
Fostul manager al Serviciului de Ambulanță Neamț, medicul Morenciu Dan Dorin, a fost condamnat joi de Tribunalul Bacău la 4 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru luare de mită după ce și-a recunoscut faptele de luare de mită și s-a apărat susținând că așa era tradiția. Morenciu a primit 82.000 de euro mită de la asistentele și ambulanțierii angajați. Alte 15 persoane au primit condamnări.
Minuta instanței:
„Condamnare fără acord de recunoaştere
Solutia pe scurt: 1. Condamnă pe inculpatul Morenciu Dan Dorin, la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, raportat la art. 289, alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35, alin. 1 C. pen. (22 de acte materiale), totul cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. pen.
În baza art. 67, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. g (dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii – manager al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ).
În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, b şi g C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În temeiul art. 404, alin. 4, lit. a C. proc. Pen. raportat la art. 72 C. pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Morenciu Dan Dorin durata reţinerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu, de la data de 19.05.2022 până la data de 11.09.2022, inclusiv. În temeiul art. 289, alin. 3 C. proc. pen. confiscă de la inculpatul Morenciu Dan Dorin suma totală de 82.000 euro primită cu titlu de mită. În temeiul art. 404, alin. 4, lit. c C. proc. pen., menţine masurile asiguratorii instituite prin ordonanţele procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău din datele de 20.05.2022, respectiv 06.10.2022 (astfel cum a fost modificată prin ordonanţa din 19.10.2022) asupra sumelor de bani ridicate de la inculpatul Morenciu Dan Dorin, până la concurenţa totală a sumelor confiscate, respectiv 82.000 de euro și a cheltuielilor judiciare, diferenţa urmând a fi restituită inculpatului, întrucât aceasta nu face obiectul confiscării speciale.
2. Condamnă pe inculpata Preda Elena, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, raportat la art. 289, alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 35, alin. 1 C. pen. (9 acte materiale), totul cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. Pen. În baza art. 67, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani de la ramânerea definitva a prezentei hotarâri, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În temeiul art. 91 C. Pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicata în prezenta cauza. În baza art. 92, alin. 1 şi 2 C. pen. stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata Preda Elena trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b C. pen. obligă pe inculpata Preda Elena să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Neamţ sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93, alin. 3 C. pen, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatei Preda Elena să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte, respectiv în cadrul Primăriei Târgu Neamţ sau în cadrul D.G.A.S.P.C. Neamţ, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Conform art. 94, alin. 3 C. pen., Serviciul de Probaţiune Neamţ va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93, alin. 2, lit. b şi alin. 3 C. pen. Potrivit art. 404, alin. 2 C. proc. Pen. şi art. 91, alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatei Preda Elena asupra dispoziţiilor art. 96, alin. 1, 2 şi 4 C. pen., în sensul că: a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; b) dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; c) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. Ia act că inculpata Preda Elena a fost reţinută de la data de 19.05.2022 până la data de 20.05.2022, arestată preventiv de la data de 20.05.2022 până la data de 20.06.2022, respectiv sub imperiul măsurii arestului la domiciliu, de la data de 20.06.2022 până la data de 14.07.2022, inclusiv. În temeiul art. 289, alin. 3 C. proc. pen., confiscă de la inculpata Preda Elena suma de 6.000 euro primită cu titlu de mită În temeiul art. 404, alin. 4, lit. c C. proc. pen., menţine măsura sechestrului asigurător asupra sumelor de 1.750 euro și 2.300 lei, aparținând inculpatei Preda Elena, în vederea confiscării speciale prin echivalent astfel cum au fost consemnate la CEC Bank S.A. – Sucursala Bacău, în conturile RO36CECEB000T1EUR2203728 (suma de 1.750 euro) și RO05CECEB00070RON2203721 (suma de 2.300 lei), deschise pe numele inculpatei și la dispoziția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău. Ia act că inculpata Preda Elena a consemnat suma de 7.950 lei la CEC Bank, la dispoziţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău, conform recipisei de consemnare nr. 209252281/1 (f. 58 d.i.). Menţine dispoziţia din ordonanţa procurorului din data de 19.10.2022 cu privire la poprirea de către Serviciul Județean de Ambulanță Neamț, a veniturilor obținute cu titlu de salariu de către angajata Preda Elena, respectiv o treime din venitul lunar net până la concurența sumei de 3.790 euro, din care va fi scăzută suma de 7.950 lei.
