Home Actualitate Analiza numirilor la CAS şi DSP din ultimii 10 ani. Politizarea e...

Analiza numirilor la CAS şi DSP din ultimii 10 ani. Politizarea e transpartinică

DISTRIBUIŢI

Expert Forum a lansat raportul „Sănătatea temporară. Analiza numirilor la CAS şi DSP din ultimii 10 ani”. Raportul analizează modul în care s-au realizat angajările la direcţiile de sănătate publică şi casele judeţene de sănătate în perioada 2012-2022.

Raportul integral, concluzii specifice şi hărţi pot fi consultate la https://expertforum.ro/raport-sanatate-temporara.

Câteva dintre concluziile generale:

* Atât la CASJ-uri, cât şi la DSP-uri, o mare parte din numiri s-au făcut prin delegare/exercitare temporară a funcţiei. Aceste fenomen reflectă o instabilitate a funcţiei. Excluzând mandatele foarte lungi, în cazul DSP-urilor media mandatului în perioada 2012-2022 este aproape de şase luni, adică perioada maximă pentru delegări.

* Competiţia la concursuri este relativ scăzută, iar în unele cazuri chiar directori care ocupaseră aceeaşi funcţie nu pot promova concursul, ceea ce poate indica – fără a fi un motiv exhaustiv – o lipsă de capacitate la nivelul resurselor umane sau o posibilă lipsă de interes pentru ocuparea acestor funcţii. La concursurile pentru CASJ-uri există judeţe unde nu a fost înregistrat mai mult de un candidat.

* În cazul ambelor instituţii există judeţe unde un singur director a ocupat această funcţie în perioada analizată, iar în altele lista de directori poate ajunge la 6 -7 nume. Judeţele cu multe schimbări nu sunt aceleaşi neapărat pentru DSP-uri şi CASJ-uri (vedeţi hărţile de pe site şi din raport).

* Performanţa directorilor nu poate fi evaluată din exterior, întrucât contractele de management nu sunt publice şi nu au fost furnizate. Mai mult, CV-urile care ar reflecta experienţa nu se regăsesc pe site-urile instituţiilor.

* Există indicii de politizare în ambele cazuri. La CAS-uri aproape 20% din directori au legături politice sub diverse forme – aleşi locali, parlamentari, candidaţi, funcţii de conducere în partid etc. În cazul DSP-urilor procentul se apropie de 16%. Cu toate acestea, statisticile reflectă doar relaţii politice care pot fi documentate din declaraţii de avere sau interese, din donaţii sau candidaturi, însă nu cuprind relaţii de putere de la nivel local care pot favoriza aceste numiri.

* Politizarea pare a fi un fenomen care se întinde pe toată perioada studiată şi este transpartinic.

Proiect finanţat de către Departamentul de Stat al SUA, Biroul pentru Democraţie, Drepturile Omului şi Muncii (DRL) şi coordonat de către CEELI Institute.

1 COMENTARIU

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.