Caius Iulius Caesar a fost, în Roma antică, cel care a stabilit ca data de 1 ianuarie să fie prima zi a anului . Până în anul 46 î.Hr., când Caius Iulius Caesar a făcut reforma calendarului, romanii sărbătoreau începerea anului primăvara, la 1 martie, atunci când, odată cu renașterea naturii, erau înlocuiți consulii și alți demnitari. Dacă schimbarea consulilor era amânată, poporul se răzvrătea, cum s-a întâmplat în anul 54 î.Hr., când a izbucnit răscoala lutisarilor pentru că această schimbare a întârziat cu 10 luni. În anul 46 î.Hr. Caius Iulius Caesar a alcătuit un calendar solar de 365 zile, grupate în 12 luni. Pentru că îi rămâneau șase ore, pe care le considera necesare pentru a completa anul real, Caesar a hotărât să adauge la fiecare patru ani o zi în plus, făcând astfel ca ziua de 24 februarie să se numere de două ori. Tot Caesar a stabilit și ca ziua de 1 ianuarie să fie prima zi a anului. Deși acest calendar roman reformat a început să fie folosit odată cu trecerea timpului, în anumite părți ale lumii, în special în Asia și Africa, numeroase popoare își păstrează vechile tradiții, sărbătorind venirea Anului Nou primăvara.
În Japonia, clopotele templelor sună la miezul nopții de 108 ori
Cu mult timp înainte de a începe sărbătoarea trecerii într-un nou an, casele din satele și orașele japoneze sunt împodobite cu mănunchiuri de crini și de bambus, simboluri ale devotamentului și longevității. în data de 13 decembrie începe Toschigami, care ține până la sfârșitul anului. În această perioadă, casele se decorează cu funie sacră de paie ornată cu franjuri din hârtie, care se atârnă deasupra ușii, pentru a împiedica intrarea spiritelor malefice. Lângă ușă se așează un aranjament din rămurele, care servește drept locuință zeului aducător de noroc. Fiecare gospodină înalță în casa sa un altar special, făcut din prăjiturele de orez, sake (vin de orez), curmale și delicatese tradiționale.
La miezul nopții de Anul Nou – Shogatsu -, clopotele din temple sună de 108 ori. În acest moment, se spune din bătrâni, omul pășește un prag nevăzut, dincolo de care îl așteaptă o soartă nouă, neștiută de nimeni. Petrecerile țin trei zile, timp în care se obișnuiește ca fetele să adune câteva fire de urzică, ridichi și țelină. După șapte zile de la Anul Nou capul familiei prepară o fiertură de orez cu „șapte ierburi de primăvară“, pe care o servește la dejun.
În Egipt, creșterea apelor Nilului vestește Anul Nou.
În tradiția egipteană, bucuria începutului de an se împletește cu primele semne care vestesc creșterea apelor Nilului (solstițiul de vară). În această zi, egiptenii își oferă unul altuia miere și curmale. Înainte de a le mânca, ei își spun: „Dulce și binefăcător este numai dreptul adevăr“. Obiceiul cere ca, în dimineața respectivă, tinerele mame să-și poarte în spate cel mai mic fiu, căruia trecătorii îi dăruiesc turte cu miere.
În Italia, de Revelion, te poți alege cu capul spart
În Italia, dintr-un spirit de prudență cât se poate de justificat, trecătorii sunt foarte rari în noaptea de 31 decembrie. Acest lucru se întâmplă nu pentru că Revelionul se sărbătorește în familie sau în restaurante, ci pentru că, după un vechi obicei, la miezul nopții toate vechiturile din casă trebuie aruncate pe fereastră. Astfel, odată cu Anul Nou, „aterizează“ în stradă scaune șubrede, haine demodate, oale și cratițe, saltele, casetofoane rablagite și cine mai știe ce. În același timp, explodează petarde și pocnitori și o avalanșă de confetti umplu străzile marilor orașe, care se întrec în focuri de artificii la miezul nopții. În seara celei de-a doua zile, la televizor se anunță de obicei numărul trecătorilor care s-au ales cu capul spart, al celor loviți de petarde sau al chioșcurilor de ziare care au luat foc.
Panama e țara cea mai zgomotoasă de Revelion
Revelionul în Panama este o sărbătoare prin excelență zgomotoasă. Petrecerea este inaugurată de clopotele din turnul pompierilor. Când acestea încep să bată, fiecare se străduiește să facă zgomot strigând și bătând în ce se nimerește. La vacarmul general se adaugă claxoanele mașinilor și tot ce mai poate scoate vreun sunet. A doua zi, panamezii circulă pe străzi cu băgare de seamă, de preferință pe lângă trotuare, căci de la ferestre se toarnă apă peste trecători sau se deșartă pungi cu făină. De Anul Nou orice glumă este permisă, oricât de deplasată, și nimeni nu se supără, pentru că fiecare adult are voie să dea în mintea copiilor fără să fie categorisit nebun sau să primească un pumn.