3. Condamnă pe inculpata Epanu Magdalena, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, raportat la art. 290, alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. Pen. În baza art. 67, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani de la ramânerea definitva a prezentei hotarâri, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În temeiul art. 91 C. Pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicata în prezenta cauza. În baza art. 92, alin. 1 şi 2 C. pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata Epanu Magdalena trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b C. pen. obligă pe inculpata Epanu Magdalena să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Neamţ sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93, alin. 3 C. pen, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatei Epanu Magdalena să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte, respectiv în cadrul Primăriei Răucești sau în cadrul Primăriei Târgu Neamţ, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Conform art. 94, alin. 3 C. pen., Serviciul de Probaţiune Neamţ va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93, alin. 2, lit. b şi alin. 3 C. pen. Potrivit art. 404, alin. 2 C. proc. Pen. şi art. 91, alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatei Epanu Magdalena asupra dispoziţiilor art. 96, alin. 1, 2 şi 4 C. pen., în sensul că: a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; b) dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; c) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. Ia act că inculpata Epanu Magdalena a fost reţinută de la data de 26.05.2022 până la data de 27.05.2022, arestată preventiv de la data de 27.05.2022 până la 02.06.2022 și în arest la domiciliu de la data de 02.06.2022 până la data de 01.07.2022, inclusiv.
4. Condamnă pe inculpata Ciobanu Iuliana, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, raportat la art. 290, alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. Pen. În baza art. 67, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani de la ramânerea definitva a prezentei hotarâri, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În temeiul art. 91 C. Pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicata în prezenta cauza. În baza art. 92, alin. 1 şi 2 C. pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata Ciobanu Iuliana trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b C. pen. obligă pe inculpata Ciobanu Iuliana să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Neamţ sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93, alin. 3 C. pen, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatei Ciobanu Iuliana să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte, respectiv în cadrul Primăriei comunei Pipirig sau în cadrul Primăriei Târgu Neamţ, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Conform art. 94, alin. 3 C. pen., Serviciul de Probaţiune Neamţ va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93, alin. 2, lit. b şi alin. 3 C. pen. Potrivit art. 404, alin. 2 C. proc. Pen. şi art. 91, alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatei Ciobanu Iuliana asupra dispoziţiilor art. 96, alin. 1, 2 şi 4 C. pen., în sensul că: a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; b) dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; c) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. Ia act că inculpata Ciobanu Iuliana a fost reţinută de la data de 26.05.2022 până la data de 27.05.2022, arestată preventiv de la data de 27.05.2022 până la 02.06.2022 și în arest la domiciliu de la data de 02.06.2022 până la data de 01.07.2022, inclusiv.
5. Condamnă pe inculpatul Lupu Aurel, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, raportat la art. 290, alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. Pen. În baza art. 67, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani de la ramânerea definitva a prezentei hotarâri, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În temeiul art. 91 C. Pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicata în prezenta cauza. În baza art. 92, alin. 1 şi 2 C. pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Lupu Aurel trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b C. pen. obligă pe inculpatul Lupu Aurel să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Neamţ sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93, alin. 3 C. pen, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului Lupu Aurel să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte, respectiv în cadrul Primăriei comunei Pipirig sau în cadrul Primăriei Târgu Neamţ, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Conform art. 94, alin. 3 C. pen., Serviciul de Probaţiune Neamţ va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93, alin. 2, lit. b şi alin. 3 C. pen. Potrivit art. 404, alin. 2 C. proc. Pen. şi art. 91, alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului Lupu Aurel asupra dispoziţiilor art. 96, alin. 1, 2 şi 4 C. pen., în sensul că: a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; b) dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; c) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. Ia act că inculpatul Lupu Aurel a fost reţinut de la data de 26.05.2022 până la data de 27.05.2022, arestat preventiv de la data de 27.05.2022 până la 02.06.2022 și în arest la domiciliu de la data de 02.06.2022 până la data de 01.07.2022, inclusiv.
