Deficienţele managementului actual de la Spitalul Judeţean se văd în criza evidentă din Sibiu. Prin urmare, Alianţa USR PLUS solicită Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerului Sănătăţii să desemneze conducere militară la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi la Direcţia de Sănătate Publică Sibiu.
Considerăm că este singura soluţie pentru ca în Spital şi la DSP să avem un management corect şi eficient în gestionare crizei de sănătate publică prin care trecem, în condiţiile în care rata de infectare din judeţul nostru continuă să crească zi de zi. În acest moment, nu se poate organiza un nou concurs, iar conducerile militare s-au dovedit a fi eficiente în cazurile crizelor de la Suceava, Deva sau DSP Bucureşti.
Spitalul şi DSP au nevoie de un management independent de factorii politici, care poate să ia decizii în interesul pacienţilor, să găsească soluţii rapide şi funcţionale care să pună ordine rapidă în haosul deja creat. De asemenea, revenim asupra solicitării noastre de vineri şi reamintim necesitatea testării de urgenţă a cadrelor medicale care lucrează în cadrul Spitalului Judeţean Sibiu, dar şi în toate celelalte spitale suport Covid19 din Municipiu şi judeţ.
După încetarea stării de criză, cerem ca următorul manager al Spitalului şi următorul manager al DSP Sibiu să fie aleşi strict pe criterii de competenţă şi management.
Aveţi grijă de voi şi de cei dragi, respectaţi măsurile impuse de autorităţi.
Alianţa USR PLUS Sibiu
Legislatia actuala este foarte clara, DSP este subordonat de facto Ministerului Sanatatii si indiferent de ce ne comunica domnul ministru Nelu Tataru, ministrul sanatatii este responsabil de modul in care functioneaza aceste DSP-uri.
Pe de alta parte, Nelu Tataru in calitate de ministru al sanatatii nu poate fi facut responsabil de modul in care este asigurat pardon conditionat fluxul financiar catre unitatile spitalicesti pentru ca de aceasta se ocupa baronii locali, pardon sefii de consilii judetene, adica exact acele personaje cheie din zona de putere absoluta in Romania.
Iar tot domnul Nelu Tataru este direct responsabil de modul in care asigura si gestioneaza banii din cadrul institutiei pe care o conduce, asigurand o finantarea discretionara in sistemul medical actual. Spre exemplificare in unitatile de tip UPU salarizarea este asiurat din bugetul Ministerului Sanatatii, iar un medic specialist incaseaza lunar un salariu de 400 de milioane delei in mana iar o asistenta medicala lunar aproximativ 100 de milioane de lei net.
Ce a facut domnul chirurg NELU TATARU pentru activitatea de preventie , este de-a dreptul socant > acorda 30 de puncte, aproximativ 100 de lei medicilor pentru 14 zile de consultatie continue , indiferent de ce zile sunt acelea pentru un singur pacient identificat cu COVID 19.
Adica in sistemul privat , specific medicilor din spitale se pot incasa 200 de lei in cinci minute o consultatie, iar pentru medicii de familie le da 100 de lei dupa 14 zile de munca non stop.