Gerul care s-a instalat în aceste zile peste România poate fi comparat cu cel înregistrat la începutul acestui an, pe 1 ianuarie, dar numai în anumite localități, în special din zona Transilvaniei, unde pentru joi, 8 ianuarie, sunt prognozate temperaturi minime de minus 30 de grade la orele dimineții, a declarat, miercuri, Gabriela Băncilă, meteorolog de serviciu al Administrației Naționale de Meteorologie.
„Am putut vorbi de un record zilnic de temperatură în dimineața de 1 ianuarie 2015. Atunci a fost cea mai rece dimineață de 1 ianuarie din 1961 încoace pentru destul de multe localități din țară. Cea mai scăzută temperatură din țară s-a înregistrat la Întorsura Buzăului, unde mercurul termometrelor a coborât spre—32 de grade. În această dimineață sau mai bine zis începând de ieri, peste țara noastră a pătruns, din nou, o masă de aer foarte rece ce determină o perioadă deosebit de rece, geroasă în special noaptea și dimineața (…) acest aer rece se instalează peste mare parte din țară, motiv pentru care temperaturile maxime vor fi de la—14 grade în Transilvania până spre—2 grade în zona Olteniei, iar mâine dimineață în foarte multe localități din țară va fi mult mai rece, cu valori în jurul a—30 de grade în Transilvania. Deci, o dimineață pentru localitățile de acolo comparabilă cu dimineața din 1 ianuarie. Tot în această dimineață s-au înregistrat—29 de grade la Întorsura Buzăului. Putem vorbi de o perioadă foarte geroasă asemănătoare cu prima zi din 2015, dar cu temperaturi ceva mai ridicate decât atunci. Au fost și câteva recorduri zilnice în această dimineață pentru mai multe localități din dealurile de vest din zona Maramureșului și câteva localități din zonele depresionare”, a explicat Băncilă.
Potrivit specialistului ANM, citat de Agerpres, spre sfârșitul acestei săptămâni vremea se va încălzi, însă vor apărea, din nou, depunerile de polei.
„Pentru următoarea perioadă, și vorbim despre următoarea săptămână, estimăm o încălzire semnificativă a vremii, astfel încât în week-end să ajungem la valori exclusiv pozitive pe timpul zilei. Vestea este bună, dar ar trebui nuanțată, pentru că această încălzire a vremii presupune pătrunderea peste țara noastră a unei mase de aer cald și umed. Această umezeală va duce la apariția precipitațiilor sub formă lichidă. În acest context vor apărea, foarte probabil, depunerile de polei, așa cum s-a întâmplat și zilele trecute”, a spus Gabriela Băncilă.
Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, o informare meteo de ger și intensificări ale vântului, care a intrat în vigoare din data de 6 ianuarie și va expira vineri, 9 ianuarie, la ora 10,00.
În intervalul menționat vremea se anunță deosebit de rece, geroasă mai ales în cursul nopților și al dimineților în toată țara. Temperaturile minime vor coborî frecvent sub—15 grade Celsius, iar izolat chiar sub—25 grade Celsius. De asemenea, maximele diurne vor fi preponderent negative și se vor încadra, în general, între—10 și zero grade Celsius.