Home Actualitate Ambasadoarea României la ONU, declarații discriminatorii despre femei și romi

Ambasadoarea României la ONU, declarații discriminatorii despre femei și romi

DISTRIBUIŢI

Maria Ciobanu, ambasadoarea României la ONU a făcut afirmații scandaloase în fața Comitetului ONU pentru Drepturi Economice, Sociale și Culturale. Nepotismul ce de ani de zile se practică în MAE deja ne zgârie creierele. Sperăm că profesionistul Bogdan Aurescu va reuși să-i elimine pe incompetenții care ne repezintă prin străinătate și care, unii dintre ei au ajuns să cheame poliția la alegeri să dea cu lacrimogene în propriii compatrioți.

Mai multe ONG-uri și-au exprimat nemulțumirea față de prestația delegației României:

„În data de 20 – 21 noiembrie 2014, după aproape 20 de ani de la ultima examinare, România s-a prezentat din nou în fața Comitetului ONU pentru Drepturi Economice, Sociale și Culturale (Comitetul). Organizațiile non-guvernamentale (ONG) prezente la sesiunile de examinare sunt profund îngrijorate de declarațiile discriminatorii făcute de reprezentanții României și de eșecul guvernului de a se angaja într-un dialog constructiv.  Aceste ONG-uri consideră că România nu și-a îndeplinit obligațiile internaționale prescrise de Pactul Internațional  pentru drepturi economice, sociale și culturale (Pactul).

În timpul sesiunilor de examinare, Ambasadoarea României la ONU, Maria Ciobanu, răspunzând la o întrebare referitoare la politicile de incluziune pentru romi, a declarat că romii din România sunt “nomazi prin natură” și a sugerat că acest fapt ar face deosebit de dificilă incluziunea romilor. În realitate, de generații, marea majoritate a romilor în România nu sunt nomazi.  De asemenea, Ambasadoarea României a comentat că româncele, în ciuda unui nivel ridicat de educație, “nu au aptitudinile necesare pentru a participa la viața politică dură”. Ambele afirmații reprezintă prejudecăți, sunt discriminatorii și inacceptabile.

Din 1994, timp de 20 de ani, România nu a prezentat rapoarte pentru examinare în fața Comitetului ONU, deși avea această obligație la fiecare cinci ani.  În plus, nici un reprezentant de la ministerele relevante nu s-a prezentat la procesul de examinare și delegația României nu a răspuns la multe dintre întrebările adresate de către membrii Comitetului. Toate aceste fapte ilustrează atitudinea disprețuitoare a României față de ONU și față de procesul de examinare în special.

Întreaga prestație a delegației României la procesul de examinare apare ca o încercare de a ascunde realitatea  și de a împiedica membrii Comitetului ONU să afle în ce măsură sunt respectate  drepturile economice, sociale și culturale în România. Considerăm că delegația României a sfidat Comitetul ONU și mandatului acestuia. Romania trimite un semnal îngrijorător comunității internaționale prin faptul că nu își ia în serios datoria de a proteja și a asigura drepturile consacrate în Pact.”

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.