Problema violenței în sport nu e nouă. Sportivii au ajuns să fie atacați și loviți atât pe teren cât și în baruri, discoteci sau alte locuri unde își petrec timpul liber.
Este adevărat că unii dintre ei, mai ales în situațiile din urmă, cad victime unor împrejurări, nelegate de statutul lor de sportivi. În timpul competițiilor, însă, ei sunt victime cu siguranță din cauza apartenenței la o grupare sportivă sau alta. Evenimentele petrecute la meciul Petrolul-Steaua au scos la iveală o serie de cauze știute de toată lumea dar ignorate (voit sau nu). De cele mai multe ori violența nu apare spontan. Ea este în cele mai multe din cazuri premeditată. Se spune acum că evenimentele de pe „Ilie Oană” au fost planificate de încă acum un an. Bun. Evenimentele le cunoaștem cu toții. Dar care sunt cauzele? Să fie oare doar o manifestare a teribilismului juvenil? O exacerbare a iubirii pentru echipa preferată?
Aceste cauze pot fi luate în considerare. Răfuielile intre diferite facțiuni ale galeriilor au loc de multe ori în afara stadioanelor, deseori în locuri stabilite dinainte. Acestea sunt cu siguranță efectul acelui teribilism specific tinerilor. Nu de puține ori aceste răfuieli se mută în interiorul arenelor, dar acolo apar mai rar, mai ales în condițiile în care galeriile echipelor sunt situate în peluze (diametral opuse). În cazul acestor violențe se poate vorbi într-o oarecare măsură despre dragostea față de echipă ca și cauză. Lucrurile sunt clare atunci când acest comportament apare în sânul grupurilor sau în mintea indivizilor. Ce se întâmplă atunci când instigarea vine de la cei care ar trebui sa fie împotriva acestor manifestări?
?ê?£efii dau tonul
Instigările la violențe care vin dinspre oficiali din sport nu sunt ceva nou. La noi în țară, cel puțin, sunt la ordinea zilei. Unul dintre cei care este „campion” la așa ceva este Gigi Becali, europarlamentar. De fiecare dată când se găsește într-o situație neconvenabilă amenință cu folosirea pumnului ca mod de rezolvare a situațiilor conflictuale. Este notoriu cazul în care amenință suporterii de la peluza sud ai Stelei. „Trebuie să facă ei curățenie, cei de la Nord sunt vreo 3.000-4.000. Nu că fac instigare. Dacă ei mizează pe bătăi, să se bată ei 300 cu ăștia 3.000. Să vedem care sunt mai puternici, ăștia ai mei de la Nord sau ăia 300 de la Sud. Să-i bată pe ăia și să-i liniștească”
La fel, tot un fost oficial, și tot de la Steaua, Mihai Stoica, a sărit și a lovit un suporter al Stelei. Adică vă puteți bate, e gir de „sus”.
Tot Gigi Becali a declarat, după meciul Steaua-Rapid, meci la care a avut loc o încăierare între jucătorii celor două echipe, „Dani Coman își va lua palma înapoi, îi promit că i-o voi da eu. Cum să existe așa ceva în familia mea? Dar o să fiu cu un bodyguard lângă mine, să nu riposteze. «Ia, mă, palma înapoi, nenorocitule!» E vagabonțeală deja din partea lui, e prima oară când aud așa ceva!” .
Când Adrian Mihalcea, în 2004, l-a lovit și imobilizat pe cel poreclit „Poștașul”, la un meci dintre „U” Craiova și Dinamo, fiind apoi suspendat 2 etape, oficialii dinamoviști i-au luat apărarea, spunând (Tică Danilescu): „Mihalcea […] a încercat să-și apere colegii de un huligan. […] sunt indignat […]”. Care apărare? Este oare atribuția unui sportiv aflat în timpul unei competiții să-și facă singur dreptate? Să întreprindă măsuri de contracarare a manifestărilor nesăbuite ale suporterilor? Până unde merge legitima apărare?
Complicitatea galeriilor
Pe de altă parte, există o certă complicitate între jucători și membrii ai galeriilor. Deși niciodată dovedită cu certitudine, există totuși o certitudine tacită legată de acest aspect. Astfel de legătură intră în categoria „toată lumea știe dar nimeni nu vorbește”. S-a vorbit foarte mult de faptul că la meciul Steaua-Dinamo, din luna aprilie a acestui an, petardele aruncate de ultrașii dinamoviști ar fi fost introduse de unii jucători. S-au făcut cercetări, au fost audiați presupușii vinovați dar totul a rămas în coadă de pește. Tot atunci, Mihai Stoica, pe vremea aceea oficial la Steaua, urla din toți rărunchii că vinovații să facă ani grei de pușcărie. Dacă astfel stau lucrurile, despre ce vorbim? Cum poți tu să te mai plângi de insecuritatea jucătorilor dacă tu, ca oficial, îndemni suporterii la violențe?
Înainte de meciul Dinamo-Steaua, din aprilie 2008, Cristi Borcea declara: „Nu se va putea să fim dezavantajați, înseamnă că nu mai ieșim din stadion, nimeni nu mai iese“ iar Gigi Becali răspundea: „Cum? Nu cumva să ne bată galeria aia a ta de papagali. Când oi intra cu vreo 50 de sportivi, de boxeri, când îi ia pe toți papagalii ăia ai tăi, știi ce bătaie le dă? Cum spui că nu ies eu din stadion? Dacă nu ți-o bat galeria aia a ta… (…). Vrei să mă ambiționez să stau în galeria ta cu 100 de sportivi de la Steaua Wu-Shu? Sunt niște vagabonzi și niște derbedei. Voi aveți o galerie de vagabonzi(…)“
Deseori, lipsa de reacție a oficialilor echipei determină o reacție puternică din partea facțiunilor dure ale galeriilor, care se simt astfel jignite în orgoliul propriu.
