Home Actualitate Asasinul Mihaelei Runceanu, grațiat „pe pile” de Ion Iliescu

Asasinul Mihaelei Runceanu, grațiat „pe pile” de Ion Iliescu

DISTRIBUIŢI

Paradoxal, dar aproape că îți vine să-l invidiezi pe un om care a ucis cu bestialitate o tånără artistă aflată pe culmile gloriei, Mihaela Runceanu. Criminalul Daniel Ștefănescu provine dintr-o familie de oameni influenți din perioada regimului ceaușist, ceea ce i-a adus în ultimă instanță libertatea. Tatăl lui Ștefănescu era director în Ministerul Petrolului, iar mama, profesoară la Facultatea de Petrol și Gaze. Făceau parte din elită. Aceeași din care făcea parte și Ion Iliescu, cel care l-a grațiat „din greșeală“. Căci Ștefănescu ar fi trebuit să facă 25 de ani de închisoare, dar a făcut doar 17.
Mihaela Runceanu, una din cele mai bune voci a vremii sale, a fost ucisă la 1 noiembrie 1988, de Daniel Cozmin Ștefănescu, furnizorul ei de casete video. Ucigașul a stråns-o de gåt cu un cablu electric, însă, pentru că se încăpățåna să trăiască, a stropit-o cu benzină și a incendiat casa. Motivul crimei: jaf. Avånd o amantă mai mare cu cåțiva ani și cu un copil, care îi tot reproșa că s-a cam săturat să-l întrețină și pe el, Ștefănescu a avut o singură idee: să o omoare pe artistă pentru cåteva obiecte pe care le deținea în garsoniera ei. A fost prins la scurt timp și condamnat la 25 de ani de închisoare. Și-a recunoscut vina, dar a declarat că nu îi pare rău că a asasinat-o. Daniel Cosmin Ștefănescu era un privilegiat al sorții, într-o perioadă în care romånii nu cunoșteau decåt neajunsurile. Tatăl său era director în Ministerul Petrolului, iar mama, profesoară la Facultatea de Petrol și Gaze, ceea ce-i plasa în pătura superioară a regimului ceaușist. Relațiile pe care părinții lui le aveau în mediile comuniste l-au scăpat inițial de bătăile crunte pe care i le promiseseră milițienii atunci cånd l-au avut în måini. Părinții l-au mutat din arestul Miliției Capitalei – unde ar fi putut avea probleme cu gardienii – în cel al Parchetului. În 2004, Daniel Cozmin Ștefănescu a fost grațiat de președintele Ion Iliescu, el făcånd parte atunci din „lotul Miron Cozma“. Cu toate astea, criminalul a fost eliberat doi ani mai tårziu din cauza unor vicii de procedură. A făcut în total 17 ani de pușcărie. La 20 de ani de la uciderea cu bestialitate a Mihaelei Runceanu, ucigașul este invitat la televiziuni și este întrebat cum a omoråt-o pe artistă. Televiziunile fac raiting, ucigașul ajunge vedetă. Poate în curånd va ajunge erou și va deveni un model demn de urmat pentru tinerii noștri.

Ucigașii lui Luchian Mihalea nu au avut pile… ei înfundă pușcăria

În timp ce Ștefănescu apare la televizor și povestește cu nonșalanță despre crima pe care a comis-o acum 20 de ani, ucigașii lui Ioan Luchian Mihalea, un alt tånăr artist îndrăgit, înfundă pușcăria de la Giurgiu. Pe 30 decembrie 1993, doi tineri bucureșteni, Nelu Florian Gavrilă și Ionel Păun, îl ucideau cu bestialitate pe Ioan Luchian Mihalea. Artistul a fost ucis în bătaie, stråns de gåt cu un cablu electric și lovit cu bestialitate cu un ciocan de lipit. La 20 iunie 1995, Tribunalul București i-a condamnat pe criminali la cåte 25 de ani de închisoare, dar Curtea de Apel București a casat sentința și a dispus condamnarea lor la detenție pe viață. Ambii au negat crima. În cazul lui Mihalea s-a făcut dreptate. Pentru că ucigașii lui nu au avut pile sus puse.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.