langa Curtile de apel; un procuror de la Parchetele de pe langa tribunale si tribunalele specializate si un procuror de la Parchetele de pe langa judecatorii, fiind alesi cei care au obtinut numarul cel mai mare de voturi la nivel national, la categoria lor profesionala.
CSM este format din noua judecatori si cinci procurori – care compun cele doua sectii ale Consiliului, una pentru judecatori si una pentru procurori -, doi reprezentanti ai societatii civile, precum si ministrul justitiei, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care sunt membri de drept ai consiliului. O situatie cu totul ciudata s-a inregistrat si la Bucuresti, unde din partea tribunalului singurul candidat a fost Maria Huza, presedintele instantei respective. Chiar in situatia in care a candidat singura, Huza a fost la un pas de a nu fi aleasa, numarul voturilor nule fiind aproape egal cu cel al voturilor -pentru-.
Eventualele nereguli au fost semnalate, pentru prima data, de catre Asociatia Magistratilor din Romania, cele mai multe vizand procedura de desfasurare a votului. AMR a depus chiar la Senat, la sedinta in care au fost validate rezultatele alegerilor pentru CSM, o petitie prin care facea publice neregulile mentionate. Senatorii de la Comisia juridica au considerat insa ca nu exista argumente care sa probeze ca rezultatul votului pentru alegerea CSM a fost viciat, considerandu-se ca intregul proces s-a desfasurat cu respectarea tuturor prevederilor legale in vigoare. Una dintre neregulile sesizate de Asociatia Magistratilor a vizat faptul ca, la unele instante, s-au exprimat atatea voturi cate locuri eligibile erau pentru acea categorie de reprezentanti, in timp ce la altele, desi erau doua locuri, a fost considerat valabil votul pentru un singur candidat, acesta avand -o pozitie privilegiata la numaratoarea voturilor-.