Doi medici de familie din judeţul Constanţa au fost reţinuţi şi sunt cercetaţi pentru vaccinare fictivă şi pentru introducerea unor persoane în sistem ca fiind vaccinate împotriva COVID-19, deşi nu erau. Ei ar fi primit peste 4.000 de lei pentru acţiunile lor.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a anunţat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că doi medici de familie sunt cercetaţi pentru luare de mită şi fals informatic, iar o treia persoană este anchetată pentru trafic de influenţă şi instigare la infracţiunea de fals informatic.
Potrivit anchetatorilor, Bogdan Cristian Munteanu, în calitate de medic de familie cu cabinete în localităţile Ciocârlia şi Valu lui Traian, a solicitat, în 14 februarie, şi a primit de o persoană suma de 1.150 de lei pentru a-i emite un certificat de vaccinare anti-COVID. El i-a şi predat certificatul fără ca vaccinul să fie efectiv realizat. Cu această ocazie, aflând-se la cabinetul medical din Valu lui Traian, medicul a introdus în sistemul informatic de evidenţă a persoanelor vaccinate anti-COVID datele persoanei respective ca fiind vaccinată, deşi acesta nu se vaccinase efectiv, scrie news.ro.
Fapte similare au fost realizate de medicul Bogdan Cristian Munteanu în 28 februarie şi la 11 aprilie. El a cerut şi a primit de fiecare dată 1.000 de lei, emiţând certificat de vaccinare pentru două persoane, deşi acestea nu s-au vacccinat, şi a introdus datele lor în sistem.
Procurorii au menţionat că la fel a procedat Ioan Daniel Radu, medic de familie cu cabinet în comuna Corbu. Astfel, în 28 februarie şi 11 aprilie, el a cerut şi primit de la două persoane câte 600 de lei pentru a le da certificate de vaccinare, deşi nu erau vaccinate, iar apoi le-a înregistrat în sistem.
De asemenea, cel de-al treilea anchetat în acest caz i-a solicitat unei persoane suma de 1.250 de lei pentru a interveni pe lângă medicul de familie Ioan Daniel Radu şi a obţine astfel un certificat de vaccinare anti-Covid, fără ca vaccinul să fie realizat.
Cele trei persoane au fost reţinute şi urmează să fie prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă, în cazul celor doi medici de familie, şi de arest la domiciliu, pentru cel de-al treilea cercetat.
Te pomenești că sor fi pîrît singuri.
Sau
Domnu procuror am dat mită să mă vaccinez la chiuvetă, legați-mă!
Ppc, dacă denunți că ai dat mită, nu te mai arestează.