6. Condamnă pe inculpatul Movilă Cristian, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, raportat la art. 290, alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. Pen. În baza art. 67, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani de la ramânerea definitva a prezentei hotarâri, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În temeiul art. 91 C. Pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicata în prezenta cauza. În baza art. 92, alin. 1 şi 2 C. pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Movilă Cristian trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b C. pen. obligă pe inculpatul Movilă Cristian să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Neamţ sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93, alin. 3 C. pen, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului Movilă Cristian să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte, respectiv în cadrul Primăriei Municipiului Piatra-Neamţ sau în cadrul D.G.A.S.P.C. Neamţ, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Conform art. 94, alin. 3 C. pen., Serviciul de Probaţiune Neamţ va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93, alin. 2, lit. b şi alin. 3 C. pen. Potrivit art. 404, alin. 2 C. proc. Pen. şi art. 91, alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului Movilă Cristian asupra dispoziţiilor art. 96, alin. 1, 2 şi 4 C. pen., în sensul că: a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; b) dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; c) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. 7. Condamnă pe inculpatul Cristescu Constantin, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, raportat la art. 290, alin. 1 C. pen. În baza art. 67, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani de la ramânerea definitva a prezentei hotarâri, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În temeiul art. 91 C. Pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 2 ani închisoare aplicata în prezenta cauza. În baza art. 92, alin. 1 şi 2 C. pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Cristescu Constantin trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b C. pen. obligă pe inculpatul Cristescu Constantin să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Neamţ sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93, alin. 3 C. pen, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului Cristescu Constantin să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte, respectiv în cadrul Primăriei Comunei Răucești sau în cadrul Primăriei Târgu Neamţ, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Conform art. 94, alin. 3 C. pen., Serviciul de Probaţiune Neamţ va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93, alin. 2, lit. b şi alin. 3 C. pen. Potrivit art. 404, alin. 2 C. proc. Pen. şi art. 91, alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului Cristescu Constantin asupra dispoziţiilor art. 96, alin. 1, 2 şi 4 C. pen., în sensul că: a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; b) dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; c) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară.
8. Condamnă pe inculpata Rascarache Ioana-Cătălina, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvâr?irea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea ?i sanc?ionarea faptelor de corup?ie, raportat la art. 290, alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. Pen. În baza art. 67, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani de la ramânerea definitva a prezentei hotarâri, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În temeiul art. 91 C. Pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 1 an ?i 6 luni închisoare aplicata în prezenta cauza. În baza art. 92, alin. 1 şi 2 C. pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata Rascarache Ioana-Cătălina trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b C. pen. obligă pe inculpata Rascarache Ioana-Cătălina să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Neamţ sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93, alin. 3 C. pen, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatei Rascarache Ioana-Cătălina să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte, respectiv în cadrul Primăriei Municipiului Piatra-Neamţ sau în cadrul D.G.A.S.P.C. Neamţ, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Conform art. 94, alin. 3 C. pen., Serviciul de Probaţiune Neamţ va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93, alin. 2, lit. b şi alin. 3 C. pen. Potrivit art. 404, alin. 2 C. proc. Pen. şi art. 91, alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatei Rascarache Ioana-Cătălina asupra dispoziţiilor art. 96, alin. 1, 2 şi 4 C. pen., în sensul că: a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; b) dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; c) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. 9. Condamnă pe inculpata Alexa Daniela, la pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare pentru săvâr?irea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea ?i sanc?ionarea faptelor de corup?ie, raportat la art. 290, alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. Pen. În baza art. 67, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani de la ramânerea definitva a prezentei hotarâri, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În temeiul art. 91 C. Pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 1 an ?i 6 luni închisoare aplicata în prezenta cauza. În baza art. 92, alin. 1 şi 2 C. pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata Alexa Daniela trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b C. pen. obligă pe inculpata Alexa Daniela să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Neamţ sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93, alin. 3 C. pen, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatei Alexa Daniela să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte, respectiv în cadrul Primăriei Municipiului Roman sau în cadrul D.G.A.S.P.C. Neamţ, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Conform art. 94, alin. 3 C. pen., Serviciul de Probaţiune Neamţ va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93, alin. 2, lit. b şi alin. 3 C. pen. Potrivit art. 404, alin. 2 C. proc. Pen. şi art. 91, alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatei Alexa Daniela asupra dispoziţiilor art. 96, alin. 1, 2 şi 4 C. pen., în sensul că: a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; b) dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; c) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară.
