Home Actualitate ANI îi anchetează pe miniștri, iar șefii ANI sunt anchetați de DNA

ANI îi anchetează pe miniștri, iar șefii ANI sunt anchetați de DNA

DISTRIBUIŢI

Paradoxurile democrației românești

Lucrătorii Agenției Naționale de Integritate (ANI) ar trebui să fie cei care nu au niciun fel de probleme cu legea, în teorie. Numai că în realitate lucrurile nu stau chiar așa, astfel că șefii instituției sunt acum anchetați și ei tocmai de Direcția Națională Anticorupție. Astfel, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, șeful Agenției, Cătălin Macovei (foto), este anchetat, în urma unei plângeri făcute de un fost inspector de integritate, în legătură cu modul în care ANI a închiriat un apartament în București, în schimbul sumei de 8.000 de euro. Apartamentul era folosit drept centru de pregătire al inspectorilor și aparținea unui apropiat al lui Macovei. După cum susțin sursele judiciare, apropiatul în cauză nu încasa decât 4.000 de euro, deși agenția achita suma întreagă.

Secretarul general al ANI, acuzat că a ajuns ilegal pe post

De asemenea, procurorii verifică și modul în care secretarul general al ANI, Horia Georgescu, a ajuns în această funcție. În plångerea adresată procurorilor, Fănel Burciu se referă la un presupus fals întocmit de Georgescu în legătură cu studiile sale, folosit apoi pentru a obține delegarea pe funcția de secretar general și, ulterior, să devină titular al funcției. Potrivit reclamației lui Burciu, la momentul delegării sale în funcția de secretar general al ANI, Georgescu nu îndeplinea condițiile cerute de lege, motiv pentru care ar fi recurs la un fals. Surse judiciare au declarat, ieri, că mai multe persoane au fost audiate deja în dosarul constituit în urma plångerii lui Fănel Burciu. În replică, Horia Georgescu a declarat că plångerea înregistrată la DNA este împotriva conducerii ANI, formulată de către două persoane „date afară din instituție și pentru care ANI a formulat plångere penală pentru infracțiunile de înșelăciune și sustraghere de înscrisuri“.
Președintele ANI, Alexandru Macovei, a declarat marți că averile a șapte membri ai Guvernului sunt verificate de ANI, la fel și averile a patru primari de sector, dar a refuzat să precizeze numele acestora. Potrivit unor surse, cei șapte miniștri ale căror averi ar fi verificate de ANI ar fi Catălin Predoiu, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Gheorghe Pogea, Mihai Stănișoară, Ilie Sårbu și Dan Nica. Iar cei patru primari vizați ar fi Andrei Chiliman, Neculai Onțanu, Marian Vanghelie și Cristian Poteraș. Numai că există o problemă, cei mai sus menționați nu au fost înștiințați despre verificările pe care Agenția le face, iar legea prevede că, în acest caz, actele întocmite sunt lovite de nulitate.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.