În contextul globalizării și migrației, a crescut numărul copiilor și familiilor de cetățenie străină aflate în contact cu serviciul de protecție a copilului din Norvegia. Mulți dintre copiii care locuiesc în Norvegia au părinți provenind din țări diferite și legături familiale în mai multe țări. În cele ce urmează prezentăm câteva date referitoare la sistemul norvegian de protecție a copilului.
Informații generale
* Serviciul norvegian de protecție a copilului se aplică tuturor copiilor din Norvegia, indiferent de istoric, naționalitate și stadiul de rezidență. Interesele copilului reprezintă un principiu fundamental și principalul aspect al activității serviciului de protecție a copilului.
* Serviciul de protecție a copilului este în primul rând un serviciu care vine în ajutorul copiilor și al familiilor. Sistemul de protecție a copilului acordă o mare importanță relațiilor de familie și continuității în creșterea și îngrijirea copilului. Premisa de bază este aceea că minorii ar trebui să fie în grija părinților lor.
* Ministerul Copilului, Egalității și Incluziunii Sociale este responsabil de politica generală de protecție a copilului. Serviciul de protecție a copilului din cadrul municipalităților se ocupă de cazurile de protecție a copilului. Ministerul nu are autoritatea nici de a interveni, nici de a îndruma serviciile de asistență socială a copilului în cazuri individuale de protecție a copilului.
* Norvegia a asimilat în legislația să Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului. Conform acesteia, statul în care se află copilul are datoria de a-l proteja pe baza legislației sale.
* Legea Protecției Copilului este considerată prioritară prin Legea Drepturilor Omului, iar interesul superior al copilului este de asemenea asimilat în Constituția Norvegiei, secțiunea 2014.
* Norvegia depune eforturi pentru a ratifica Convenția de la Haga din 19 octombrie 1996 cu privire la responsabilitățile parentale și protecția copiilor. Aceasta va reprezenta o bază mai bună de cooperare în cazurile de protecție a copiilor acolo unde copilul are legături în mai multe țări.
* Autoritățile de protecția copilului sunt obligate, în temeiul legii norvegiene, să respecte dreptul la viață privată atât în cazul copiilor, cât și al părinților. Acest lucru înseamnă că autoritatea pentru protecția copilului nu are voie să furnizeze informații referitoare la motivele pentru care a fost necesară intervenția cu anumite măsuri într-o situație familială. De asemenea, dacă părinții aleg să își expună versiunea prin intermediul mass-media, autoritățile nu pot divulga informații care ar ajuta la formarea unei imagini corecte și complete asupra cazului.
Statistică
* În 2014, aproximativ 53.000 de copii au primit sprijin din partea Serviciului de protecție a copilului din Norvegia. Mai mult de opt din zece astfel de cazuri au reprezentat măsuri de asistență voluntară pentru copii și familii. Aceasta reprezintă soluția preferată. Ajutorul poate fi furnizat sub formă de îndrumare a părinților cu privire la practicile parentale, consiliere, ajutor economic, grădiniță, etc.
Ordine de plasament
* Un ordin de plasament este emis de către Consiliul regional de Protecție Socială sau de către Tribunalul Districtual numai atunci când copilul a fost supus unei neglijențe grave, maltratare sau abuz. În plus, ordinul de plasament trebuie să fie necesar și în interesul superior al copilului.
* Plasarea unui copil în afara căminului familial, fără consimțământul părinților, este întotdeauna o măsură de ultimă instanță. Un raport recent al Consiliului Europei arată că Norvegia este printre țările cu număr scăzut de copii aflați în îngrijire alternativă.
* Părinții au dreptul la un proces echitabil, inclusiv un avocat plătit de către guvern, dreptul de a fi audiați și de a contesta decizia Consiliului la Tribunalul Districtual. O dată pe an părinții au dreptul să depună cerere pentru revocarea ordinului de plasament.
Mai multe detalii despre acest subiect pot fi citite la
https://www.regjeringen.no/en/topics/families-and-children/child-welfare/id1058/.