În Scandinavia, în „Noaptea Supremă“ se mănâncă „porcul zeiței Freya“
În vechile povești scandinave se spune că, în trecut, vrednicii locuitori ai nordului, fiind înspăimântați de întunericul care stăpânea de mult timp Pământul, au trimis cel mai curajos tânăr să se urce în vârful celui mai înalt munte și de acolo să cerceteze depărtările în căutarea razei soarelui. Când acesta s-a întors aducând vestea că astrul s-a ivit în zare, o bucurie nespusă a cuprins casele lapone. Acea noapte, cea mai lungă, dar care în tenebre purta zorile luminoase, a fost numită „Noaptea Supremă“, statornicind pentru totdeauna începutul anului (21 decembrie). Cu acestă ocazie, cântăreții – scalzii – colindă pe la case slăvind faptele de seamă ale anului trecut. Obiceiul cere ca pe masa fiecăriu scandinav să se afle frumos rumenit și împodobit cu panglici colorate „porcul zeiței Freya“. Înainte de a-l împărți, mesenii întind mâna deasupra lui făgăduind că în anul care vine vor face lucruri deosebite. La loc de cinste se găsește și jukake – prăjitura Anului Nou. La sfârșitul Revelionului, jukake-ul se atârnă de grindă unde va sta până în ziua în care plugurile vor ieși pe câmp să taie prima brazdă.
De Revelion, birmanezii se stropesc între ei cu apă
În Birmania, noul an începe în luna aprilie, în miezul primăverii. În cele patru zile premergătoare Anului Nou, toți locuitorii participă la tradiționala Sărbătoare a Apelor. Obiceiul constă în a stropi cu apă – simbol al rodniciei – pe prieteni și rude, iar ritualul este obligatoriu și nimeni nu scapă neudat.
În Germania, fetele frumoase sunt plimbate prin sat
În unele provincii din Germania se face o păpușă din paie cu chip de femeie bătrână care este pusă într-o roabă și purtată în noaptea de Anul Nou prin sat. La miezul nopții, aceasta este aruncată în apă. În ultimul timp, acest obicei s-a schimbat, tinerii preferând ca, în locul paiaței, să plimbe cea mai frumoasă fată prin sat. Tânăra domnișoară simbolizează noul an.
Scoțienii primesc câte un cărbune și un hering
Despre scoțieni se spune că sunt foarte zgârciți. Cu toate acestea, ei sunt darnici, mai ales în noaptea de Anul Nou, când își fac cadouri. Cei care pășesc primii pragul unei case, în noaptea de Revelion, aduc gazdelor o bucată de cărbune și un hering. Conform tradiției, cărbunele simbolizează căldura pe tot timpul anului, iar heringul belșugul. Spre deosebire de Revelionul englezesc, care este sobru, petrecerea scoțiană de Itocmany (Anul Nou) este veselă și zgomotoasă. Ea se desfășoară în sunetul cimpoaielor și în clinchetul paharelor de scotch și whisky.
În plăcinta islandeză se ascund boabe de orez
La masa de Revelion a islandezilor este nelipsită plăcinta denumită „riisipuuro“, într-un colț al ei fiind ascunse câteva boabe de orez. Despre cel care nimerește în bucata sa boabele, se spune că se va căsători, iar dacă este căsătorit va avea în noul an un copil.
În India, salutul tradițional este „A fiert laptele“
Cea mai populară sărbătoare indiană a înnoirii anului este Pango-ul, celebrat în prima zi după solstițiul de iarnă. Momentul cel mai important al acestei zile este dimineața, când se aprinde rugul pregătit de către copii, în cel mai însorit loc din curte. Pe jarul aprins, femeile pun oale mari de lut în care se amestecă lapte cu orez. Așezată în jurul focului, întreaga familie așteaptă clipa în care laptele începe să fiarbă. Primul clocot este salutat cu strigătul voios: „Pongol“, adică „Laptele fierbe“, semn că soarele a binecuvântat casa, deci anul care vine va fi îmbelșugat. Timp de câteva zile, salutul tradițional este: „A fiert laptele“.
În Sudan este ziua cântecelor, dansurilor și a glumelor
În Sudan, Anul Nou este considerat de locuitori ziua cântecelor, dansurilor și a glumelor. Toată lumea se îmbracă în haine de gală, chiar și cei săraci. Tradiția cere ca în această zi să se pregătească ceva special pe care nimeni nu are voie să-l refuze.