10. Condamnă pe inculpatul Doarbe? Ionu?, la pedeapsa de 1 an ?i 4 luni închisoare pentru săvâr?irea infracţiunii de complicitate la dare de mită, prevăzută de ar. 48 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 290, alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. Pen. În baza art. 67, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani de la ramânerea definitva a prezentei hotarâri, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În temeiul art. 91 C. Pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 1 an ?i 4 luni închisoare aplicata în prezenta cauza. În baza art. 92, alin. 1 şi 2 C. pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Doarbe? Ionu? trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b C. pen. obligă pe inculpatul Doarbe? Ionu? să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Neamţ sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93, alin. 3 C. pen, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului Doarbe? Ionu? să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte, respectiv în cadrul Primăriei Municipiului Piatra-Neamţ sau în cadrul D.G.A.S.P.C. Neamţ, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Conform art. 94, alin. 3 C. pen., Serviciul de Probaţiune Neamţ va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93, alin. 2, lit. b şi alin. 3 C. pen. Potrivit art. 404, alin. 2 C. proc. Pen. şi art. 91, alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului Doarbe? Ionu? asupra dispoziţiilor art. 96, alin. 1, 2 şi 4 C. pen., în sensul că: a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; b) dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; c) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. 11. Condamnă pe inculpatul Vrînceanu Mihai Sebastian, la pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare pentru săvâr?irea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea ?i sanc?ionarea faptelor de corup?ie, raportat la art. 290, alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. Pen. În baza art. 67, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani de la ramânerea definitva a prezentei hotarâri, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În temeiul art. 91 C. Pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 1 an ?i 6 luni închisoare aplicata în prezenta cauza. În baza art. 92, alin. 1 şi 2 C. pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Vrînceanu Mihai Sebastian trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b C. pen. obligă pe inculpatul Vrînceanu Mihai Sebastian să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Neamţ sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93, alin. 3 C. pen, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului Vrînceanu Mihai Sebastian să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte, respectiv în cadrul Primăriei Municipiului Piatra-Neamţ sau în cadrul D.G.A.S.P.C. Neamţ, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Conform art. 94, alin. 3 C. pen., Serviciul de Probaţiune Neamţ va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93, alin. 2, lit. b şi alin. 3 C. pen. Potrivit art. 404, alin. 2 C. proc. Pen. şi art. 91, alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului Vrînceanu Mihai Sebastian asupra dispoziţiilor art. 96, alin. 1, 2 şi 4 C. pen., în sensul că: a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; b) dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; c) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. 12. Condamnă pe inculpatul Jigău Ciprian Constantin, la pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare pentru săvâr?irea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea ?i sanc?ionarea faptelor de corup?ie, raportat la art. 290, alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. Pen. În baza art. 67, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani de la ramânerea definitva a prezentei hotarâri, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În temeiul art. 91 C. Pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 1 an ?i 6 luni închisoare aplicata în prezenta cauza. În baza art. 92, alin. 1 şi 2 C. pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Jigău Ciprian Constantin trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b C. pen. obligă pe inculpatul Jigău Ciprian Constantin să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Neamţ sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93, alin. 3 C. pen, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului Jigău Ciprian Constantin să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte, respectiv în cadrul Primăriei Municipiului Piatra-Neamţ sau în cadrul D.G.A.S.P.C. Neamţ, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Conform art. 94, alin. 3 C. pen., Serviciul de Probaţiune Neamţ va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93, alin. 2, lit. b şi alin. 3 C. pen. Potrivit art. 404, alin. 2 C. proc. Pen. şi art. 91, alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului Jigău Ciprian Constantin asupra dispoziţiilor art. 96, alin. 1, 2 şi 4 C. pen., în sensul că: a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; b) dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; c) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară.
