Home Actualitate Ancheta de la Deta, finalizata

Ancheta de la Deta, finalizata

DISTRIBUIŢI

Evaluarea efectuată de specialiști din cadrul Direcției Control Intern din Inspectoratul General al Poliției Române la Poliția orașului Deta a fost finalizată în cursul zilei de vineri, rezultatele urmând să fie prezentate luni, 1 august, a informat IGPR. "Aspectele rezultate din verificări fac obiectul unei analize la nivelul conducerii Poliției Române, concluziile și măsurile dispuse urmând a fi prezentate luni, 1 august. Echipa de control a verificat modul de intervenție a polițiștilor la evenimentul produs în noaptea de 23 spre 24 iulie a.c., precum și activitatea desfășurată în primul semestru al anului 2011, comparativ cu perioada similară a anului 2010", se precizează într-un comunicat al IGPR.
În noaptea de 23 spre 24 iunie, la Deta a avut loc un scandal, în care au fost implicați și cei doi fii ai primarului din localitate, în urma violențelor fiind înjunghiați trei tineri, care au necesitat spitalizare.
Unul dintre fii primarului și alți trei tineri se află în arestul Poliției Timiș, după ce magistrații Judecătoriei Deta au emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, la solicitarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș. Cel de-al doilea fiu al primarului nu a fost prins, fiind căutat de polițiști.

Ramona Feraru

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.