Ambasada SUA în București a transmis, vineri, că îi îndeamnă pe cetățenii americani să manifeste prudență sporită în apropierea instituțiilor religioase din România în această perioadă.
Ambasada a emis o alertă de securitate în România, pentru weekendul 11-13 octombrie:
„ Locație: România
Eveniment: Amenințare împotriva instituțiilor religioase pentru weekendul 11-13 octombrie
Ambasada SUA a fost informată despre amenințări care ar putea viza o sinagogă, un templu sau o moschee din România în weekendul 11-13 octombrie. Ambasada îi îndeamnă pe cetățenii SUA să manifeste o prudență sporită în apropierea instituțiilor religioase din România pentru această perioadă.”
SRI nu crește nivelul de alertă teroristă
Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a transmis că „în prezent, SRI nu are date şi informații care ar putea conduce la solicitarea creşterii nivelui de alertă teroristă, dar ținând cont, totuşi, de contextul internațional de securitate şi de evenimentele religioase care se întâmplă în acest weekend, SRI cu structurile competente şi împreună cu toate celelalte structuri şi instituții din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională evident că va manifesta o atenție sporită pentru prezervarea stării de securitate în România.”