Ana Maria Pătru are un nou dosar de corupție la DNA Ploiești unde a fost citată pentru astăzi. Dosarul a fost constituit în urma unui denunț formulat chiar de Ana Maria Pătru pentru o luare de mită care nu s-a confirmat. Ana Maria Pătru a mințit procurorii vrând să obțină o pedeapsă mai ușoară în dosarul în care este deja trimisă în judecată. Astfel, ea a susținut că în urmă cu câțiva ani, a cerut de la o societate comercială suma de 600.000 de EURO pe care i-a oferit-o unui înalt demnitar care ar fi urmat să stopeze o anchetă. Din cercetările efectuate de procurori, a reieșit că Pătru a folosit în interes personal suma de 500.000 de Euro cumpărând două locuințe pe numele mamei sale, fostă profesoară, una în Mamaia și una în Voluntari, procurorii considerând aceste fapte spălare de bani. Cu diferența de 100.000 de euro încă nu știm ce s-a întâmplat pentru că atât ea cât și înaltul demnitar au refuzat în timpul anchetei testul cu detectorul de minciuni. Noi estimăm că Pătru ar fi folosit o parte din ei pentru operații estetice ca să ajungă să arate în zece ani ca în poza din dreapta față de poza din stânga datând din 2008-2009.
Sau, după cum ne-a obișnuit deja, Ana Maria Pătru poate declara că înaltul demnitar era amantul ei pentru că în dosarul în care deja e trimisă în judecată la declarațiile date în fața judecătorilor a susținut că cei care îi dădeau șpăgi erau de fapt amanții ei, ea fiind căsătorită și în prezent cu multiplul încornorat.
În mod cert putem spune că doar tinerelul său consilier de la AEP era amantul său pentru că a fost găsit la percheziția domiciliară în casă la șase dimineața îmbrăcat în chiloței. Consilierul era plătit din bani publici ca să o consilieze noaptea în pat pe doamna președintă. Dar această infracțiune este prea neînsemnată față de ce a comis această mediocră pusă de Udrea și apoi de Ponta, șefă la AEP. Poate dacă descoperă procurorii o infracțiune și la numirile ei la AEP ne spune că și Udrea și Ponta au fost amanții ei. Menționăm că prostituția nu mai este faptă penală din 2014.
Pe 15 noiembrie 2016, președinta Autorității Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, era săltată de poliție la 6 dimineața din vila unde se afla cu tânărul său consilier, căsătorită fiind, pentru că primise de la câțiva oameni de afaceri suma de 275.000 de Euro. Dosarul a pornit de la denunțul fostului amant al lui Pătru cu care aceasta avusese o relație de 3 ani după cum chiar ea a recunoscut în fața judecătorilor care au decis s-o aresteze pentru corupție, adulterul nemaifiind infracțiune de cca 15 ani.
În presă au apărut mai multe Stenograme care arată că știind că a fost denunțată de amant Ana Maria Pătru a încercat înainte de arestare să influențeze declarațiile părților din dosar.
Cu averea sechestrată și cu toate conturile blocate deprocurori, Ana Maria Pătru a încercat din arest și să o escrocheze pe Irina Socol de 275.000 de Euro, spunând că o să-i fie omorât copilul.
După ce și-a recunoscut faptele inclusiv în fața judecătorilor Pătru a fost plasată în arest la domiciliu și a început să viseze din nou la cât de inteligentă este ea de fapt și a povestit unor apropiați care au și înregistrat-o că Liviu Dragnea i-a trimis o importantă sumă de bani printr-un senator PSD. Probabil aceștia sunt banii din care ea acum trăiește, plătește avocați, se laudă că plătește ziariști (ascultă declarația ei AICI), merge la mare unde dă interviuri presei. Înregistrarea cu Pătru ar fi fost deja predată procurorilor.
În același timp și Pătru susține că are înregistrări cu emisarul lui Liviu Dragnea și că le va folosi în cazul în care va putea beneficia de „un 19” cu ele. Articolul 19 este cel care înjumătățește limitele de pedeapsă în urma unui denunț. Pătru a și recunoscut recent la RTV că i-a denunțat pe Udrea și pe Dragnea și nu a negat că ar fi primit bani de la șeful PSD
Procurorii au descoperit în urma perchezițiilor făcute la domiciliul lui Pătru că fosta șefă AEP a cheltuit în 8 ani pe imobile înregistrate pe numele ei 857.607,42 EURO din venituri totale mai mici de 400.000 Euro.
Pătru este cercetată de procurorii DNA în mai multe dosare penale pentru infracțiuni de corupție cu șpăgi depășind 2 milioane de EURO. Deh, costă mult „eternele ei vacanțe exotice”, intervențiile estetice și tratamentele faciale și corporale când natura n-a fost prea darnică iar femeia e zburdalnică. Uitați-vă cum s-a metamorfozat Pătru din 2008-2009 (foto stânga) în 2015-2016 (foto dreapta) cu banii incasați din diversele șpăgi. Ca să nu mai vorbim de hainele de mega-firmă, bolizii cu numărul de înmatriculare AMP și fițe peste fițe. Măcar Udrea era o bombă sexy!
Doamna Patru este de fapt o spagara.
Sper ca iasa cu catusele de la DNA.
A luat la mita si in dreapta si in stanga si cata mita o mai fi luat.
De ce ne mai uitam cu totii in gura ei?
Nu ii este rusine?
se lauda cu Liviu Dragnea.
Dragnea , pila ei, Dragnea ar ajuta-o ca si ea l-a ajutat pe el.
De ce Dragnea nu dezminte legatura lui cu matracuca?
Ce spagara e asta. sute de mii peste sute de mii la ea in posetuta. si e nashpaaaaaa, toata siliconata!