Nici presa nu îndeamnă la echilibru
Nu trebuie uitat însă rolul mass-mediei în escaladarea unor astfel de conflicte. Deși e considerat de multi drept o persoană care are un dinte împotriva ziariștilor, uneori Dumitru Dragomir are dreptate când spune că și jurnaliștii sunt vinovați. Suntem astfel nevoiți să ne întoarcem la evenimentele recente de la Ploiești. Meciul a fost transmis de DigiSport. Ca de obicei, evenimentele de la meci au fost comentate din studioul emisiunii Fanatik Show de moderatorul Horia Ivanovici. Invitați – Ilie Dumitrescu și Alin Buzărin. Singurul care a avut o atitudine echilibrată a fost fostul jucător stelist. Acesta a recunoscut că cei doi jucători, Martinovici și Stanca au primit pe drept cartonașul rosu, pentru că indiferent de circumstanțe nu aveau dreptul să își facă singuri dreptate. Buzărin, cu ochii ieșiți din orbite, urla disperat că ceea ce au făcut cei doi e prea puțin față de ce merita huliganul acela. Dintr-un anume punct are dreptate. Dar nu este treaba jucătorilor de a aplica pedepse. O imobilizare ar fi fost suficientă. Toți se cramponează de ideea că acesta ar fi putut avea un cuțit. E simplu să iți justifici acțiunile prin intermediul lui „dacă“. Așa oricine poate ataca pe oricine în ideea că poate celălalt are nu știu ce intenție dușmănoasă. Moderatorul îi ținea isonul lui Buzarin, lăsând la o parte orice noțiune de echidistanță sau echilibru jurnalistic. Desigur că nu se puteau lipsi de intervenția în direct a lui Gigi Becali, nu s-au putut abține de a la face apologia gestului lui Martinovici, lansând astfel și trendul cu „sârbul care e mai tare decât românul”. Toți cei care au intrat în direct au avut același discurs îndreptat împotriva ploieștenilor La „Fanatik Show” a avut, de fapt, loc un linșaj mediatic nu doar al celui care a făcut acea faptă (reprobabilă, de altfel, de nimeni cu scaun la cap susținută, pentru care în mod cert trebuie să plătească conform prevederilor legii), dar și al suporterilor echipei Petrolul, și, prin extenso, al tuturor ploieștenilor. Declarațiile multor oficiali, în special foști steliști, au fost fără discuție în favoarea răspunsului cu violență, majoritatea exprimându-și regretul ca atacatorul a primit prea puțin față de ce merita.
Este clar că în urma acestor atacuri virulente din presă, s-a impus în subconștientul poporului că suporterii ploieșteni sunt niște bestii cu chip de om. Au existat și voci (mai puține, ce-i drept) care au afirmat că și intervențiile lui Martinovici și Stanca sunt dincolo de limita regulamentului și trebuiesc sancționate ca atare. Ion Crăciunescu a subliniat că acordarea cartonașelor roșii celor doi jucători este regulamentară. Dumitru Dragomir a cerut de asemenea sancționarea celor doi jucători. Alfred Bulai, sociolog, remarca următoarele: „Este evident un accident, e vorba de un debil. (…) Fotbaliștii au dat dovadă de un comportament huliganic. Acest tip de comportament este unul primitiv și nu are ce căuta în spațiul public. Reacțiile agresorului și ale fotbaliștilor sunt identice. (…) Dacă îl imobilizau, era în regulă. Dar eu am văzut fotbaliștii Stelei tăbărând pe el și dându-i picioare. (…) Ar fi fost sinucidere curată să lași pe teren doi fotbaliști care au atras și mai mult furia tribunelor. Decizia arbitrului de a-i elimina pe cei doi este excelentă. Repet, comportamentul jucătorilor de la Steaua este huliganic”. Iată așadar o opinie pertinentă a unui sociolog. Din păcate mulți din cei care ar avea obligația de a fi imparțiali, nu o fac. Se pune astfel întrebarea legitimă: cui folosește această apologie mediatică a violenței? Adică dacă ea vine din partea unui suporter e de condamnat. Dar dacă vine din partea unui sportiv, nu?
De linșaj nu a scapăt nici unul dintre jucătorii echipei Petrolul, despre care s-a tot vehiculat că ar fi ascuns un obiect metalic folosit de agresor. Până la urmă s-a dovedit că totul a fost fals. Răul a fost însă făcut. Se pune iarăși întrebarea.. cui folosește?
Un lucru e cert. Atâta timp cat o parte din mass-media face apologia răspunsului la violență cu violență și laudă orice tentativă de ocolire a legii și îndeamnă să îți faci singur dreptate (exemplu grăitor fiind Mircea Badea – smardoiul-șef al lui Voiculescu), să nu se mai mire nimeni de escaladarea violenței pe stadioane și chiar în viața de zi cu zi.
Ultima oră. Mircea Sandu declară: „Martinovici nu trebuie privit ca un erou, dar și eu aș fi procedat la fel ca el. El a procedat corect și, din acest punct de vedere, clemența are circumstanțe. După părerea mea, comisiile ar trebui să dea dovadă de clemență“. Fără comentarii!
Dan Preda
