
Isăilă a fost protejat, la fel ca și în cazul celorlalți colegi vizați de arestarea preventivă, de către parlamentarii din arcul puterii. Plenul Senatului a respins, luni, cu 104 voturi „împotrivă” și 15 voturi „pentru”, cererea Parchetului privind încuviințarea arestării preventive a senatorului PSD Marius Isăilă, prin vot secret cu bile.
Senatorul PSD Marius Isăilă a declarat, luni, că soarta sa este în mâinile colegilor, că este nevinovat și că oricare dintre senatori poate ajunge în aceeași situație. Senatorul Isăilă a devenit celebru după ce procurorii DNA au dezvăluit că își dezbrăca interlocutorii, de teamă că aceștia ar putea purta aparatură de interceptare cu ajutorul căreia procurorii să probeze infracțiunile de corupție.
„De votul dumneavoastră depinde nu numai evoluția mea profesională, socială, ci și posibilitatea de a sta alături de copiii mei și de a-i crește așa cum am fost învățat de familia mea, de către cei față de care îmi este rușine, acum, că mă aflu în fața dumneavoastră, adică de către părinții mei, care m-au educat frumos”, a spus senatorul PSD.
„Soarta mea ca politician este în mâna dumneavoastră, aveți încredere că sunt nevinovat, timpul va dovedi că ceea ce am spus e adevărat. (…) Oricare dintre dumneavoastră puteți fi în această situație”, a mai spus Isăilă.
Procurorii DNA susțin că solicitarea de arestare preventivă a lui Isăilă este justificată de faptul că au fost constatate „repetabilitatea actelor infracționale, întinderea acestora în timp (2012 – 2014), modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunilor – prin folosirea/interpunerea altor persoane care primeau sumele de bani pretinse urmare a traficării influenței, modalitatea conspirată de a aborda discuțiile cu tematică infracțională (în toalete, prin dezbrăcarea interlocutorului pentru a nu avea asupra sa aparatură de înregistrare, dialog în șoaptă însoțit de gestică), precum și încercările de a șterge urmele infracțiunilor prin redactarea unor contracte false care să creeze o altă aparență decât realitatea primirii unor sume de bani”.
În 2012, Isăilă ar fi solicitat o mită de 200.000 de euro de la un om de afaceri pentru a interveni în soluționarea favorabilă a controlului ANAF, el fiind la acel moment șef serviciu în Ministerul Finanțelor. Actualul senator PSD, alături de consilierul său Ștefan Cristian Ene, ar fi primit 180.000 de euro, în vreme ce un intermediar al mitei a obținut 20.000 de euro din suma totală.
Intermediarul, Cătălin Cristescu, era comisar în cadrul Gărzii Financiare și reprezenta legătura cu omul de afaceri Lucian Timofanovici, deținător al firmei SC Dave Research SRL.
Ca urmare a faptului că situația controlului ANAF la firma omului de afaceri nu fusese rezolvată, dar și sub pretextul că de fapt ar fi fost vorba de o nouă verificare asupra firmei, lui Timofanovici i s-a solicitat o nouă sumă, de 150.000 de euro. În iulie 2012, omul de afaceri realizează un denunț la DNA, în care pune la dispoziție inclusiv o serie de înregistrări ambientale în susținerea demersului.
Ulterior, procurorii au dispus interceptarea comunicărilor dintre Timofanovici și Cristescu, intermediarul folosit de Isăilă și Ene, în cursul cărora s-au confirmat plata mitei de 200.000 de euro cât și solicitarea făcută pentru o nouă sumă, de 150.000 de euro.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















