DISTRIBUIŢI

Un angajat al CNAIR a sfârșit tragic de epuizare în timp ce desfășura activități de deszăpezire pe drumurile din Botoșani. Singurul deservent de autofreză al SDN Botoșani, bărbatul în vârstă de 58 ani și-a anunțat colegii că este foarte obosit și a cerut să se odihnească. Acesta a fost însoțit la cea mai apropiată secție de drumuri unde s-a pus să doarmă. Din păcate acesta nu s-a mai trezit.

Codul Roșu de vreme rea și drumurile blocate de nămeți îi ține în alertă maximă pe drumarii din județele afectate dar și pe colegii lor din întreaga țară în timp ce firmele private care au contract cu CNAIR și ar trebui să intervină la deszăpeziri stau pe dreapta și încasează bani.

Sindicatul Drumarilor” Elie Radu”, care reunește angajați din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), trage un semnal de alarmă asupra deciziilor profund incorecte care duc la lipsa de personal din cadrul direcțiilor regionale și secțiilor locale de drumuri.

Sindicatul Drumarilor” Elie Radu” deplânge decesul survenit în această dimineață al unui muncitor din cadrul SDN Botoșani, ca urmare a lipsei de personal. Nimic nu mai poate alina în momentul de față durerea familiei sale, căreia îi transmitem public condoleanțe și de care vom fi alături, însă este un semnal de alarmă în urma căruia decidenții trebuie să înțeleagă efortul pe care îl depun zilnic angajații instituției.

Facem precizarea că drepturile salariale ale muncitorilor din DRDP-uri și secțiilor locale nu sunt mari în comparație cu personalul CNAIR Central , iar sporurile acordate, sunt esențiale pentru întregirea veniturilor și pentru a duce o viață în condiții decente. Cu un salariu de aproximativ 3000 de lei oamenii lucrează până la epuizare să asigure siguranța circulației pe drumurile publice. De mai bine de 80 de ore, drumari din toată țara s-au alăturat colegilor din județele afectate de starea vremii. Aceștia mănâncă și se odihnesc pe unde apucă în condiții inumane.

Sindicatul Drumarilor” Elie Radu” atrage încă o dată atenția conducerii CNAIR că numărul insuficient al angajaților și lipsa utilajelor sunt o problemă majoră cu care drumarii din toată țara se confruntă.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.