Home Actualitate Arest la domiciliu pentru Răzvan Alexe, unul dintre denunțătorii din dosarul baronului...

Arest la domiciliu pentru Răzvan Alexe, unul dintre denunțătorii din dosarul baronului PSD Mircea Cosma

DISTRIBUIŢI

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au admis cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de Răzvan Alexe, inculpat într-un dosar de trafic de influență în care sunt cercetați și președintele Consiliului Județean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, și fiul acestuia, deputatul Vlad Cosma.
Potrivit soluției publicate pe site-ul oficial al ÎCCJ, magistrații au admis cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului Răzvan Alexe cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe care au impus-o pe o durată de 30 de zile până la data de 3 aprilie inclusiv.
Decizia nu este definitivă, termenul pentru depunere a contestației fiind de 48 de ore.
Alexe a fost arestat la data de 14 noiembrie 2013, procurorii anticorupție arătând că inculpatul ar fi pretins și primit sume totalizând peste cinci milioane de lei după ce a lăsat să se creadă că are influență asupra președintelui Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma.
Procurorii DNA Ploiești au extins ancheta în acest dosar, astfel că sunt cercetați sub control judiciar și președintele CJ Prahova, Mircea Cosma, și fiul acestuia, deputatul Vlad Cosma. De asemenea, directorul executiv al Direcției Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, Daniel Adrian Alixandrescu, este arestat la domiciliu în aceeași cauză.
Potrivit șefului DNA Ploiești, Lucian Onea, Mircea Cosma și Daniel Alixandrescu sunt cercetați pentru luare de mită și abuz în serviciu, în timp ce deputatul Vlad Cosma este cercetat pentru trafic de influență. 'Din ordonanța de efectuare a urmăririi penale a rezultat că, în perioada 2012-2013, inculpatul Cosma Vlad Alexandru, împreună cu o altă persoană apropiată, a pretins și a primit de la mai mulți reprezentanți ai unor societăți comerciale — denunțători în cauză — importante sume de bani (aproximativ 4.410.149,97 lei) disimulate în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv către două societăți comerciale controlate în fapt de către inculpatul Alexe Răzvan. Sumele de bani au fost pretinse de către cei doi în schimbul intervenției la factorii de decizie din cadrul Consiliului Județean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influență, respectiv președintele CJ Prahova, Cosma Mircea (tatăl lui Cosma Vlad Alexandru) și Alixandrescu Daniel Adrian (director al Direcției Patrimoniu), astfel încât societățile respective să obțină de la CJ Prahova lucrări și servicii curente de întreținere a drumurilor publice sau a drumurilor județene pe timp de iarnă, supraevaluate, și pentru a deconta cu prioritate a unor lucrări deja efectuate, în temeiul unor contracte anterioare', se arată într-un comunicat al DNA.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.