13. Condamnă pe inculpatul Trăscăoanu-Stoian Ioan, la pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare pentru săvâr?irea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea ?i sanc?ionarea faptelor de corup?ie, raportat la art. 290, alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. Pen. În baza art. 67, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani de la ramânerea definitva a prezentei hotarâri, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În temeiul art. 91 C. Pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 1 an ?i 6 luni închisoare aplicata în prezenta cauza. În baza art. 92, alin. 1 şi 2 C. pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Trăscăoanu-Stoian Ioan trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b C. pen. obligă pe inculpatul Trăscăoanu-Stoian Ioan să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Neamţ sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93, alin. 3 C. pen, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului Trăscăoanu-Stoian Ioan să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte, respectiv în cadrul Primăriei Comunei Zăne?ti sau în cadrul D.G.A.S.P.C. Neamţ, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Conform art. 94, alin. 3 C. pen., Serviciul de Probaţiune Neamţ va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93, alin. 2, lit. b şi alin. 3 C. pen. Potrivit art. 404, alin. 2 C. proc. Pen. şi art. 91, alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului Trăscăoanu-Stoian Ioan asupra dispoziţiilor art. 96, alin. 1, 2 şi 4 C. pen., în sensul că: a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; b) dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; c) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară.
14. Condamnă pe inculpata Pîntea Luiza-Mariana, la pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare pentru săvâr?irea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea ?i sanc?ionarea faptelor de corup?ie, raportat la art. 290, alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. Pen. În baza art. 67, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani de la ramânerea definitva a prezentei hotarâri, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În temeiul art. 91 C. Pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 1 an ?i 6 luni închisoare aplicata în prezenta cauza. În baza art. 92, alin. 1 şi 2 C. pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata Pîntea Luiza-Mariana trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b C. pen. obligă pe inculpata Pîntea Luiza-Mariana să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Neamţ sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93, alin. 3 C. pen, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatei Pîntea Luiza-Mariana să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte, respectiv în cadrul Primăriei Comunei Hangu sau în cadrul D.G.A.S.P.C. Neamţ, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Conform art. 94, alin. 3 C. pen., Serviciul de Probaţiune Neamţ va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93, alin. 2, lit. b şi alin. 3 C. pen. Potrivit art. 404, alin. 2 C. proc. Pen. şi art. 91, alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatei Pîntea Luiza-Mariana asupra dispoziţiilor art. 96, alin. 1, 2 şi 4 C. pen., în sensul că: a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; b) dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; c) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară.
