Mircea Drăghici este refuzat sistematic de președintele Klaus Iohannis pentru funcția de ministru al Transporturilor. Subinginer la bază, Mircea Drăghici deține funcția de trezorier al PSD, poziție din care l-a propulsat fără vreun concurs și fără nicio experiență sau cunoștință despre domeniu, pe Victor Sandu, un patron de service auto în funcția de Director General al Administrației Naționale Apele Române. Încă din octombrie 2015 când a fost parașutat de la service-ul auto din București în fruntea a zece mii de angajați ai Apelor Române, Victor Sandu a fost bănuit că e omul lui Tăriceanu sau al Grațielei Gavrilescu, deși era de fapt omul deputatului de Argeș, Mircea Gheorghe Drăghici. Așa se explică și faptul că Sandu s-a înscris de pe poziția de director general la concursul de director la ABA Argeș Vedea unde ar fi trebuit evaluat chiar de subalternii lui Detalii AICI.
Plăcându-i acoperirea că e omul lui Tăriceanu și pentru a nu fi depistat de ANI că deține împreună cu deputatul un teren lângă Pitești și astfel să ajungă să fie verificați încrucișat, riscând apoi declanșarea controlului averii și unul și celălalt, Sandu depune la ANI o singură declarație de avere (foto jos) cu același număr și aceeași dată, 64/31.05.2017, ca și cea de pe site-ul rowater.ro (foto sus) dar cu conținut diferit. Detalii AICI.
Incapabil să conducă un asemenea mastodont ca și Administrația Apele Române, Victor Sandu nu a luat măsurile necesare pentru ca apa care ajunge la robinete să fie potabilă, ci dimpotrivă, Apanova a anunțat ANAR că a crescut concentrația de amonium după cum anunță compania Apanova într-un comunicat:
„În spiritul valorii de bază care guvernează compania noastră și anume responsabilitate față de client, Apa Nova București a suplimentat, începând cu seara zilei de 30.01.2019, numărul și frecvența analizelor privind indicatorii de calitate a apei potabile în sectoarele 5 și 6.
Astfel, rezultatele analizelor efectuate în ultimele ore reconfirma și atestă calitatea și potabilitatea apei produsă și distribuită de către compania Apa Nova consumatorilor din municipiul București. Expertiza operatorului a permis punerea în aplicare a soluțiilor tehnice necesare pentru gestionarea în condiții de siguranță a furnizării serviciului de apă potabilă.
Conform legislației în vigoare, concentrația clorului rezidual liber în apa potabilă din rețeaua de distribuție trebuie să se încadreze între 0,10 – 0,50 mg /litru. Ceea ce înseamnă ca în apa potabilă, trebuie să se regăsească clor între aceste valori. Prezența clorului în apa potabilă este deci o necesitate și o garanție că apa este conformă din punct de vedere microbiologic. În plus, o certitudine pentru consum în siguranță a acesteia. În alte state, spre exemplu, normele impun concentrații mult mai mari de clor tocmai pentru a certifica aceasta siguranță (de exemplu, SUA).
În mod uzual, operatorii de apă mențin un nivel al dezinfectantului (clor rezidual în formă liberă) la valori de până la 0.50 mg. Conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății, clorul, care este prezent în apa potabilă, se poate încadra în limitele între 0,20 mg/l și până la 1 mg/l, utilizarea clorului fiind cea mai sigură și frecventă metodă pentru tratarea apei (eliminarea de viruși și bacterii).
Rezultatele monitorizării calității apei în București în acest moment arată că concentrația de clor rezidual în formă liberă nu a depășit valoarea de 0.40 mg/l și nu a fost mai mici de 0,10 mg/l.
Ca urmare a topirii bruște a depunerilor de gheață și zăpadă, a crescut concentrația de amoniu din râul Argeș, acesta fiind una dintre cele doua surse apa brută folosită de către Apa Nova în procesul de producție a apei potabile pentru capitală.
Administrația Națională Apele Române nu a făcut nicio informare cu privire la o poluare cu amoniu pe râul Argeș. Din preocuparea continuă a producătorului și operatorului de apă potabilă pentru municipiului București pentru calitatea serviciilor oferite, acesta a acționat conform Bunei Practici Industriale pentru situații specifice, prin creșterea dozei de clor în procesul de tratare în limita necesară, fără a depăși limita maximă admisă. Efectul creșterii dozei de clor a condus la apariția disconfortului organoleptic (gust și miros) în câteva puncte din sectoarele 5 și 6.
Chiar dacă aceste măsuri au fost luate pentru a asigura furnizarea în condiții de calitate și siguranță a apei potabile, operatorul își cere scuze consumatorilor săi care au resimțit acest disconfort.
Apa Nova București asigură toți consumatorii săi de preocuparea sa continuă pentru respectarea valorilor sale de bază – responsabilitate, siguranță și orientare către client.
Administratia Nationala Apele Romane, autoritatea care asigura la nivel national administrarea apelor de suprafata si care furnizeaza apa bruta pentru tratarea in scopul potabilizarii pentru Apa Nova, nu a facut nicio informare cu privirea la poluarea cu amoniu pe raul Arges. Din preocuparea continua a companiei pentru calitatea serviciilor oferite, Apa Nova a informat cu o zi inainte, proactiv, administratia Apele Romane in legatura cu aceasta situatie.
In mod simultan, producatorul si furnizorul de apa potabila pentru municipiul Bucuresti a monitorizat continuu parametrii de calitate a apei potabile si a intreprins toate masurile tehnice necesare pentru a mentine in limite parametrii apei potabile.”
Victor Sandu trebuie sa anunte?Nu.. ce face directorul Arges Vedea?, laboratorul Arges Vedea???
Victor Sandu l-a numit pe directorul de la Arges Vedea!
Situatia este foarte clara! nu s-au respectat procedurile de poluare pe sistem de alerta si nu s-au anuntat prin reteaua de dispecerat situatia in cauza !! Dat fiind situatia grava , procurorul general poate sa se sesizeze din oficiu dat fiind implicatiile grave de incalcare a legii!