Home Actualitate Apa calda, dupa plata

Apa calda, dupa plata

DISTRIBUIŢI

Dupa negocierile purtate de conducerea Termoelectrica cu directorii regiilor locale de distributie a agentului termic, privind identificarea unor solutii financiare pentru reluarea furnizarii apei calde, atat directorul Termoelectrica, Ioan Ungureanu, cat si ministrul industriei si resurselor, Dan Ioan Popescu, se aratau optimisti. Acestia sperau sa-l convinga pe ministrul administratiei publice locale, Octav Cozmanca, sa dispuna plata imediata catre regiile locale de distributie a subventiilor pe care statul le acorda pentru consumul de apa calda si caldura al populatiei.

Ieri, dupa sedinta premierului cu prefectii, problema apei calde fost pasata din nou societatii Termoelectrica. Aceasta nu este insa dispusa sa reia furnizarea agentului termic decat in anumite conditii. Una dintre acestea este plata a minimum 10% din datoriile restante pana in aprilie, iar cea de-a doua, incheierea unor angajamente prin care revanzatorii sa-si asume plata integrala a datoriilor pana in luna octombrie. Tot ieri, ministrul administratiei publice, Octav Cozmanca, a declarat ca Guvernul intentioneaza sa abroge ordonanta de urgenta, emisa la sfarsitul guvernarii de Cabinetul Isarescu, prin care se ofera facilitati la plata energiei termice, apreciind ca aceasta a avut un -efect nefavorabil- si a creat -probleme enorme- la plata caldurii si a apei calde. Cozmanca a precizat ca Guvernul ar putea emite, in acest scop, o ordonanta de urgenta. Ministrul administratiei publice a mai apreciat ca pretul serviciilor furnizate de Termoelectrica trebuie stabilit de catre aceasta societate, care detine o pozitie de monopol, impreuna cu -cei care beneficiaza de aceste servicii-. Cozmanca a sustinut ca si asociatiile de locatari trebuie -disciplinate-, pentru a-si indeplini atributiile fata de furnizorul de energie termica. In acelasi context, ministrul industriei si resurselor, Dan Ioan Popescu, i-a informat pe reprezentantii Guvernului in teritoriu ca populatia nu ar mai avea de suferit daca pe plan local s-ar gasi solutii tehnice pentru decuplarea rau-platnicilor si disciplinarea consumatorilor. Intr-o alta ordine de idei, Dan Ion Popescu a spus ca Termoelectrica face, in prezent, eforturi pentru asigurarea stocurilor pentru iarna 2001-2002. -Dorim ca pana la 20 mai sa demaram achizitia stocurilor pentru iarna, pentru ca in aceasta perioada stocurile sunt mult mai mici-, a spus acesta. Directorul RADET, Gheorghe Dabela, a mers mai departe, afirmand ca, de acum inainte, rau-platnicii vor suporta cheltuielile de debransare. El a mai spus ca se cauta solutii pentru a nu se mai opri apa calda la nivelul unui bloc, ci la nivelul unei scari sau coloane. -Datoriile populatiei la apa calda reprezinta 60% din valoarea restantelor pe care RADET le are la Termoelectrica-, a adaugat Dabela, care sustine ca este dispus sa apeleze chiar si la Politie pentru a debransa rau-platnicii. (Catalin Dumitru)

Constanta, Zalau, Vulcan si Petrosani au, din nou, apa calda

Localitatile Zalau, Vulcan si Petrosani benficiaza, din nou, de apa calda. -Regiile de distributie din orasele unde s-a reluat furnizarea apei calde au indeplinit cele doua conditii cumulative, si anume, au achitat minimum 10% din datoria scadenta si au semnat angajamentul referitor la lichidarea datoriilor catre societatea Termoelectrica pana la sfarsitul sezonului cald-, a declarat, ieri, purtatorul de cuvant al societatii Termoelectrica, Cezar Baciu.

Furnizarea agentului termic mai este sistata doar in 19 orase din tara. Acestea trebuie sa plateasca rapid avansul de 10% din totalul restantelor si sa accepte reesalonarea datoriilor pana la sfarsitul lunii septembrie. Orasele in cauza sunt Bacau, care trebuie sa achite urgent sapte miliarde de lei din datorii, Onesti, care are de platit 13 miliarde de lei, Comanesti – patru miliarde de lei, Moinesti – un miliard de lei, Braila – doua miliardede lei, Brasov – 11 miliarde de lei, Giurgiu – sapte miliarde de lei, Constanta – 34 miliarde de lei, Calafat – un miliard de lei, Brad – doua miliarde de lei, Galati – 37 miliarde de lei, Iasi – 42 miliarde de lei, Vaslui – cinci miliarde de lei, Zalau – patru miliarde de lei, Paroseni-Petrosani – sase miliarde de lei, Lupeni-Vulcan – trei miliarde de lei, Suceava – 15 miliarde de lei, Timisoara – 22 miliarde de lei si Resita – opt miliarde de lei.

Potrivit datelor furnizate de Termoelectrica, societatea mai are de recuperat, la data de 4 mai, creante la energia termica in valoare de 5,08 miliarde de lei. Cel mai mare datornic este RADET Bucuresti, cu 1,757 miliarde de lei, urmat de RAT Iasi, cu 412 miliarde, Apaterm Galati, cu 362 miliarde de lei, si RADET Constanta, cu 316 miliarde de lei. Cele mai vechi creante la energia termica pe care le are de recuperat Termoelectrica sunt de la regiile locale de distributie din Aninoasa si Comanesti, din lunile martie, respectiv aprilie ale anului 1999.

Printre regiile de distributie care au achitat o parte din datoriile catre societatea Termoelectrica se numara RADET Bucuresti, care avea, la data de 20 aprilie, datorii de peste 2.000 miliarde de lei, iar la data de 4 mai, datorii de 1.757 miliarde de lei. De asemenea, Apaterm Oradea a achitat o parte din datoriile de 98 miliarde de lei catre Termoelectrica, mai avand de achitat, la data de 4 mai, 46,5 miliarde. In schimb, datoriile altor regii locale au crescut, cum este cazul RA Termo Brasov, ale carei datorii au crescut, in saptamana 27 aprilie – 4 mai, cu peste 10 miliarde de lei. Societatea Termoelectrica a oprit, luni, furnizarea de apa calda in 24 de localitati din tara, pentru a-si recupera o parte din datoriile pe care regiile locale de distributie a energiei termice din tara le aveau la sfarsitul lunii aprilie.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.