15. Condamnă pe inculpatul Marele Octavian, la pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare pentru săvâr?irea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea ?i sanc?ionarea faptelor de corup?ie, raportat la art. 290, alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. Pen. În baza art. 67, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani de la ramânerea definitva a prezentei hotarâri, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În temeiul art. 91 C. Pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 1 an ?i 6 luni închisoare aplicata în prezenta cauza. În baza art. 92, alin. 1 şi 2 C. pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Marele Octavian trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b C. pen. obligă pe inculpatul Marele Octavian să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Neamţ sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93, alin. 3 C. pen, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului Marele Octavian să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte, respectiv în cadrul Primăriei Municipiului Roman sau în cadrul D.G.A.S.P.C. Neamţ, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Conform art. 94, alin. 3 C. pen., Serviciul de Probaţiune Neamţ va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93, alin. 2, lit. b şi alin. 3 C. pen. Potrivit art. 404, alin. 2 C. proc. Pen. şi art. 91, alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului Marele Octavian asupra dispoziţiilor art. 96, alin. 1, 2 şi 4 C. pen., în sensul că: a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; b) dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; c) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară.
16. Condamnă pe inculpata Cojocariu Mihaiela, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea ?i sanc?ionarea faptelor de corup?ie, raportat la art. 289, alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. Pen. În baza art. 67, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani de la ramânerea definitva a prezentei hotarâri, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) ?i lit. g C. pen. (dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii – de membru în comisia de examen în cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţan Neamţ). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, b ?i g C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În temeiul art. 91 C. Pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 2 ani închisoare aplicata în prezenta cauza. În baza art. 92, alin. 1 şi 2 C. pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata Cojocariu Mihaiela trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b C. pen. obligă pe inculpata Cojocariu Mihaiela să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Neamţ sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93, alin. 3 C. pen, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatei Cojocariu Mihaiela să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte, respectiv în cadrul Primăriei Municipiului Piatra-Neamţ sau în cadrul D.G.A.S.P.C. Neamţ, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Conform art. 94, alin. 3 C. pen., Serviciul de Probaţiune Neamţ va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93, alin. 2, lit. b şi alin. 3 C. pen. Potrivit art. 404, alin. 2 C. proc. Pen. şi art. 91, alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatei Cojocariu Mihaiela asupra dispoziţiilor art. 96, alin. 1, 2 şi 4 C. pen., în sensul că: a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; b) dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; c) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. În temeiul art. 289, alin. 3 C. proc. pen., confiscă de la inculpata Cojocariu Mihaiela suma de 1.500 de euro, primită de aceasta cu titlu de mită. În temeiul art. 404, alin. 4, lit. c C. proc. pen., menţine măsura sechestrului asigurător instituit asupra sumei de 1.500 euro prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău, din data de 07.10.2022. Ia act ca inculpaţii Morenciu Dan Dorin, Preda Elena, Epanu Magdalena, Ciobanu Iuliana, Lupu Aurel, Movilă Cristian, Cristescu Constantin, Rascarache Ioana-Cătălina, Alexa Daniela, Doarbe? Ionu?, Vrînceanu Mihai Sebastian, Jigău Ciprian Constantin, Trăscăoanu-Stoian Ioan, Pîntea Luiza-Mariana, Marele Octavian ?i Cojocariu Mihaiela au fost asistaţi în prezenta cauza de aparatori ale?i. În temeiul art. 275, alin. 6 C. proc. Pen. onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, până la prezentarea apărătorilor ale?i, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei ?i rămân în sarcina statului. Conform art. 272, alin. 1 şi art. 274, alin. 1 şi 2 C. proc. Pen obliga inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat, după cum urmează: pe inculpatul Morenciu Dan Dorin la plata către stat a sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, respectiv pe inculpaţii Preda Elena, Epanu Magdalena, Ciobanu Iuliana, Lupu Aurel, Movilă Cristian, Cristescu Constantin, Rascarache Ioana-Cătălina, Alexa Daniela, Doarbe? Ionu?, Vrînceanu Mihai Sebastian, Jigău Ciprian Constantin, Trăscăoanu-Stoian Ioan, Pîntea Luiza-Mariana, Marele Octavian ?i Cojocariu Mihaiela la plata a câte 1.500 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.12.2023.